Control judiciar pentru un bărbat din Deva acuzat de instigare publică. A cerut executarea “la zid” a membrilor CCR

Data:

spot_img

Un bărbat din Deva a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile fiind acuzat de procurori de comiterea infracţiunii de instigare publică, după ce acesta ar fi folosit o reţea de socializare pentru a lansa un apel public la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale, a informat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

„Astfel, în data de 06.12.2024, inculpatul BML, utilizând contul de Facebook, a publicat un material video prin care instigă publicul la comiterea unor acte de violenţă extremă împotriva persoanelor din cadrul Curţii Constituţionale. În acest clip video, inculpatul BML a solicitat public omorârea personalului Curţii Constituţionale prin executarea ‘la zid’ şi a cerut în mod direct sprijin pentru a obţine arme de foc necesare asasinatului, spunând că doreşte să realizeze personal execuţia”, se precizează într-un comunicat al Parchetului, remis Agerpres.

Procurorii precizează că, în cauză, au fost efectuate doua percheziţii domiciliare, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de suspect.

Citește și: Percheziții în mai multe județe la persoane cercetate pentru instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare | VIDEO

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Sinaia ar fi primit mită de la patronul companiei Nordis (surse)

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, ar fi primit mită...

Reddit România interzice link-urile către rețeaua lui Elon Musk | Aktual24

Reddit România, forum online cu peste un milion de...

Bolojan, huiduit de angajați ai Senatului: „Huooo, plecați acasă la Oradea că-i mai bine” | Aktual24

Ilie Bolojan a fost huiduit miercuri pe holurile Senatului...