Fotograful Vadim Ghirdă, premiat cu Pulitzer: „Dacă eșuăm ca grup, nu va avea nici o semnificație că unul s-a descurcat ceva mai bine”

Data:

„Sunt foarte recunoscător pentru premii, dar știu că sunt o chestiune subiectivă și în mare măsură accidentală”. Răspunsul acesta, dat în cadrul interviului acordat PRESShub, îl definește pe unul dintre cei mai mari fotografi români, care de obicei preferă să fie în spatele aparatului de fotografiat, nu în fața lui.

„Nu prea dă înterviuri, nu îi place să fie în prim plan”, ni s-a spus. Ne-am bucurat cu atât mai mult că acum a acceptat, mai ales că discuția cu PRESShub vine la doar o lună de când Vadim Ghirdă a primit, împreună cu echipa AP, una dintre cele mai importante distincții din lume pentru fotojurnalism, premiul Pulitzer.

Vadim Ghirdă lucrează pentru Associated Press de la începutul anilor ‘90. Distincția obținută în 2023, pentru imaginile din războiul din Ucraina, reprezintă doar apogeul unei serii numeroase de alte recunoașteri primite de-a lungul carierei, printre care, Marele Premiu al US National Press Photographers Association (2013).

Dar cariera fotografului român nu este definită de premii, așa cum bine spune, ci de imagile sale, dintre care unele au devenit simbolice. Aproape că au intrat în folclor, românii le știu, le recunosc, le țin minte, chiar dacă uneori numele autorului lor rămâne în umbră.

A documentat căderea regimului comunist în Europa de Est, mineriadele din București, dar și războaiele și conflictele armate din fosta Iugoslavie, Irak, Siria și Crimeea. 

Intrând în echipa Associated Press, Vadim Ghirdă a avut ocazia să se formeze și să se perfecționeze ca fotojurnalist, beneficiind de generozitatea unor oameni „extrem de experimentați și cu o etică impecabilă”. De la aceștia a învățat importanța muncii în echipă.

Fotograful Vadim Ghirdă
Fotograful Vadim Ghirdă

Despre fotografii, Vadim Ghirdă afirmă că trebuie să infomeze corect, estetica unei fotografii fiind un vehicul important pentru informație, pentru că permite accesul mai ușor la sufletul mai multor oameni.

Singura garanție că adevărul documentat de o fotografie nu este distorsionat, declară Vadim Ghirdă, ține de etica profesională și personală, dar și de experienței jurnalistului.

Vadim Ghirdă a cunoscut războiul la fața locului. Despre război, afirmă că nu este „o activitate etică bazată pe respectarea legilor”.

Știe, însă, că fotojurnalismul poate contribui la influnențarea comportamentului participanților la un conflict armat în măsura în care informația documentată are consecințe legale.

Pentru slăbirea fenomenului războiului este nevoie ca oamenii să înțeleagă absurditatea violenței, care duce la pierderi de vieți și distrugeri de țări, și să renunțe la nivel personal la violență și la conceptualizări anacronice în relațiile cu ceilalți.

În războiul din Ucraina a fost impresionat de efortul permanent al oamenilor de a nu abandona nicio fiintă în calea răului.  

Cele mai importante declarații ale lui Vadim Ghirdă

  • Am avut șansa imensă de a învața de la oameni extrem de experimentați și cu o etică impecabilă – fotografi și manageri.
  • Au fost foarte generoși cu împărtășirea cunoștințelor pe care le aveau, începând cu cele tehnice și continuând cu experiențele lor de pe teren sau de viață. Eu nu eram obișnuit cu acest gen de generozitate. 
  • Dacă eșuăm ca grup, nu va avea nici o semnificație că unul sau altul s-au descurcat ceva mai bine, rezultatul final fiind prost. E valabil pentru echipa în care lucrăm, este la fel de valabil dacă extindem asta la scara întregii societăți – succesul individual e o iluzie de scurtă durată, dacă grupul eșuează.
  • Sunt foarte recunoscător pentru premii, dar știu că acestea sunt o chestiune subiectivă și, în mare măsură accidentală. Sunt întâmplări fericite, care însă nu definesc o persoana sub nici o formă.
  • Jurnalistul are datoria să ne arate toată informația la care a avut acces, noi avem datoria de a ne folosi propriul cap pentru a înțelege o situație
  • Profesia de fotojurnalist de război este complet nesigură. Riscurile sunt cele vizibile, palpabile, cum ar fi rănirea sau moartea sau cele invizibile, ce țin de suferințele psihice. De cele din prima categorie poți încerca să te ferești cu succes mai mare, cele din a doua sunt imposibil de evitat.
  • Războiul nu este o activitate etică, bazată pe respectarea legilor. 

