DN 67C Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închis circulaţiei. Stratul de zăpadă măsoară 20-40 de centrimetri

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

DN 67C Transalpina, sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închis circulaţiei rutiere pentru toate categoriile de autovehicule, au informat, luni, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, informează Agerpres.

Decizia a fost luat ca urmare a prognozelor meteo şi a stării părţii carosabile, în zonă fiind înregistrat un strat de zăpadă de 20 – 40 de centimetri.

„DN 67C, tronsonul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închis în continuare. Este zăpadă destul de mare pe partea carosabilă şi ninge în continuare, prognozele ne anunţă că urmează în continuare ninsori, ceea ce face imposibil deschiderea acestui sector de drum. Dacă se va opri ninsoarea şi temperaturile vor reveni la normal pentru această perioadă, noaptea să nu mai îngheţe, se va interveni şi se va deschide. Dacă nu, va rămâne circulaţia închisă până când vom putea asigura condiţii de circulaţie în siguranţă”, a declarat, luni, Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova.

DN 67C – Transalpina, sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închis circulaţiei începând de joi dimineaţă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Citește și: Nicușor Dan și-a numit consilierii de la Cotroceni. Ludovic Orban, Eugen Tomac, Marius Lazurca, Valentin Naumescu se numără printre ei

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related