Greva profesorilor în țară: unele şcoli cu lacătul pe poartă, altele – cu profesori la ore

Data:

Prima zi de grevă în învățământul preuniversitar din România a creat confuzii în rândul elevilor, părinților și chiar al cadrelor didactice.

La Galați, de exemplu, situația din școli este ambiguă. În unele unități de învățământ era lacătul pus pe porți, în altele, cadrele didactice care nu s-au aliat la proteste au avut program normal de activitate. La nivelul întregii țări, peste 150.000 de cadre didactice au suspendat activitatea și au demarat protestele pe durată nedeterminată.

Grădiniță închisă, dar greviştii îngrijeau spaţiul verde 

Pentru a vedea care este situația reală în Galați am mers la unele unități de învățământ. În jurul orei 11,00, la Grădinița Tedy activitatea cadrelor didactice și a personalului nedidactic era în toi. Din păcate, nu este vorba despre activitatea didactică, ci despre activități de înfrumusețare a spațiului verde din jurul grădiniței.

Citește și Greva profesorilor. „Nu m-aș descurca fără ajutorul soțului”. Am întrebat cadrele didactice cum se simt în „România educată”

„La noi în unitate toată lumea face grevă, atât personalul didactic, cât și cel nedidactic. Așa că am profitat de acest lucru și am făcut ceva activități de înfrumusețare a spațiului verde. Suntem solidari cu colegii noștri din țară și vom fi în grevă până când vom avea un răspuns favorabil la solicitările noastre”, ne-a declarat directoarea grădiniței, care, deși nu se află în grevă, se afla în mijlocul colegilor săi, în curte. Singurii copii care dădeau suflu unității de învățământ erau cei ai cadrelor didactice, care și-au însoțit părinții, ieri, la serviciu, neavând cu cine rămâne acasă. „Ne-am adus și copiii, pentru că și noi suntem părinți și a trebuit să găsim soluții pentru aceste zile”, ne-a spus una dintre educatoarele grădiniței, titrează Viața Liberă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei alunecări de teren

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei...

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, la Moscova | Bihoreanul

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, fiind...