PSD și AUR s-au coalizat pentru a vota contra închiderii centralelor pe cărbune, punând în pericol și banii europeni încasați deja în PNRR, și proiecte care trebuie făcute în anii următori din Fondul de Modernizare. În ciuda crizei de aceste zile, nu energia produsă cu cărbune ne lipsește azi, ci curajul de a ieși din economia rentelor de stat, potrivit unei analize realizată de Expert Forum.
„De fiecare dată când România trece printr-o criză energetică, se flutură aceeași soluție miraculoasă: să redeschidem centralele pe cărbune. Este reflexul birocratic al unui sistem care nu știe să meargă înainte decât privind în oglinda retrovizoare. Iar dacă îndrăznește cineva să spună că problema nu e faptul că s-a redus producţia de energie electrică din cărbune, ci lipsa investițiilor în tehnologiile secolului 21, e imediat etichetat ca ecologist de salon. Numai că acum discuția nici măcar nu este, în primul rând, despre climă. Da, cărbunele poluează. România și-a asumat prin PNRR închiderea treptată a acestor capacități, iar o răzgândire ar pune în pericol miliarde de euro din finanțarea europeană. Dar chiar dacă am ignora complet emisiile de CO2 și Bruxelles-ul, întrebarea rămâne aceeași: de ce am produce energie folosind cea mai veche, scumpă și mai ineficientă tehnologie pe care o avem?”, se arată în analiza Expert Forum realizată de Otilia Nuţu şi Sorin Ioniță.
Potrivit analizei, centralele românești pe lignit sunt, în cea mai mare parte, instalații proiectate în anii 1960-1980. Au randamente slabe, consumuri proprii ridicate, costuri mari de mentenanță și necesită subvenții directe sau indirecte pentru a rămâne în funcțiune. Nu sunt victimele tranziției verzi, ci ale propriei îmbătrâniri tehnologice. Chiar fostul ministru al energiei Virgil Popescu arăta că energia din lignit costă 800 de lei pe MWh, cea din huilă 2200 de lei, în timp ce prețurile normale din piață în România sunt de 400-600. Chiar și în criza majoră din ultimele săptămâni, în media unei zile, lignitul e la limită, iar huila ar fi la dublul prețului angro în orele cele mai scumpe.
Ironia e că fix cei care deplâng astăzi lipsa cărbunelui sunt cei care au avut douăzeci de ani la dispoziție să-l modernizeze și n-au făcut-o.
Citește și: Insecuritatea energetică: România în criză auto-indusă
Mai jos puteți citi cum s-a luptat statul ca să apere energetica pe cărbune fără s-o schimbe o iotă:
• Până în 2003: Statul șterge în repetate rânduri arieratele Termoelectrica.
• 2004–2005: Turceni, Rovinari, Craiova (centrale + mine) sunt pregătite pentru privatizare cu investitori interesați să le modernizeze; dacă atunci existau cumpărători interesați (7-8 oferte pentru fiecare) a fost cam ultima şansă, după aceea industria devenind total neatractivă. Dar guvernul Alianței DA oprește privatizările.
• 2007–2011: Guvernele Tăriceanu și Boc promovează proiectul „campionului național integrat”, prin care pierderile cărbunelui urmau să fie escamotate în profiturile Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Adică ne-am asigurat că nici Hidroelectrica nu face investiții (hidrocentralele acelea de lipsa cărora acum sunt de vină ONG-urile?!), nici Nuclearelectrica (reactoarele 3 și 4, la care se tot încearcă diverse scheme de proiect, consorții, memorandumuri cu chinezi, cu americani șamd din 2005 încoace).
• 2011: Se înființează CE Oltenia și CE Hunedoara. CE Hunedoara s-a născut direct în faliment; CE Oltenia abia era viabilă și era evident că nu va fi pentru multă vreme. FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială acceptă această soluție ca alternativă la „campionul integrat”.
• 2013–2014: Este tăiată schema de sprijin pentru regenerabile pentru că deja deveniseră prea eficiente şi scoteau cărbunele din piața angro de energie.
• După 2014: Diverse HG-uri prin care se rezervă artificial piețe pentru cărbune (rezerve, echilibrare etc) în detrimentul altor tehnologii capabile să ofere aceleași servicii (gaz, hidro) sau diverse alte ajutoare de stat. De pildă, pentru CE Oltenia statul plătea exproprierile pentru minerit (la prețuri derizorii pentru localnici), se puteau demara proiecte noi fără autorizațiile de urbanism sau de mediu șamd. Concurează cu asta ca investitor privat, dacă poți.
• Până în 2020: Cărbunele primește certificate gratuite de emisii și fonduri pentru investiții taman din schema europeană de emisii; niciunul dintre proiectele de investiții promise de CE Oltenia și CE Hunedoara în Planul Național de Investiții 2014-2020 nu este nici măcar început. PNI e cel din care s-a finanțat, deși nici azi nu s-a finalizat, centrala Romgaz de la Iernut.
• După 2020: În ciuda eternelor văicăreli că schema europeană de emisii bagă cărbunele în faliment, CE Oltenia n-a plătit până în ziua de azi vreun ban din buzunarul propriu pentru certificatele de CO2; costurile sunt acoperite de stat, aprox 1 miliard euro. În acest timp, din schema europeană de emisii primim bani pentru Fondul de Modernizare, programele AFM, Planul de Tranziție Justă și o parte din PNRR.
• Din 2019 încoace: Transelectrica publică studii de adecvanță care susțin că sistemul nu poate funcționa fără cărbune deoarece nu există suficiente capacități noi. Dar în același timp, dacă altcineva încearcă să obțină Aviz Tehnic de Racordare să-și instaleze o centrală nouă, aceeași Transelectrica zice că în zona Oltenia capacitatea disponibilă a rețelei e zero. Pe scurt, o veritabilă învârteală în cerc pentru a nu face nimic.
Citește analiza integrală pe site-ul Expert Forum
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)
