Guvernul Niculescu a schimbat statutul șefului SGG și deschide calea unei posibile numiri a unui magistrat

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Prima ordonanță de urgență adoptată de Guvernul Niculescu a modificat Codul Administrativ și a modificat statutul secretarului general al Guvernului. Acesta poate avea, de acum, rang de ministru sau calitatea de înalt funcționar public. Schimbarea ar permite numirea unui magistrat – asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție pe funcție, fără ca acesta să fie nevoit să demisioneze din magistratură.

OUG nr. 40/2026, adoptată în prima ședință a noului Guvern, modifică articolul 20 din Codul administrativ. Până acum, secretarul general al Guvernului avea rang de ministru. În noua formulare, premierul poate numi în funcție o persoană cu rang de ministru sau, după caz, cu statut de înalt funcționar public. O alternativă similară este prevăzută și pentru secretarii generali adjuncți.

Ordonanța nu explică de ce a fost introdusă această opțiune și nici nu anunță o persoană care ar urma să ocupe postul. Totuși, modificarea apare în contextul unor informații de presă despre un posibil candidat la conducerea SGG. Un magistrat – asistent de la ÎCCJ, soțul unei deputate PSD.

Înaltul funcționar care nu e demnitar

Diferența de statut este importantă pentru magistrați. Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor interzice detașarea acestora pe funcții de demnitate publică. Un șef al SGG cu rang de ministru ocupă o astfel de funcție. În schimb, înaltul funcționar public nu este demnitar, astfel că interdicția nu i s-ar aplica în aceeași formă.

OUG modifică și alte prevederi din Codul administrativ, care permit participarea magistraților și a unor categorii de personal din sistemul judiciar la programe de formare pentru înalți funcționari publici. Persoanele cărora li se dispune exercitarea temporară a unei asemenea funcții ar urma să facă dovada absolvirii programului în cel mult un an.

Cine este Ciprian Ene, magistratul al cărui nume este vehiculat pentru șefia SGG? El este magistrat – asistent la instanța supremă din martie 2017 și soțul deputatei PSD Gabriela – Corina Ene, fost primar al comunei Căbești din județul Bihor. Ene a apărut în discuțiile despre conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), după ce noua OUG a permis ca șeful instituției să aibă nu doar rang de ministru, ci și statut de înalt funcționar public. A absolvit Dreptul la Nicolae Titulescu și Teologia la Universitatea din București, ambele în 2009, potrivit CV-ului său.

Fost membru PNL cu soția deputat PSD

Înainte de cariera de la ÎCCJ, Ene a avut și activitate politică. Potrivit documentului citat, a fost președinte al organizației municipale PDL Buzău în perioada 2012–2013, iar ulterior prim-vicepreședinte al organizației municipale PNL Buzău, între 2014 și 2015. În perioada 2012–2013 a fost consilier local în municipiul Buzău. Ciprian Gabriel Ene a avut în 2024 un salariu de 306.000 de lei de la ÎCCJ, adică 25.500 de lei net pe lună.

CV-ul mai consemnează implicarea sa în Lions Club Buzău Mousaios și în structurile Lions District 124 România. Ulterior, Ene a devenit membru fondator și președinte al Asociației Magistraților – Asistenți din România. Soția sa, Gabriela – Corina Ene a fost primar al comunei Căbești din județul Bihor și a intrat în Parlament în urma alegerilor din 2024. În prezent este deputată PSD și figurează în comisiile pentru administrație publică și pentru cercetarea abuzurilor, corupției și petiții, precum și în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Bănuiala lui Dimitriu

Deputatul USR Alexandru Dimitriu susține că prin această modificare legislativă prin OUG s-ar pregăti numirea unui om apropiat de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, la conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), instituție prin care trec proiectele de acte normative ale Executivului.

În postarea publicată pe Facebook, deputatul întreabă dacă Lia Savonea și-ar trimite un om într-o funcție-cheie din Guvern și susține că modificările legislative ar putea fi „un costum croit pe măsura cuiva”.

El solicită Executivului să precizeze public pentru cine a schimbat regulile, ce statut are persoana vizată și care este temeiul legal al unei eventuale numiri.

Modificarea esențială

Legea interzice detașarea magistraților pe funcții de demnitate publică, iar șeful SGG avea până acum rang de ministru. OUG introduce însă alternativa statutului de înalt funcționar public, care nu este o demnitate publică. Ordonanța prevede și reguli de formare pentru magistrații care ar exercita temporar funcții de înalt funcționar public. Deocamdată, Guvernul nu a anunțat oficial că Ene va prelua conducerea SGG.

Modificarea nu schimbă în mod direct atribuțiile SGG, care asigură activitatea tehnică și juridică a Guvernului, avizează proiecte de acte normative și gestionează relația cu Parlamentul și ministerele. Se schimbă, în schimb, statutul posibil al persoanei care conduce instituția — iar această opțiune poate înlătura, cel puțin la prima vedere, bariera privind detașarea unui magistrat pe o funcție de demnitate publică.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Focul lui Sumedru, organizat la Stâlpeni pe fondul unui conflict cu Consiliul Local

Primarul comunei Stâlpeni, Șerbănoiu, a organizat evenimentul „Focul lui...

UE vrea să ceară Canadei și Marii Britanii să contribuie mai mult la finanțarea Ucrainei

Bruxelles-ul vrea să folosească viitoarele summituri cu Canada și...