Interviu cu Codruța Secelean, directoarea Presei Universitare Clujene, despre provocările cărții academice, costurile publicării și nevoia ca cercetarea românească să ajungă la cititori: „Să nu mai întrebăm doar cât costă publicarea unei cărți academice, ci și cât pierdem dacă o cercetare valoroasă nu ajunge la cititorii ei”.
În februarie 2025, Comisia Europeană a publicat un sondaj care plasează România pe ultimul loc în UE la aprecierea științei: doar 65% dintre români cred că știința are o influență pozitivă asupra societății, iar aproape o treime o văd ca fiind negativă. Comentând datele, ministrul de atunci al Educației, Daniel David, a folosit un cuvânt pe care-l credeam istorie: obscurantism. Filosoful polonez Andrzej Szahaj vorbise deja, în 2022, despre un „nou obscurantism” și îi găsise o cauză incomodă pentru mediul academic: instituțiile au încetat să prețuiască popularizarea științei, considerând-o timp pierdut.
Cifrele despre lectură completează tabloul. În 2022, doar 29,5% dintre români citiseră măcar o carte în ultimul an, cel mai mic procent din UE, iar doar 5,4% dintre adulții de 25–64 de ani urmau o formă de educație sau formare. Din august 2025, TVA-ul la carte a crescut de la 5% la 11%.
Cartea rămâne greu de înlocuit. Specialiștii spun că textele explicative se înțeleg mai bine pe hârtie decât pe ecran. Iar oamenii puși să explice mecanismul unui fenomen devin mai prudenți în opinii decât cei care își enumeră doar argumentele. O carte bună de știință face exact asta: îl ține pe cititor timp îndelungat în interiorul unui raționament.
Ideea cărții de popularizare nu e nouă la Cluj. Acum mai bine de două secole, cărturarii iluminiști transilvăneni traduceau cărți ca să-i „lumineze” pe români.
Ce poate face astăzi o editură universitară, între costuri, o piață mică și cerințele evaluării academice? Am vorbit despre aceasta cu Codruța Secelean, directoarea Presei Universitare Clujene, editura Universității Babeș-Bolyai.
– Cât de dificil este să publici carte de știință în România de astăzi? Ce înseamnă astăzi să fii o editură universitară și prin ce se diferențiază de o editură comercială oarecare?
– Într-o piață a cărții care depune eforturi să rămână în picioare, chiar în condițiile numărului tot mai scăzut de cititori, o editură universitară înseamnă provocare. Orice editură academică are din start un public de nișă, care vizează în primul rând studenți, cercetători, cadre didactice atât din învățământul preuniversitar, cât și din învățământul universitar. Spre deosebire de o editură comercială, Presa Universitară Clujeană nu poate miza pe bestseller. Vizibilitatea, notorietatea, indexarea în baze de date primează în raport cu aspectul financiar. Nu este dificil să publici carte științifică, atâta vreme cât conținutul este de calitate și primește girul referenților științifici. Calitatea conținutului științific este mai apoi validată prin acreditările acordate editurii. În prezent suntem singura editură din țară acreditată pe toate cele nouă domenii umaniste evaluate (Categoria A, cel mai înalt nivel de clasificare acordă publicațiilor sau editurilor considerate de referință, care au o vizibilitate internațională deosebită, pentru șase domenii: Arhitectură și urbanism, Cinematografie și media, Filologie, Istorie și studii culturale, Teatru și arte performative, Teologie și Categoria B pentru domeniile Arte vizuale, Muzică și Filozofie). Ne onorează și totodată ne responsabilizează.
– Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai mare problemă cu care se confruntă editurile din România? În ce măsură creșterea costurilor legate de hârtie, tipar și distribuție afectează activitatea editurii?
– Evident, costurile legate de hârtie, tipar, transport constituie o problemă pentru toată lumea și, o dată în plus, pentru o editură universitară care nu se bazează pe profit. Și creșterea TVA-ului este o provocare în plus.
