Fonduri UE, clasamentul adevărului. Ce județe ocupă primele locuri la accesarea banilor europeni

Data:

Aproape zilnic, Mihai Chirica, primarul Iașului, și Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, se laudă cu proiectele europene derulate de instituțiile pe care le conduc.

 „Iașul, campion la atragerea fondurilor UE”, este unul dintre refrenele lor preferate

Realitatea cifrelor e alta: la 30 iunie 2022, într-o statistică a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), județul Iași se afla doar pe locul 5 în clasamentul contractelor semnate pentru proiecte finanțate din bani europeni, investiții publice și private. Sunt sumele în valori absolute, proporțional cu datele demografice.

Pe primele locuri se situau București, Ilfov, Cluj și Dolj.

Citește și: Românul care a strâns 250.000 de euro pentru ucraineni. „Am trecut prin zeci de baraje de artilerie. Dar simt că fac ceva bun”

Mai mult, la sumele pe cap de locuitor, adevăratul clasament al vitezei de dezvoltare, Iașul e depășit până și de Tulcea. Analiza se referă la exercițiul financiar 2014-2020, iar din ianuarie intrăm în al treilea an de grație.

Continuarea, în ReporterIS!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...