PRESSHUB: Ați intrat în presă ca fotojurnalist, în urma „unui accident”. Care a fost acel „accident” datorită căruia practicați această profesie de mai bine de 30 de ani? Îl regretați în vreun fel?

Vadim Ghirdă: Lucram în clădirea din care au transmis primii fotografi AP care au venit în România în 1990, Casa Scânteii atunci, a Presei Libere acum.

Vorbeam engleza relativ bine, asta a contat mai mult decât nivelul meu de fotograf, amator avansat, cu zero experiență în fotografia de presă sau jurnalism în general. E o întâmplare pe care nu o regret.

Cât de mult a contribuit faptul că ați intrat la 18 ani în echipa Associated Press la perfecționarea dumneavoastră ca fotojurnalist și la premiile pe care le-ați obținut ulterior în presă, cel mai recent fiind Premiul Pultizer la categoria „Fotografie de știri de ultimă oră”? 

A contribuit în totalitate. Am avut șansa imensă de a învața de la oameni extrem de experimentați și cu o etică impecabilă – fotografi și manageri.

Au fost foarte generoși cu împărtășirea cunoștințelor pe care le aveau, începând cu cele tehnice și continuând cu experiențele lor de pe teren sau de viață.

Eu nu eram obișnuit cu acest gen de generozitate, gândeam, greșit, prin prisma experiențelor de până atunci, că oamenii care au investit mult timp și efort pentru a deveni extrem de buni într-un domeniu sunt foarte zgârciți cu împărtășirea „științei” lor.

M-a ajutat mult ca om să am acces, nu prea târziu, la o atitudine care îmi părea atunci atât de ciudată și care era, de fapt, normală, constructivă, din partea colegilor mei. 

Individualismul în sportul de echipă, iar până la urmă, toată existența, viața socială sunt sporturi de echipă, nu aduce nimic bun.

Dacă eșuăm ca grup, nu va avea nici o semnificație că unul sau altul s-au descurcat ceva mai bine, rezultatul final fiind prost.

E valabil pentru echipa în care lucrăm, dar e la fel de valabil dacă extindem asta la scara întregii societăți – succesul individual e o iluzie de scurtă durată, dacă grupul eșuează.

Când barca se scufundă, ajungem cu toții în apă, indiferent de ce avem în buzunare sau de cât de mult ne simțim mai buni decât ceilalți. 

Sunt foarte recunoscător pentru premii, dar știu că acestea sunt o chestiune subiectivă și, în mare măsură accidentală.

Sunt întâmplări fericite, care însă nu definesc o persoană sub nici o formă.

Marchează o reușită profesională care, pragmatic vorbind, ține în mare măsură de șansă, de moment potrivit și de alte lucruri de acest gen.

Evident, experiența persoanei contează, dar e o eroare totală să măsurăm abilitățile unui fotojurnalist după numărul premiilor sau după cât de sonore sunt acestea. 

Știu mulți oameni extraordinari și ca persoane, ceea ce pentru mine contează în primul rând, și ca profesioniști, care nu au luat nici un premiu, deși munca lor este extrem de valoroasă.

Asta nu scade în nici un fel semnificația lor ca oameni sau importanța muncii lor.

Un premiu, mai ales unul cu nume sonor, contează pentru că atrage atenția asupra situației pe care o vedem în fotografie și, sper, crește numărul de oameni care reflectează la aceasta.

Fotografia care i-a adus lui Vadim Ghirdă premiul Pulitzer, împreună cu echipa AFP. Bărbați ucraineni, uciși la Bucia, de către ruși, cu mâinile legate la spate
Fotografia care i-a adus lui Vadim Ghirdă premiul Pulitzer, împreună cu echipa AP. Bărbați ucraineni, uciși la Bucia, de către ruși, cu mâinile legate la spate

Ca fotojurnalist de război, pe lângă valoarea estetică, fotografiile dumneavoastră au rolul de a informa asupra războiului. Cum vă asigurați că redați întocmai adevărul realității din teren și că acest adevăr nu este distorsionat de o posibilă percepție subiectivă a faptelor?

Rolul principal al fotografiilor de presă – indiferent că sunt de război sau nu – este să informeze corect. Estetica este foarte importantă doar pentru că este un vehicul eficient pentru informație.

O reprezentare emoționantă sau delicată, mai ales, a unei situații îngrozitoare, va ajunge în sufletul mai multor oameni.

