În septembrie 1973, aproape 35 de țări s-au reunit la Geneva pentru a începe negocierile în cadrul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), care aveau să conducă la semnarea Acordului Final de la Helsinki, în august 1975. Deși inițial gândit de URSS pentru a consfinți statu-quo-ul postbelic din Europa, acordul a avut un efect neașteptat și de durată asupra drepturilor omului.
De la „afacere bună” pentru URSS la catalizator al dizidenței
La vremea respectivă, URSS a promovat CSCE ca o modalitate de a legitima granițele și dominația sa în Europa de Est.
Documentul rezultat – Acordul Final – era structurat pe trei „coșuri”: recunoașterea granițelor postbelice; cooperare economică; și angajamente privind drepturile omului și libertățile fundamentale.
Deși Kremlinul a acceptat cu rezerve mențiunile despre drepturile omului, considerându-le simbolice, aceste prevederi s-au dovedit a fi cele mai dinamice și influente pe termen lung.
Détente și „structura păcii”
Pe fundalul războiului din Vietnam, de la începutul anilor ’70 (ai secolului trecut), președintele american Richard Nixon și consilierul său pentru Securitate Națională, Henry Kissinger, au urmărit o strategie de relaxare a tensiunilor (détente). Strategia avea trei țeluri principale: contracararea expansiunii sovietice, controlul armamentului și reducerea riscului de conflict direct dintre cele două mari supraputeri ale momentului, Statele Unite și Uniunea Sovietică (cu blocurile militare aferente, NATO și Pactul de la Varșovia).
Această abordare a oferit Statelor Unite mai multă flexibilitate și a recunoscut, tacit, dominația sovietică în Estul Europei — o realitate pe care Washingtonul o considera imuabilă la acea vreme, remarcă Daniel Fried într-o analiză din publicația The Atlantic.
Impactul Helsinki asupra disidenței est-europene
În ciuda scopului său inițial de a întări statu-quo-ul, Acordul Final a oferit un instrument juridic și moral pentru dizidenții din URSS și Europa de Est.
Folosind prevederile acordului împotriva propriilor guverne, s-au format Comitete Helsinki și grupuri de monitorizare a drepturilor omului în URSS, Polonia, Cehoslovacia și alte țări.
Politica de destindere (détente) a facilitat contactele dintre cetățeni sovietici și occidentali (jurnaliști, diplomați, studenți), iar ideile democratice au început să circule mai liber. Mai mult, Statele Unite au început să trimită diplomați specializați pe drepturile omului în ambasadele din Europa de Est.
Declinul sistemului comunist
În anii ’70, economia blocului sovietic a intrat în criză. URSS a căutat sprijin economic din Vest pentru a evita reforme interne profunde care ar fi amenințat controlul politic, dar acest sprijin nu a fost suficient, în ciuda unor investiții majore, mai ales din partea Germaniei de Vest.
„Până la sfârșitul anilor 1970, disidența democratică era în creștere, în special în Polonia, în timp ce economiile comuniste se clătinau. Regimurile comuniste erau în defensivă. Premoniția prăbușirii imperiului sovietic a avut loc în Polonia, în 1980, odată cu apariția Solidarității – o mișcare care era în același timp un sindicat și o mișcare politică de masă, reunind disidenți democratici cu muncitori din șantiere navale și fabrici poloneze”, reamintește Daniel Fried.
Sistemul comunist din Polonia nu și-a revenit niciodată cu adevărat după marile proteste organizate de sindicatul Solidaritatea, primul sindicat liber din blocul sovietic, iar în 1989 întregul sistem comunist din Europa de Est s-a prăbușit.
Un punct de cotitură neașteptat
Deși nu a fost cauza directă a căderii comunismului, Acordul de la Helsinki a accelerat procesele care au dus la acest deznodământ, oferind disidenților legitimitate și sprijin indirect.
„Momentele de cotitură trec adesea neobservate de contemporani”, remarca mai târziu Henry Kissinger.
La 50 de ani distanță, Helsinki apare ca un moment definitoriu pentru afirmarea drepturilor omului în Europa Centrală și de Est.
Lumea de azi e departe de politica de destindere de atunci, democrația liberală pare să fie în defensivă de ani de zile în Europa, dar și în Statele Unite. Acum 50 de ani, determinarea Occidentului democratic a fost cea care a pornit un proces de democratizare de lungă durată. Fenomenul se poate repeta.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com /bearinthenorth)
