Directorul Portului Constanța și-a dat demisia

Data:

Directorul Portului Constanța și-a dat demisia, vineri, din funcția de conducere. Florin Vizan a invocat motive personale, într-un răspuns oferit Info Sud-Est și G4Media.

Vizan conduce Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța din august 2022, când l-a schimbat pe fostul director, Florin Goidea.

Vizan era cunoscut ca fiind un apropiat al cuplului Laura Vicol-Vladimir Ciorbă și un apropiat al fostei administrații Mazăre-Constantinescu.

Citește și: Fostul ministru liberal Cristian Adomniței achitat, după ce la fond a primit 3 ani și 2 luni închisoare. El este nașul unui judecător CCR

Directorul Portului Constanța și-a dat demisia

Demisia are loc în ziua în care premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a venit în vizită oficială la Constanța și a mers inclusiv în Port, unde s-a întâlnit cu conducerea Șantierului Naval Constanța.

Conform declarației de avere depuse în iunie 2022, Florin Vizan deținea un teren intravilan de 1154 mp în stațiunea Neptun (2001), trei terenuri extravilane în localitatea constănțeană Corbu, dobândite în 2015, în suprafață totală de 10 hectare și un teren extravilan în municipiul Constanța de 9000 mp (2006).

Vizan mai deținea două spații comerciale, în Brașov (2007) și Neptun (2009), un scuter Kymco 50, trei ceasuri de 18.000 de euro și 3 ceasuri de femei de 20.000 de euro, dar și bijuterii de 20.000 de euro.

Citește și: Eoliene în Marea Neagră nu vor fi mai devreme de 2031. Mai are rost să investim în gaz?

Avea în conturi 1.236.704 lei, 4830 euro și 129 de dolari. Avea de primit un împrumut de 479.407 lei de la o persoană fizică, dar și împrumuturi de 4.513.870 de lei de la 10 societăți comerciale.

Continuarea, în Info-sud-est.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Cristian Andrei Leonte / Info Sud-Est)

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un drum alternativă la Valea Oltului va fi asfaltat în întregime | Argeșul Online

Un drum alternativă la Valea Oltului va fi asfaltat...

Autobuz cu hidrogen testat pe străzile Clujului | Monitorul de Cluj

Autobuz cu hidrogen testat pe străzile Clujului. Primarul municipiului...