Eu prefer aceasta abordare celei brutale, foarte explicite, și din motivul de mai sus, și pentru că încerc tot ceea ce depinde de mine pentru a respecta demnitatea oamenilor, vii sau morți, din fotografii, și doresc să nu accentuez inutil durerea din sufletele celor care îi iubesc.

Percepția vizuală nu poate fi decat subiectivă. Fotograful vede cu ochii, cu sufletul, cu mintea lui, nefiind un echipament, ci o ființă.

Personalitatea sa din punct de vedere emoțional, cultural, hobby-urile, starea de moment, tot ceea ce este el ca om în acel moment se reflectă în ceea ce va „vedea”. 

Doi oameni nu vor face aceeași poză niciodată, spun asta pentru cei care sunt încă ingrijorați că, dacă împărtășim tot ceea ce știm tuturor, cineva poate „fura” ceva din ceea ce  facem.

Este exclus: fotografiile vor fi la fel de asemănătoare și de diferite ca și ființele care le-au facut, adică, în esență, la fel, în spirit și detalii, complet altceva.

Adevărul este, contrar logicii, un cristal cu foarte multe fațete. Doi oameni vor prezenta versiuni diferite ale unui eveniment la care au asistat, chiar fără să fie rău intenționați sau să încerce să mintă.

Percepția individuală, starea de șoc, memoria și alte lucruri obiective sunt o explicație pentru aceasta.

Etica, personală și profesională, și experiența jurnalistului sunt singura garanție că adevarul nu va fi distorsionat.

În cazul fotografiei, vor exista suficient de multe perspective încât privitorii să aibă o imagine de ansamblu a unei scene și să poata trage propriile concluzii.

O singură imagine poate fi ca o afirmație scoasă din context, care schimbă complet mesajul pe care cineva a dorit să-l transmită.

Un localnic caută bunuri într-un bloc distrus în timpul luptelor dintre forțele ucrainene și rusești în Borodianka, Ucraina, marți, 5 aprilie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
Un localnic caută bunuri într-un bloc distrus în timpul luptelor dintre forțele ucrainene și rusești în Borodianka, Ucraina, marți, 5 aprilie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)

Dacă facem o paralelă cu textul, este similar cu izolarea unei propoziții dintr-o frază pentru că „sună spectaculos ca titlu”, iar fraza în întregime lipsește complet, inducând în eroare cititorii. 

Exemplul meu favorit este „Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, citat din Herodot, menționat adesea ca stimulent al mândriei naționale. Sună foarte încurajator începutul, dacă însă căutăm citatul integral, și în ziua de azi este „la un click distanță”, mesajul în ansamblu este uimitor de profetic, dar nu este unul optimist. 

Jurnalistul are datoria să ne arate toată informația la care a avut acces, noi avem datoria de a ne folosi propriul cap pentru a înțelege o situație. Puteam evita toată vorbăria de mai sus spunând doar: OMUL care produce reportajul este cheia calității acestuia din toate punctele de vedere. 

Cât de sigură este profesia de fotojurnalist de război și la ce riscuri se expun jurnaliștii trimiși să raporteze din teatrele de operațiuni?

Complet nesigură. Riscurile sunt cele vizibile, palpabile, cum ar fi rănirea sau moartea, dar și cele invizibile, ce țin de suferințele psihice. De cele din prima categorie poți încerca să te ferești cu succes mai mare, cele din a doua sunt imposibil de evitat. 

Afirmațiile acestea se aplică și situațiilor din afara zonelor de război: în prezent ești expus la ambele categorii de riscuri și făcând o plimbare prin centrul Bucureștiului dar, evident, statistic, în război probabilitatea de a păți ceva rău e mai mare.

Un militar ucrainean vorbește, având în spate o efigie ciuruită de gloanțe a președintelui rus Vladimir Putin, în timpul unui interviu pentru presă pe frontul din Luhansk, în estul Ucrainei, pe 1 februarie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
Un militar ucrainean vorbește, având în spate o efigie ciuruită de gloanțe a președintelui rus Vladimir Putin, în timpul unui interviu pentru presă pe frontul din Luhansk, în estul Ucrainei, pe 1 februarie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
O tânără mânuiește o armă în timpul unui antrenament de luptă pentru civili, organizat de unitatea de forțe speciale Azov, din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei, în Mariupol, regiunea Donețk, estul Ucrainei, 13 februarie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
O tânără mânuiește o armă în timpul unui antrenament de luptă pentru civili, organizat de unitatea de forțe speciale Azov, din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei, în Mariupol, regiunea Donețk, estul Ucrainei, 13 februarie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)

Femei evacuate din maternități bombardate, civili prinși sub dărâmături sau adăpostiți sub poduri, femei și copii urcați în autobuze, părăsind orașe, civili executați cu mâinile legate cu bandă adezivă la spate, sunt doar câteva din imaginile din războiul din Ucraina pe care le-ați surprins ca fotograf și le-ați făcut cunoscute lumii întregi. 

