Cum a apărut amendamentul toxic al avertizorului anonim obligat să se identifice

Data:

Am scris o parte din rândurile de mai jos între votul Comisiei Juridice a Senatului pe proiectul de transpunere a Directivei privind protecția avertizorilor de integritate și votul din plenul Senatului pe respectiva propunere de lege.

Am scris în dimineața zilei de 1 septembrie, foarte devreme și „la cald”, adică nervos că o lege slabă a fost contorsionată și mai rău de senatorii PNL din acea comisie. Articolul de față este încercarea mea de a explica de ce amendamentul introdus de președintele comisiei, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, și susținut de PNL și PSD aruncă în aer o parte importantă a legii respective.

Chiar dacă nu s-a întâmplat la fel de rău ca la Comisia Juridică a Camerei Deputaților pe 28 iunie a.c., când o serie de amendamente propuse de deputata Laura Vicol-Ciorbă (PSD) au denaturat cu totul scopul legii și litera ei, situația de acum două zile este în opinia mea la fel „debilitantă” pentru că un mod legitim de protecție a celor care raportează nereguli a fost pur și simplu eliminat, și mă refer aici la avertizarea anonimă.

Citește și: Apel către liderii politici: apărați integritatea, nu corupția!

Ce este avertizarea anonimă și de ce contează?

Ca să fie mai clar despre ce este vorba, trebuie să știm ce este avertizarea anonimă și de ce este important ca ea să fie inclusă și garantată de o lege menită tocmai să protejeze avertizorii. Pentru mulți politicieni de la noi sau de aiurea, avertizarea anonimă este un instrument ilegitim pentru că: (1) nu înțeleg, de fapt, rostul avertizării de integritate, (2) o confundă cu delațiunea, cu turnătoria sau cu ceea ce fac informatorii când vorbesc cu polițiștii, și (3) nu își doresc ca oricine să aibă posibilitatea de a raporta nereguli (fără să fie necesară dezvăluirea propriei identități).

Așa cum îi spune și numele, avertizarea anonimă dă posibilitatea oricui dorește să raporteze nereguli care se întâmplă într-o organizație, să semnaleze acele lucruri fără a-și declina identitatea, folosind modalități și instrumente ce îl ajută să se protejeze de eventuale intenții sau acțiuni incorecte față de el.

Avertizarea anonimă presupune la modul cel mai simplu cu putință utilizarea unui serviciu de email care asigură anonimizarea prin varii metode a datelor privind localizarea și identitatea electronică a celui care deține contul de email respectiv.

În alte cazuri, există platforme complexe care funcționează ca intermediar între avertizor și organizațiile care au obligația de a avea un canal de avertizare (denumit în limba engleză Ethics Hotline sau Whistleblowing Channel, Speak Up Line etc.).

Aceste platforme sunt oferite contra cost organizațiilor în cauză, dar ele însele au obligații legale de a nu identifica avertizorii prin diverse căi digitale și de a filtra informațiile astfel încât avertizorii să nu se dea singuri de gol atunci când raportează ceva. 

Adeseori avertizorii aleg o astfel de raportare anonimă pentru că le este teamă că vor deveni victime. Iar această formă de protecție este justificată nu numai din perspectiva respectului pe care cu toții ar trebui să îl arătăm față de cei care aleg să raporteze nereguli, ci și pentru că teama respectivă este întemeiată.

Majoritatea avertizorilor suferă de pe urma a tot felul de represalii inițiate atât de conducerile organizațiilor, cât și de colegi sau de alte persoane interesate de păstrarea acelui status quo. Este suficient să căutați pe Internet după câteva cuvinte cheie (precum „whistleblowing, retaliation”) și o să vă convingeți singuri despre ce este vorba.

Sau poate vă aduceți aminte de cazul lui Ovidiu Ianculescu, director în cadrul SGA Mureș, care a fost forțat de șeful lui să demisioneze ca să fie numit un trepăduș de la PNL (vezi aici, aici, aici și aici). Sau poate de cele ale unor avertizori din sistemul medical, dați afară că au vorbit public despre lipsa medicamentelor și consumabilelor din spitale, despre infecțiile nosocomiale sau abuzurile săvârșite de manageri „cu spate politic”.

