Donald Trump a declarat că vede posibil ca Ucraina, sprijinită de NATO și Uniunea Europeană, să își recupereze toate teritoriile pierdute și a sugerat chiar că ar putea „merge mai departe”, scrie Ukrainska Pravda.
Președintele SUA, Donald Trump, consideră acum că Ucraina are șanse reale să își recapete controlul asupra teritoriului în cadrul granițelor sale recunoscute internațional, spune într-o postare pe Truth Social.
Trump a afirmat că înțelege pe deplin „situația militară și economică dintre Rusia și Ucraina” și crede că „Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, este în poziția de a lupta și de a RECÂȘTIGA toată Ucraina în forma sa originală”.
„Cu timp, răbdare și sprijin financiar din partea Europei și, în special, al NATO, granițele originale, de unde a început acest război, reprezintă o pțiune foarte realistă. De ce nu?”, a adăugat el.
Președintele american a mai scris că Rusia duce „fără rost” un război la scară largă de trei ani și jumătate, un război pe care o putere militară reală l-ar fi putut câștiga în „mai puțin de o săptămână”, ceea ce face ca Rusia să semene cu un „tigru de hârtie”.
Citește și: NATO: „Gata să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”, avertizează Rutte
„Când oamenii care trăiesc în Moscova și în toate marile orașe, localități și districte din toată Rusia vor afla ce se întâmplă cu adevărat în acest război, faptul că le este aproape imposibil să obțină benzină din cauza cozilor lungi care se formează și toate celelalte lucruri care se întâmplă în economia lor de război, în care cea mai mare parte a banilor este cheltuită pentru a lupta împotriva Ucrainei, care are un spirit extraordinar și devine din ce în ce mai bună, Ucraina ar putea să-și recupereze țara în forma sa originală și, cine știe, poate chiar să meargă mai departe de atât!”, a adăugat Trump.
Președintele SUA consideră că Rusia, și Putin în special, se află într-o „MARE problemă economică” și, prin urmare, „acum este momentul ca Ucraina să acționeze”. Totodată, le-a urat „mult succes” atât Ucrainei, cât și Rusiei.
„Vom continua să furnizăm arme NATO pentru ca NATO să facă ce dorește cu ele. Mult noroc tuturor!”, a încheiat Trump mesajul său.
Trump a publicat această postare după întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Partea publică a discuției lor a atins doar pe scurt războiul Rusiei împotriva Ucrainei: printre altele, Trump a spus că nu este încă pregătit să vorbească despre garanțiile de securitate ale SUA pentru Kiev și că va spune dacă are încredere în liderul rus Vladimir Putin „peste o lună”.
Citește și: Trump avertizează Europa: „Țările voastre se duc dracului” din cauza migrației
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: AGERPRES/EPA/SARAH YENESEL)