Liderii PSD au susținut mereu retoric direcții europene, dar în spatele ușilor au luat constant decizii inverse. România putea fi în euro demult, dacă un premier PSD nu schimba direcția.
Președintele Nicușor Dan a readus în discuție aderarea la euro după ce agențiile Fitch și Moody’s au menținut ratingul suveran al României în categoria recomandată investițiilor, evitând retrogradarea la „junk”.
Ratingul s-a menținut datorită consolidării fiscale, măsurilor nepopulare și direcției reformiste luate de guvernul condus de Ilie Bolojan. Totuși, președintele nu a menționat meritul executivului demis și, folosindu-se de o piruetă retorică, a vorbit abstract despre „rezultatul efortului instituțional, al cetățenilor și al mediului de afaceri”.
Nicușor Dan poate vrea cu adevărat avansul spre Zona Euro, dar în același timp, tot el a aprins fitilul care a detonat o guvernare care a împins țara în direcția bună.
Ce s-a întâmplat cu obiectivul aderării la euro?
Când a fost pierdut sau mai exact ce guvern l-a abandonat și de ce nu a mai fost recuperat? Obiectivul aderării la euro a fost fixat la sugestia lui Traian Băsescu de guvernul Emil Boc în decembrie 2009 pentru data de 1 ianuarie 2015.
De altfel, o prezentare oficială a Ministerului Finanțelor Publice arăta că, „la finele anului 2014, România îndeplinea toate criteriile de convergență înscrise în Tratatul de la Maastricht”: deficitul bugetar era de circa 0,8% din PIB (față de plafonul de 3%), datoria publică se situa la aproximativ 37–38% din PIB (față de plafonul de 60%), iar inflația era foarte redusă, chiar negativă spre finalul anului.
Odată cu venirea PSD la putere, în 2012, premierul de atunci, Victor Ponta, nu a mai păstrat ținta pentru adoptarea euro în Programul de Convergență trimis în 2013 Comisiei Europene și a susținut că adoptarea euro rămâne un obiectiv strategic, dar că 2020 ar fi un „orizont mai realist”.
Continuarea, în Deutsche Welle
(Sursa foto: Stefan / Pexels.com)
