Cursurile pentru mămici și tătici, tot mai căutate. Ce se învață la Şcoala Părinţilor

Data:

Cursurile pentru mămici și tătici, organizate de Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, își propune să ajute viitorii părinți prin intermediul cursului Şcoala Părinţilor.

Acesta este adresat atât femeilor însărcinate, indiferent de vârsta sarcinii, cât şi partenerilor lor. În cadrul cursului sunt abordate teme precum urmărirea sarcinii, nașterea, îngrijirea copilului în perioada postpartum și metode contraceptive care pot fi utilizate în perioada de alăptare. De asemenea, se discută și despre depresia postpartum, una dintre cele mai severe complicații ale nașterii.

Cursurile pentru mămici și tătici: De la două la 100 de familii

Dr. Irina Cațighera, medic primar Planificare Familială, membru al echipei Școala Părinților,  Maternitatea „Cuza Vodă”, Iași, ne explică cum a apărut nevoia acestui curs.

„A apărut ca un program pilot la ideea, în acea perioadă, a unei psiholoage din spital. În timp s-a dezvoltat foarte mult și am crescut de la două-trei familii, moment în care discuțiile aveau loc într-un cabinet, până la 100 de familii.

Acum cursul se desfășoară în amfiteatru. Cursul a apărut din nevoia de informare, din dorința părinților de a crește corect un copil și de a-i oferi toată îngrijirea de care are nevoie.

Totodată, acum nu doar mama îngrijește copilul, ci toți membrii familiei, inclusiv tatăl.

E un curs interactiv, de aceea foarte mulți aleg să pună întrebări. Unii vin cu întrebările deja pregătite de acasă, alții pun întrebări în timpul discursului, cert este că avem parte de multe întrebări”, ne spune medicul.

Se dă și diplomă la final

La sfârşit, se eliberează diploma de absolvire, în care este menţionat pe prima linie numele tatălui biologic. Pe baza diplomei, acesta poate beneficia de cinci zile de concediu în plus din partea angajatorului, pe lângă cele zece prevăzute prin lege, acordate în primele săptămâni de la naştere, în aşa fel încât părinţii să se poată implica în mod egal în îngrijirea copilului, spijinul, atât moral cât şi direct, fiind extrem de important pentru proaspăta mamă.

Citește și: Dacă rușii ar ataca o navă românească în Marea Neagră, mă îndoiesc că NATO ar activa Articolul 5 | INTERVIU cu Jeffrey Michaels

Dr. Irina Cațighera spune că în general participanții sunt din mediul urban. „Am avut multe cazuri de viitoare mămici care își doreau să nască la un spital privat. Însă, în urma cursului au decis să nască aici, la Maternitatea „Cuza Vodă”.

Se familiarizează cu spitalul, ne cunosc și pe noi, personalul cu care se lucrează, și ajung să opteze pentru a naște aici. Avem participanți din întreaga Moldovă, dar din păcate, ca și dezavantaj, la acest curs se prezintă doar familii care au un copil pe care și-l doresc.

Deci avem participanți în general numai din mediul urban. Ne gândim că probabil informația nu a ajuns și în mediul rural. Sigur, acolo e mai dificil, le este greu să ajungă la noi pentru asemenea lucruri”, precizează medicul.

Cine face echipa

Echipa „Şcoala Părinţilor” este formată dintr-un medic neonatolog, un medic contracepție și planificare familială, moaşă licenţiată și psiholog, oferindu-se practic toate informaţiile utile despre naştere, alăptare, creşterea copilului, reluarea activității sexuale, metode contraceptive utilizabile în perioada de alăptare, tulburări emoţionale postpartum.

„Neonatologul spune tot despre îngrijirea copilului imediat după naștere. Moașa le povestește despre naștere atât pe cale naturală cât și prin cezariană, despre declanșare, ce trebuie să conțină pachețelul de naștere, absolut tot.

Eu vorbesc despre partea de contracepție postpartum în perioada alăptării, față de metodele contraceptive folosite de către o femeie care nu adaptează. Asta e echipa noastră”, a declarat Dr. Irina Cațighera.

Articolul integral, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: ziaruldeiasi.ro

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...