De ce greva magistraților, deghizată în „protest”, este ilegală

Data:

Așa numitele „proteste” declanșate de judecătorii și procurorii din întreaga țară nu au bază legală. Normele în vigoare interzic grevele în rândul magistraților care au găsit o modalitate de a atrage atenția asupra lor, fără să riște diminuarea salariilor.

Articolul 170 din legea 367 din 2022 privind dialogul social este clară: „Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar și personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiției și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, personalul angajat de forțele armate străine staționate pe teritoriul României, precum și alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege”.

Lipsa de consultare

Cu toate acestea, magistrații din aproape toată țara au anunțat că „protestează” prin judecarea sau anchetarea doar a cauzele urgente.

„Prin această șmecherie încasează salariile complete și muncesc mai puțin. Profesorii nu au fost plătiți pentru cele 3 săptămâni de grevă, în schimb magistrații vor încasa salariile complete pe motiv că ei „protestează”, nu sunt în grevă”, ne-a declarat un avocat sub protecția anonimatului.

Judecătorii și procurorii susținuți de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) reclamă faptul că nu au fost consultați de politicieni când s-a pus în discuție reforma pensiilor speciale.

„Ei se consultă cu cineva când emit decizii de majorare a propriilor venituri obținute în urma unor procese colective? Nu întreabă pe nimeni, doar trimit nota de plată guvernului”, ne-a mai declarat sursa citată.

Citește și: Şi judecătorii intră azi în grevă. Guvernul vrea să umble la pensiile speciale. „Firească ar fi fost măcar o consultare”

Pensiile nu-s trecute în Constituție

Nemulțumiri față de modul de acțiune al magistraților au fost exprimate și de alte categorii profesionale.

„Cam așa ar trebui să facă și politiștii! Să o dea dracu’ de lege (și de condiționare în a respecta legea, că aici suferim noi, avem prea mare respect pentru lege) și să facă grevă generală, națională așa cum fac „fratii” mai mari, magistrați.

Trăim într-o țară în care faptele valoreaza mai mult decat argumentele! După cum vedeți, magistrații nu  pierd deloc timpul cu argumente.

Li se rupe lor că legea le interzice dreptul la grevă. Bineînțeles că dacă îi întrebi, pretextul lor este că ei fac grevă să apere Constituția (și nu pensiile lor) care ar fi fost grav „violată”, din toate pozițiile, de către Parlament, cand le-a atacat pensiile.

Deci, subliniez! Chiar nu îi interesează pensiile lor speciale! Ei sar toți în par ca să apere sfânta Constituție! Greva lor nu are treabă cu cașcavalul! Vă reamintesc, Constituția nu zice nicio vorbuliță despre pensiile magistraților! Ele sunt stabilite prin lege, nu prin Constituție”, a scris pe Facebook Emil Păscuț, reprezentant al sindicatului „Diamantul” din Poliția Română.

Cooperare loială cu sens unic

CSM a transmis într-un comunicat că este deschis la dialog „spre o cooperare loială cu autoritățile implicate în procesul de reformă și faptul că nu ne opunem reformării sistemului pensiilor de serviciu, ci, dimpotrivă, suntem preocupați de găsirea celor mai adecvate soluții normative pentru a da eficiență acestui proces, cu respectarea independenței justiției și a jurisprudenței Curții Constituționale în materie”.

Față de acest aspect, un alt avocat care știe bine situația din sistemul judiciar susține că aceste intenții de negociere sunt o capcană.

„În realitate, nu le pasă decât de banii lor. Nu doresc schimbarea modului de calculare a pensiei, nu doresc impozitarea acesteia și nici majorarea vârstei de pensionare pentru magistrații aflați în sistem. Să se reformeze, dar după plecarea lor”, ne-a declarat avocatul.

Citește și: Marian Oprișan, încă un împrumut de 1 milion de euro de la mama sa. „Suntem curați ca lacrima, bineînțeles că nu-i dau înapoi”

Ministrul și libera exprimare

„Protest a fost când magistrații au ieșit pe scările tribunalelor pentru a se opune legilor justiției promovate de oamenii lui Liviu Dragnea, nu acum când reduc, cu de la sine putere, volumul de muncă în parchete și în instanțe”, ne-a mai spus avocatul.

Noul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat spunând că respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar că „societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu”.

CSM: Este necesară o perioadă de tranziție pentru a asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar

Consiliul Superior al Magistraturii menționează, într-un comunicat de presă, care sunt nemulțumirile procurorilor și judecătorilor cu privire la reformarea sistemului pensiilor de serviciu (speciale).

„Sistemul judiciar este de acord ca soluția legislativă propusă să reglementeze un nivel maxim al pensiei, care să nu depășească salariul în plată al unui magistrat în activitate.

De asemenea, sistemul judiciar apreciază că este necesar să se stabilească o vechime în magistratură de minimum 25 de ani pentru pensia de serviciu, din care în mod obligatoriu 20 de ani în funcția de judecător sau procuror.

Suntem de acord cu stabilirea unei vârste de pensionare, dar precizăm că este necesară o perioadă de tranziție pentru a asigura încrederea legitimă a profesioniștilor din sistemul judiciar, care și-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit.

Prin urmare, este necesar ca dispozițiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creșterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situații discriminatorii între profesioniștii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită.

Totodată, apreciem că este necesar ca soluția legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislația care reglementează sistemul public de pensii.

Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută și pentru magistrați, mai ales în condițiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil.

Prin urmare, apreciem că toate aceste propuneri sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului judiciar și pentru garantarea unui act de justiție de calitate, având în vedere că realizarea justiției nu este numai un deziderat, ci o preocupare constantă, ce presupune îndeplinirea cu responsabilitate a acestui serviciu public în beneficiul justițiabilului.”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Jenant, întrebați magistrați, nu avocați care mint precum respiră, o grămadă de jumătăți de adevăruri amestecate cu perspective profund viciate de caracterul avocatului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related