Dat fiind faptul că acesta nu este primul război la care sunteți martor, care considerați că este astăzi relevanța dreptului internațional umanitar când vine vorba de protecția civililor? 

Eu nu am educație juridică și evit să am păreri în domeniile în care nu am educație sau experiență. Instrumentele legale sunt vitale, dar nu au cum să apere pe nimeni în timp real.

Războiul nu este o activitate etică, bazată pe respectarea legilor. În plus, legile, regulile, funcționează ca prevenție doar când există garanția aplicării lor.

Legislația internațională înseamnă mult. Ideea că va exista o „împărțire” a responsabilității pentru faptele de pe front limitează apetitul pentru crime de război, mai ales în era smartphone-ului, în care totul ajunge să fie fotografiat, filmat, deci nu se mai poate conta la fel de mult ca în trecut pe faptul că nu vor exista dovezi. 

Nu are însă cum să garanteze protecție.

Legea are efect dacă te gândeștti că vei ajunge să ți se aplice – dacă te simți deasupra legilor, dintr-un motiv sau altul, nu mai înseamnă nimic.

Vedem asta și în societatea noastră, în timp de pace, avem legi, dar nu se aplică la fel tuturor – efectul este frustrarea celor care își doresc să trăiască într-o lume civilizată și o lipsă de respect în creștere pentru orice regulă.

O femeie și un copil se uită pe fereastra unui autobuz, în timp ce părăsesc Sievierodonetsk, regiunea Luhansk, în estul Ucrainei, pe 24 februarie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
O femeie și un copil se uită pe fereastra unui autobuz, în timp ce părăsesc Sievierodonetsk, regiunea Luhansk, în estul Ucrainei, pe 24 februarie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
Motria Oleksiienko, în vârstă de 99 de ani, traumatizată de ocupația rusă, este consolată de Tetiana Oleksiienko într-o cameră fără încălzire din satul Andriivka, Ucraina, puternic afectat de luptele dintre forțele ruse și ucrainene, miercuri, 6 aprilie 2022. Mai multe clădiri din sat au fost reduse la mormane de cărămizi și metal ondulat, iar locuitorii se luptă fără căldură, electricitate sau gaz de gătit. (AP Photo/Vadim Ghirda)
Motria Oleksiienko, în vârstă de 99 de ani, traumatizată de ocupația rusă, este consolată de Tetiana Oleksiienko într-o cameră fără încălzire din satul Andriivka, Ucraina, puternic afectat de luptele dintre forțele ruse și ucrainene, miercuri, 6 aprilie 2022. Mai multe clădiri din sat au fost reduse la mormane de cărămizi și metal ondulat, iar locuitorii se luptă fără căldură, electricitate sau gaz de gătit. (AP Photo/Vadim Ghirda)

În ce măsură prezența dumneavoastră și a celorlalți jurnaliști de teren în războiul din Ucraina a contribuit la reducerea numărului victimelor în rândul civililor, ca urmare a expunerii mediatice a atrocităților întâlnite acolo? 

Vreau să cred că a contribuit, dar nu mi-e simplu, chiar cu resursele mele infinite de naivitate. Contribuția informatiei jurnalistice în influențarea comportamentului participanților la un conflict armat este palpabilă doar dacă generează consecințe legale.

Aici revenim la ce am spus, nu sunt lucruri care se pot întampla în timp real, iar pedepse pentru cei care fac crime de război există doar în măsura în  care aceștia pot fi identificați și prinși.

Pe lângă răspunsul politic pe care îl poate declanșa în vederea gestionării unei situații critice, în ce măsură poate o fotografie schimba percepția publicului asupra acelei situații?

Răspund tot din teritoriul speranței, în care locuiesc eu – cred că o poate schimba total, dacă este o imagine în a cărei autenticitate oamenii au încredere. Când intervine conceptul de încredere, discuția se ramifică infinit. 

Încrederea este pe cale de dispariție, social media și media, în general, în multe cazuri, stimulează polarizarea societății.

