Dosarul mafiei imobiliare: Sute de intabulări făcute pe acte ilegale? Riscuri pentru cumpărători

Data:

Ancheta DNA în cazul Poliţiei Locale creează o undă de şoc puternică în interiorul instituţiei, dar şi în afara acesteia. Din cercetările procurorilor rezultă că poliţiştii ar fi emis ilegal certificatele de atestare a edificării în cazul construcţiilor recepţionate în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017.

Actele au provocat efecte: certificatele au fost folosite de beneficiari pentru intabularea imobilelor. 

„Actele au intrat în circuitul civil, iar cumpărătorii sunt consideraţi de bună-credinţă”, ne-a declarat ieri un jurist. În perioada menţionată, din informaţiile ZdI, ar fi fost eliberate circa 500 de certificate de edificare. Din discuţiile avute ieri cu surse din mai multe instituţii implicate, nu este clar încă ce consecinţe ar putea avea o eventuală anulare a certificatelor pe calea instanţei.

Cert este că o astfel de menţiune ar putea fi înscrisă în cartea funciară, dar acest lucru nu ar împiedica vânzarea unui apartament de un actual proprietar, conform juristului consultat de ZdI. Dar cine ar mai cumpăra o locuinţă care are acte anulate în spate?

Citește articolul integral în „Ziarul de Iaşi”.

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași | Ziarul de Iași

Primarul Chirica promite iar „Tren metropolitan” la Iași, proiect...

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după o vizită la Moscova | Aktual24

Filorusul Dorel Vișan a primit ordinul masonic Umaniterra, după...

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online | Ziarul de Iași

Romanian Creative Week Iași și noul său magazin online...