O mică digresiune

Proiectul de lege aflat acum în Parlamentul European nu este o inițiativă izvorâtă dintr-un interes particular al parlamentarilor români sau al guvernului pentru protecția avertizorilor. Este un proiect de transpunere a unei directive europene, pe care trebuia să o asimilăm în legislația națională până anul trecut, în decembrie.

Din nefericire, România nu a fost în stare să transpună directiva la timp pentru că a pierdut mai multe trenuri atât din cauza conflictelor dintre partidele politice, cât și din cauza faptului că proiectul inițial, realizat cu o întârziere de un an, a procedat la o transpunere șchioapă, lucru pe care societatea civilă l-a semnalat în nenumărate rânduri.

Citește și: 37 de ONG-uri, printre care și Freedom House România, condamnă distrugerea legii avertizorului de integritate

Dincolo de aceste probleme, a mai existat ceva, și anume o campanie agresivă inițiată și susținută de foști politicieni sau jurnaliști care au fost condamnați în trecut pentru corupție, de avocații lor și de alți interpuși, pentru a genera în societatea românească un val de proteste împotriva transpunerii directivei europene. Aceste persoane au încercat să insufle ideea că directiva europeană și, prin extensie, legea de transpunere readuc în societatea românească instituția „turnătoriei”. Culmea este că unul dintre cei care au scris destul de mult pe acest subiect chiar a fost turnător la Securitate.

Cu adevărat interesant este faptul că mulți politicieni de la noi discută despre avertizarea de integritate tocmai folosind exprimări și idei promovate în această campanie de care spuneam. Chiar și la Comisia Juridică din Senat am auzit în direct confuziile promovate de cei care doresc ca avertizarea de integritate să fie asimilată delațiunii și turnătoriei.

„Șopârla” senatorilor PNL

Pe 31 august, Comisia Juridică a Senatului României s-a reunit pentru a discuta cererea de reexaminare a proiectului de transpunere a Directivei (EU) 2019/1937 transmisă de Președintele României încă din data de 28 iulie.

Citește și: ​Președintele Iohannis întoarce la Parlament Legea avertizorului de integritate

Parlamentul avea la dispoziție 30 de zile ca să dezbată cererea de reexaminare și să transmită spre promulgare o nouă lege. Suntem în data de 1 septembrie și încă mai avem un pas important de făcut, și anume trecerea proiectului și de Camera Deputaților, camera decizională în acest caz.

Pentru ședința comisiei din Senat, semnalele mele de la colegii din societatea civilă spuneau că se va reveni la forma votată de Senat și că nu suntem în situația de la finalul lui iunie, când s-a votat ce s-a votat în Camera Deputaților.

De cealaltă parte, semnalele mele dinspre politicieni spuneau cu totul altceva, și anume că se va încerca să se modifice pe ici, pe colo, dar fără a trimite președintelui o variantă care să schimbe acele amendamente toxice introduse de Vicol-Ciorbă. (Amendamentele lui Vicol-Ciorbă, ale PSD-ului și susținute de PNL, nu erau agreate nici de Ministerul Justiției.)

Ca atare, am fost oarecum liniștit că nu o să ne trezim cu mari mizerii la Senat.

Nu mă gândeam că PNL și PSD își vor da mâna pentru a introduce amendamente care să ducă în derâdere cererea de reexaminare sau solicitările societății civile de a avea o lege bună. Dar m-am înșelat.

În dispută era articolul 6 din proiectul de lege. Inițial, acest articol conținea două alineate: primul despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o avertizare de integritate în contextul dezvăluirii identității celui care raportează, iar al doilea despre avertizarea anonimă.

În prima formă a legii pe care a pus-o în consultare publică Ministerul Justiției, avertizările anonime erau automat clasate. După dispute dure cu funcționarii care au scris proiectul de lege, în care le-am explicat de ce este importantă avertizarea anonimă, am reușit să obținem o formulă de compromis prin care să fie acceptate astfel de raportări. Ea suna în felul următor:

„Prin excepție de la prevederile alin. (1), raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează și se soluționează, în măsura în care conține suficiente informații referitoare la încălcări ale legii.”