Rezultă două categorii de oameni. Unii, mai „fericiți”, sunt cantonați ferm în confortul apartenenței la un grup și la convingerile sale. Aceștia sunt complet impermeabili la puncte de vedere diferite de cele la care au aderat deja.

Alții, care ar dori încă să tragă concluzii cu propriul cap și nu să absoarbă edicte tribale, nu mai cred nimic din ceea ce văd și aud, pentru că s-au păcălit de prea multe ori.

Din confuzie și pierdere totală a speranței, se retrag din interacțiunea socială. Acest grup foarte important pentru sănătatea societății, sunt ca sistemul imunitar al unui organism, oamenii care doresc o societate civilizată și în evoluție constantă.

Dispariția lui lasă ușa larg deschisă involuției și degradării societății pe toate planurile, proces la care suntem martori zilnic.

Asta e cea mai dăunătoare „victorie” a fake news-ului și a polarizării – retragerea acestui grup, care lasă un loc liber care este umplut de toate tendințele periculoase pe care le vedem câstigând teren.

Vorbind despre comportamentul oamenilor în război, dumneavoastră făceați observația că „războiul ne arată cât de jos pot ajunge oamenii și în egală măsură cât de sus pot ajunge” și că alegeți să păstrați în amintire momentele de umanitate întâlnite acolo. Vă urmăresc imaginile de război? Cum reușiți să vă detașați de realitățile dure cunoscute acolo?

Mă urmăresc lucruri pe care le-am simțit acolo. Nu reușesc să mă detașez în totalitate de acestea niciodată.

Credeți că o educație a generațiilor viitoare în privința războiului, în sensul unei mai bune cunoașterii a acestui fenomen din perspectiva suferinței produse în rândul oamenilor prinși fără voia lor în aceste conflicte, ar putea conduce la slăbirea acestui fenomen?

Dacă un număr suficient de mare de oameni înțelege că nici un dezacord, de la unul mic între două persoane, la unul între țări, nu se rezolvă pe termen lung prin violență există speranță. Riscul războiului nu se poate elimina pornind de la soldat în sus, ci doar invers.

Dacă suficienți oameni ar înțelege absurditatea violenței și a pierderii de vieți, a distrugerii unor țări, inevitabil, conducătorii pe care și-i vor alege, care provin dintre ei, nu i-ar duce niciodată în acea direcție.

Trebuie însă să începem FIECARE să mergem pe acest drum. Nu e o schimbare care poate apărea de la sine sau din „ordinul” cuiva. Fiecare dintre noi trebuie să renunțe la violență în interacțiunea cu ceilalți, violență de orice fel, începând cu cea verbală.

Atât timp cât vom continua să împărțim oamenii după niște concepte anacronice în „noi” și „ei”, „ai noștri” și „ai lor” sau „buni” și „răi”, în funcție de măsura în care au aceeași culoare a pielii ca noi, împărtășesc convingerile cu care am crescut noi, au aceeași religie sau naționalitate ca noi, și lista poate continua la infinit, nu vom avansa nici un metru pe acest drum.

Iar războiul și toate consecințele sale ireparabile vor fi mereu doar o chestiune de timp – în ciuda tuturor informațiilor și imaginilor la care avem acces nerestricționat de la Primul Război Mondial incoace.

O bătrână stă într-un scaun cu rotile, după ce a fost evacuată din Irpin, la periferia Kievului, Ucraina, pe 8 martie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)
O bătrână stă într-un scaun cu rotile, după ce a fost evacuată din Irpin, la periferia Kievului, Ucraina, pe 8 martie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)

Care ar fi unul din momentele de umanitate din războiul din Ucraina de care vă aduceți acum aminte și pe care ați dori să îl redați?

M-a impresionat efortul permanent de a nu abandona nici o ființă în calea răului, fie că vorbim de lupte, de foame sau de frig.

Ființe, adică oameni, de toate vârstele, indiferent dacă se mai puteau deplasa autonom sau nu, și animale de tot felul, de la pisoi sau câini, până la unele foarte complicat de transportat.

M-am întrebat de multe ori dacă în alte locuri, în situații ca acelea, aș vedea grija pentru oameni, la nivelul celei pe care am vazut-o în Ucraina pentru salvarea animalelor. Atitudinea față de animale spune foarte mult despre nivelul unei societăți.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto sus: Un localnic caută bunuri într-un bloc distrus în timpul luptelor dintre forțele ucrainene și rusești în Borodianka, Ucraina, marți, 5 aprilie 2022. (AP Photo/Vadim Ghirda)

spot_imgspot_img
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009). A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...