– Există domenii în care observați o nevoie mai mare de publicații academice?
– Loc de mai bine este în toate domeniile. Am lansat de mai multe ori invitații către cadrele didactice din facultățile universității de a veni către noi cu propuneri pentru traducere titlurilor din bibliografia de specialitate care nu au fost traduse în limba română, deci sunt disponibile doar în limba originală. Încă se mai lucrează la acest tip de proiecte…
– Ce ar trebui să se schimbe în politicile publice pentru a sprijini mai bine cartea academică românească?
– Multe… Cred că, înainte de toate, cartea academică ar trebui privită ca o investiție în cunoaștere și în patrimoniul intelectual al unei societăți, nu doar ca un produs care trebuie să se susțină exclusiv prin mecanismele pieței. Publicul unei lucrări științifice este, prin natura sa, mai restrâns, iar costurile pe care le presupun evaluarea, redactarea, traducerea, producția și promovarea unei asemenea cărți sunt considerabile. De aceea, criteriul comercial nu poate fi singurul după care îi evaluăm importanța.
Ar fi necesare programe publice de finanțare mai coerente și predictibile, dedicate publicării rezultatelor cercetării, traducerii lucrărilor academice românești în limbi de circulație internațională și, în sens invers, aducerii în limba română a unor titluri științifice importante. La fel de important ar fi sprijinul pentru digitalizare și pentru accesul deschis, astfel încât cercetarea produsă în universitățile din România să poată circula mai ușor și să devină mai vizibilă internațional.
Cred, de asemenea, că bibliotecile universitare și publice ar trebui să aibă resurse mai consistente pentru achiziția de carte academică românească. O carte științifică își îndeplinește cu adevărat menirea atunci când ajunge la studenți, profesori și cercetători și intră în circuitul firesc al cunoașterii.
În același timp, politicile publice ar trebui să încurajeze profesionalizarea și internaționalizarea editurilor academice: standarde editoriale ridicate, evaluare științifică riguroasă, indexare și distribuție internațională, participarea la târguri și dezvoltarea parteneriatelor cu edituri și instituții academice din străinătate.
În fond, susținerea cărții academice nu înseamnă doar sprijinirea unor edituri. Înseamnă sprijinirea cercetării românești și a capacității ei de a intra în dialog cu cercetarea internațională. Iar aceasta ar trebui să fie, cred, o componentă firească a oricărei politici publice pe termen lung în domeniul educației și cercetării.
– Oamenii de știință, cercetătorii și universitarii români sunt dornici să publice cărți? Care este bilanțul aparițiilor la editura Presa Universitară?
– Unii sunt dornici, alții sunt nevoiți, iar calificativele obținute de Presa Universitară Clujeană sunt pentru ambele categorii un atu în alegerea editurii noastre drept partener în transformarea manuscrisului în carte. Presa Universitară Clujeană își păstrează locul în clasamentul celor mai apreciate edituri universitare (științifice) din țară, publicând lucrări din numeroase domenii de cercetare existente în cadrul UBB și nu numai.
Mărturie a aprecierii PUC la nivel local, național și internațional, și ca urmare a rezultatelor remarcabile obținute la evaluările Consiliului Național al Cercetării Științifice, stau cele 553 de contracte încheiate în 2025 (cărți tipărite: 327 de titluri noi, 226 de e-book-uri); 177 de lucrări retipărite, cu achiziția drepturilor de autor, 11 traduceri), cu aproximativ 15% mai multe titluri decât anul trecut, având atât autori din UBB (cca 70% din total), cât și autori (profesori universitari și cercetători) din alte prestigioase unități de învățământ din țară (București, Brașov, Iași, Arad, Timișoara, Târgu Mureș, Alba Iulia, Oradea, Suceava, Craiova, Reșița, Sibiu etc.) și din străinătate (Israel, Canada, Franța, SUA, Ungaria, Republica Moldova), contracte cu asociații și fundații.