Ulterior, această soluție s-a regăsit și în varianta legii votată de Senatul României pe 19 aprilie, dar a fost eliminată complet la Comisia Juridică a Camerei Deputaților de deputata PSD Vicol-Ciorbă în data de 28 iunie.

În ședința Comisiei Juridice din Senat de ieri, 31 august, senatorii PNL au introdus o altă formulă, care, pentru specialiști, nu e altceva decât „o șopârlă” menită să schimbe cu totul logica din varianta inițială.

Adică senatorii PNL și PSD nu au dorit revenirea la forma inițiatorului, votată anterior chiar în Senatul României, ci s-a preferat o altă versiune, la fel de toxică ca gestul de a elimina cu totul raportarea anonimă. Această versiune spune următoarele:

„Raportarea anonimă cuprinde cel puțin următoarele: datele de contact ale avertizorului în interes public, calitatea persoanei în care efectuează raportarea în condițiile art. 2, contextul profesional în care au fost obținute informațiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul unei autorități, instituții publice, oricărei alte persoane juridice de drept public sau în cadrul persoanei juridice de drept privat, precum și, după caz, probleme în susținerea raportării și data.”

Dincolo de faptul că s-a optat pentru o exprimare dificilă, care îngreunează înțelegerea și interpretarea legii, acest amendament creează posibilitatea eliminării raportărilor anonime. De exemplu, dacă lipsește o informație cerută în acest articol, o organizație se poate prevala de acest lucru și să claseze acea raportare internă.

De exemplu, ce relevanță are menționarea datei, alta decât aceea de a avea un temei pentru clasarea avertizărilor anonime?!

Data oricum este prezentă în corpul email-ului care conține avertizarea și în metadatele acelui email. Dacă folosesc o platformă de raportare internă, am un date stamp care este inclus în raportare. Așadar, eu nu văd aici decât rea-voință din partea senatorilor PNL pentru a ciunti legea.

De altfel, atât cât s-a auzit în transmisia online din argumentarea lui Daniel Fenechiu, dar și din cea a președintelui Comisiei Juridice a Senatului, a rezultat foarte clar că interesul senatorilor este să preîntâmpine „raportarea cu rea credință”, ceea ce oricum este în contradicție cu principiul prezumției bunei-credințe a avertizorului.

De asemenea, dacă eu cer „datele de contact”, nu o adresă de email cum pretindea Daniel Fenechiu de la tribuna Senatului, în esență cer persoanei respective să se identifice. Acesta este sensul acestei exprimări în limba română și sunt sigur că un judecător ar reține în sarcina avertizorului o astfel de obligație tocmai în temeiul acestui al doilea alineat din lege.

Chiar și cu o adresă de email cu un nume fictiv, lucrurile pot fi ușor „desfăcute”. Și ca să vedeți cât de ușor se poate afla identitatea cuiva, vă ofer aici o mostră de metadate pentru un email primit chiar de la Senat. Se pot observa în imaginea de mai jos IP-urile folosite de calculatorul de la care s-a trimis mesajul, precum și protocoalele și adresele aferente serviciului de email.

În al treilea rând, dacă îl întrebi pe avertizorul anonim ce calitate are și contextul profesional în care a obținut acele informații, ai deja o premisă foarte bună pentru a-ți da seama despre cine este vorba și de a începe represaliile împotriva sa. De ce ar conta pentru scopul avertizării dacă aceasta a fost făcută de un angajat, un stagiar sau un voluntar? Oare nu conținutul avertizării ar trebui să ne preocupe?

Ce interes legitim ar avea o organizație, publică sau privată, când primește avertizări de integritate, anonime sau nu, dacă nu acela de a corecta situația și de a îmbunătăți modul de funcționare? Sau, de fapt, așa cum reiese din logica senatorilor PNL, organizația e interesată să scape de cei care „se dedau la delațiuni”?

Partidul Național Liberal are motive serioase ca să treacă acest amendament toxic căci, dacă memoria ne ajută, în urmă cu un an, am aflat cu toții de numirile politice de la Apele Române. Vă mai amintiți de Ovidiu Ianculescu, directorul de la SGA Mureș, de care spuneam ceva mai sus?!

