Dosarul lui Ion Simu de la CFR, închis de DNA Timiș. Noua conducere poate redeschide ancheta

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

DNA a clasat, cu două săptămâni înainte de a pleca din funcție procurorul șef Marius Voineag (foto), dosarul lui Ion Alexandru Simu, director în cadrul CFR, om de bază al președintelui PSD Sorin Grindeanu. Soluția poate fi infirmată de noii șefi ai Direcției.

Informația a fost dezvăluită de G4media, care a citat un răspuns al DNA formulat în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Potrivit datelor PRESSHub, dosarul a fost clasat de procurorul Ungureanu de la DNA Timiș, dar soluția poate fi infirmată de către procurorul imediat superior lui Ungureanu, ori chiar de noul șef al DNA, Viorel Cerbu. „În dosarul la care faceți referire, prin ordonanța procurorului din data de 13 martie 2026, s-a dispus clasarea dosarului penal sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina numiților Simu Alexandru Ion și Ceșa Petru, în temeiul art. 16 alin. l litera b teza I din Codul de procedură penală, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală. Totodată, procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal, reținută în sarcina celor două persoane menționate anterior, în calitate de instigator, respectiv autor, în favoarea parchetului competent”, se arată în răspunsul DNA transmis către G4Media.

Citește și: Judecată pentru un click. Povestea judecătoarei Liliana Alexe, sancționată pentru că și-a făcut treaba

Voineag s-a acoperit

Fostul procuror șef al DNA, Marius Voineag, susține că nu știe despre clasarea dispusă de DNA Timiș.

În același timp, noul șef al DNA, Viorel Cerbu, ar putea redeschide urmărirea penală în acest caz, din moment ce legea îi permite acest lucru.

În ianuarie 2023, procurorii DNA au început urmărirea penală față de directorul CFR Ion Simu și un alt director din cadrul companiei, Petru Ceșa, pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, potrivit unui comunicat DNA.

Directorul general al CFR, Ion Simu, a fost numit la șefia companiei feroviare în decembrie 2021, la începutul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Sorin Grindeanu. Înainte, el a fost șeful Regionalei CFR Infrastructură Timișoara.

În septembrie 2025, jurnalistul G4Media.ro Sorin Semeniuc a apublicat fotografii cu directorul CFR Ion Simu având la mână un ceas Patek Philippe cu o valoare de achiziție de peste 100.000 de dolari pe site-urile de profil.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU
  1. Să nu fim naivi.
    Toate dosarele cu pesedisti se vor închide în câteva luni, pe repede, înainte.
    Dovada este in numirile făcute de păcăliciul de la Cotroceni.
    Un alt argument: iminenta debarcare a guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România, pe locul al treilea la Eurovision 2026. Bulgaria a câștigat competiția

Cântăreața bulgară DARA a adus sâmbătă seara Bulgariei prima...

Ilie Bolojan: Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va fi în opoziţie. Vrem să fim opţiunea românilor în 2028

Preşedintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă,...

Bursa din România a câștigat deja Eurovision 2026

În fiecare an, în timp ce Europa votează pentru...