Ediția aniversară a Alba Iulia Music and Film Festival: ce vedete pot fi întâlnite în weekend

Data:

De vineri până duminică, publicul din Alba Iulia are parte de un veritabil maraton de producții românești, din care nu vor lipsi întâlnirile cu echipele care au dat viață filmelor din programul celei de a X-a ediții a Alba Music & Film Festival (AIMFF).

Maia Morgenstern, una dintre cele mai apreciate actrițe din istoria cinematografiei românești, regizorul Octavian Chelaru sau Dan Dinu, creatorul spectaculosului documentar “România Sălbatică”, sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor fi prezenți la festival.

Citește și: O instituție a statului a contestat decizia suspendării sesizărilor privind plagiatul lui Ciucă. Dar a refuzat să facă publică acțiunea

După ce a fost răsplătită cu rafale de aplauze la proiecția filmului Capra cu trei iezi de la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), Maia Morgenstern își va întâlni fanii la Alba Iulia. În rolul unei mame a trei copii, care se vede nevoită să înfrunte sadismul unui vechi prieten de familie, actrița dă viață uneia dintre cele mai cunoscute povești din literatura română. Despre adaptarea basmului lui Ion Creangă și rolul care a “sfâșiat-o” Maia Morgenstern va vorbi alături de regizorul filmului, Victor Canache, prezent și el la proiecția de astăzi, de la ora 20:45.

Continuarea, în Alba24!

Sursă foto: Alba24.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
alba24.ro
alba24.rohttps://alba24.ro
Publicație online dedicată județului Alba editată de Independent SRL din Alba Iulia. Conținut făcut de o echipă de 10 oameni de media cu experiență diversă și mare în presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rușinosul eșec al iranienilor în ofensiva asupra Israelului |Aktual24

Rușinosul eșec al iranienilor în ofensiva asupra Israelului, acesta...

Vizită la București a oficialului american James C. O’Brien

Vizită la București a oficialului american James C. O’Brien,...

Eveniment cultural devenit tradiție la Iași

Eveniment cultural devenit tradiție la Iași. Târgul de carte...

Rusia crede în capitualarea iminentă a Ucrainei

Rusia crede în capitualarea iminentă a Ucrainei, cel puțin...