Sper, deși nu am nici un motiv de optimism, că această „șopârlă” introdusă de senatorii PNL din Comisia Juridică va fi corectată la Camera Deputaților. Dar semnalele mele sunt și mai rele în ceea ce privește jocurile de acolo. Mă aștept la aceleași mizerii ca data trecută, cu argumentul că CCR nu a găsit nimic neconstituțional în varianta anterioară a legii.

România a pierdut și de această dată ocazia de a fi un fanion în materie de legislație anti-corupție la nivel european. Aveam o lege din 2004 în care se prezuma buna credință și care, de bine, de rău, oferea un cadru general pentru protecția avertizorilor de integritate.

Citește și: În ziua aceasta, cu 25 de ani în urmă. De ce am plecat din România

Eram printre puținele state membre ale Uniunii Europene cu o astfel de legislație. Din păcate, orgoliile unor funcționari din Ministerul Justiției și lipsa lor de competență în ceea ce privește avertizarea de integritate au expus demersul instituțional de legiferare celor mai parșive atitudini față de acest mecanism de sesizare a unor nereguli.

Țin să precizez și aici, așa cum am făcut-o și de dimineață la ședința Comisiei Juridice a Senatului, că, în Raportul către națiuni al asociației internaționale a evaluatorilor anti-fraudă (ACFE) din 2022, există un grafic foarte interesant care ne arată că fraudele ajung să fie descoperite pentru că oamenii aleg să avertizeze cu privire la acele nereguli.

Adică 42% din fraudele descoperite au la bază un „pont” (tip, în limba engleză), o avertizare de integritate, o informație oferită de cineva; în timp ce doar 16% dintre ele ajung să fie identificate în urma unui control intern.

Alte date ne arată că, în materie de etică organizațională, avertizările de integritate joacă un rol și mai important; mai ales dacă aducem în discuție și rolul consilierii de etică.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Cristian Ducu
Cristian Ducu
Cristian Ducu este expert in Etică, Conformitate, Anti-corupție și Sustenabilitate. Este implicat în activități de advocacy privind integritatea în sectorul public și în cel privat, scrie în mod regulat pe teme de etică și, pentru o vreme, a predat cursuri specializate de Etică Aplicată în două universități de stat din România
2 COMENTARII
  1. Ne putem asocia spuselor de fata chiar daca ele prezinta doar partea plina sau goala a paharului (depinde cine si cum priveste )partial si doar in masura in care inchidem si noi ochii si vedem doar o parte a intregului . Avertizorul de integritate sau mai bine zis legea ce aduce cele mai mari foloase atunci cind ne referim la acest subiect nu se poate pozitiona ,nici la stinga nici la drapta, cerintelor prin care avertizorul are obligatia morala de as sustine propria lucrare de avertizare .Cum nu toata suflarea omeneasca are memoria adevarului sau intelegerea lucrurilor ce duce la descoperirea acestuia ,atunci cind ne referim la diferitele costatari personale , obligatia legiuitorului este de a a aduce in fata Justitiei doar acele atentionari. facute, in scris, de catre averizorii de integritate ce isi pot sustine spusele .Aceste texte nu pot fi aruncate la gunoi dar nici nu pot fi crezute pe cuvint .Asadar principiul ce aduce obligatia averizorului de as consolida juridic spusele este corect .Nu putem ignora si intentiile voite ale unor avertizori ce au in componenta alte dedesupturi sau metodele prin care pot fi platite felurite astfel de proceduri de avertizare ce nu au scopul de a aduce in fata justitiei adevarul ci mai degraba de a denigra persoane . Legea de fata elimina , dupa cum bine vedeti , astfel de posibilitati .

    • Tu esti din Comisia Juridica a Senatului si dai o limba maro la dosul sefului, recunoaste. Te-ai anonimizat degeaba :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Pericolul maghiar”: Cum au rămas ungurii „dușmanii” noștri permanenți? | Deutsche Welle

Cum au rămas ungurii „dușmanii” noștri permanenți? Radicalii de...

Bîstroe, nava scufundată și interesul României

Bîstroe, nava scufundată și interesul României. Accidentul naval din...

Un premiu prestigios

Un premiu prestigios. Meritul revine, în primul rând, ziarului,...

Eșecul Marelui Plan PSD-PNL | Revista22

Eșecul Marelui Plan PSD-PNL. Coaliției PSD-PNL i s-a năruit...