Lucrările apărute la PUC acoperă multe dintre domeniile de cercetare existente în UBB, fiind publicate în 2025, în limbile română, maghiară, germană, engleză, franceză, spaniolă.
– O mare provocare este să aduci știința cât mai aproape de publicul larg. Cât de importantă este pentru editură relația cu comunitatea academică? Dar cu publicul cititor din afara comunității academice?
– Relația cu publicul este esențială; practic, prin publicare, punem la dispoziția publicului informația. Comunitatea academică susține editura prin furnizarea manuscriselor care intră în proiectele editoriale, iar editura susține comunitatea academică prin publicații care sporesc vizibilitatea și mai apoi șansele de a fi citat și de a deveni tot mai cunoscut. Participăm cu entuziasm la cele mai multe târguri de carte, atât pe plan local, cât și național; în cadrul acestor târguri organizăm lansări de carte, tocmai pentru că ne dorim o relație apropiată și cu publicul cititor din afara comunității academice. Am avut lansări de carte atât în cadrul librăriei noastre, Librăria UBB, cât și la Sala Club a Casei Universitarilor.
– Cât de avansată e tranziția către cartea electronică? Ce procent din vânzări vine deja din online?
– În România, am fost printre primele edituri universitare (poate chiar prima, dar nu există o statistică în acest sens) care a publicat e-book în format pdf, în urmă cu mai mult de un deceniu (în 2014-2015). Din păcate, vânzarea de e-book-uri, în cazul nostru, nu se bucură de succes, dar, repet, scopul principal al autorilor noștri este în primul rând vizibilitatea și dorința de a face publică informația deținută, motiv pentru care cele mai multe e-book-uri sunt postate pe site în regim Open Access, încadrându-ne astfel în trendul internațional la nivelul editurilor universitare.
– Cum arată, concret, o carte științifică „de succes” pentru o editură universitară: vânzări, citări sau altceva?
Așa cum am mai spus, da, pentru o carte științifică considerăm că succesul este sinonim cu indexări și citări. Dacă acestea ar veni la pachet și cu vânzări ar fi fantastic; nu e însă imposibil!
— Dacă ați putea schimba un singur lucru în modul în care România sprijină cartea universitară, care ar fi acela? Dar mai multe?
— Dacă ar fi să aleg un singur lucru, aș spune predictibilitatea sprijinului acordat cărții universitare. Avem nevoie de mecanisme de finanțare stabile, transparente și recurente, care să permită editurilor academice să construiască programe editoriale pe termen lung, nu să depindă de oportunități punctuale. Cartea universitară are un public specializat și, de multe ori, nu poate fi judecată exclusiv după numărul de exemplare vândute. Valoarea ei se măsoară mai ales prin contribuția la cercetare, educație și circulația ideilor.
Dacă aș putea schimba mai multe lucruri, aș adăuga câteva direcții esențiale: programe dedicate traducerii și promovării internaționale a autorilor români; susținerea reală a accesului deschis, fără ca întreaga povară financiară să fie transferată asupra autorului sau editurii; finanțarea achiziției de carte academică românească pentru biblioteci; sprijin pentru digitalizare și infrastructură editorială; precum și programe care să faciliteze prezența editurilor universitare românești în rețele profesionale, baze de date și circuitul editorial internațional.
Mi-aș dori, de asemenea, ca editurile universitare să fie privite mai clar ca parte a infrastructurii cercetării. O universitate produce cunoaștere, dar această cunoaștere trebuie evaluată, editată, publicată, conservată și făcută accesibilă. Editura universitară este una dintre instituțiile care fac posibil acest traseu.
În cele din urmă, cred că schimbarea importantă ar fi una de perspectivă: să nu mai întrebăm doar cât costă publicarea unei cărți academice, ci și cât pierdem dacă o cercetare valoroasă nu ajunge la cititorii ei.
