Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, după moțiunea de cenzură: „Nu trebuie să abandonăm guvernarea”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat marți, după votul din Parlament la moțiunea de cenzură, că PNL trebuie să continue guvernarea. “Nu trebuie să abandonăm guvernarea“, a transmis Predoiu.

“Această coaliție avea altă misiune, avea misiunea să garanteze drumul euroatlantic al României, să facă corecțiile necesare, echilibrele macro-bugetare și să asigure o dezvoltare, proiecte de dezvoltare, investiții și bunăstare. Din păcate, pe parcurs s-a pierdut această misiune și în niciun caz nu trebuia să ajungem în acest punct. Soluția moțiunii nu este una benefică pentru România. Ar fi trebuit să se continue discuțiile, negocierile, până când, vorba unui fost premier liberal, Stolojan, „se cădea sub masă””, a declarat liderul liberal.

“PNL este un partid cu o relevanță strategică pentru România. Este un partid cu un ADN pro-european, euroatlantic, este un partid care are soluții pentru țară și care și-a asumat în urmă cu un an această responsabilitate. În acest moment PNL nu trebuie să se grăbească. Nu merita această moțiune PNL, nu merita prim-ministrul Bolojan această moțiune. Este foarte multă emoție în partid, vom avea ședințe în continuare. cred că trebuie să cântărim care sunt responsabilitățile noastre în acest moment. Cred că PNL trebuie să aleagă în a se grăbi cu o decizie pripită și a fugi de responsabilitatea guvernării sau a cântări ce opțiuni are și să continue mai departe să-și asume aceste responsabilități. Cea mai bună decizie pentru PNL este să continue guvernarea, să-și lase opțiunile deschise. Nu trebuie să abandonăm guvernarea”, a mai spus Cătălin Predoiu.

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

Citește și: BREAKING Moțiunea PSD – AUR a trecut cu 281 de voturi față de 254 de semnatari inițiali. Guvernul Bolojan a fost demis

Citește și: Moțiunea de cenzură PSD-AUR. Ilie Bolojan în Parlament: „Moțiunea e mincinoasă, cinică și artificială”

Citește și: Dominic Fritz, după ce Guvernul Bolojan a fost demis: „Nu vom permite ca PSD și AUR să întoarcă România în trecut”

Citește și: Moțiunea de cenzură PSD-AUR, care a dus la căderea guvernului, în atenția presei europene

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

A început protestul în Piața Victoriei. Mesajul organizatorilor: „Este nevoie IAR de fiecare dintre noi”

Protestul intitulat „E nevoie să apărăm democrația!” a început...

Comunitatea Declic dă în judecată CSM

Comunitatea Declic a anunțat contestarea oficială, în instanță, a...