Ilie Bolojan: Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate în anii următori

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu se poate face fără investiţii şi fără dotări.

„Mă bucur că astăzi se finalizează o investiţie şi sper că în cel mai scurt timp, odată ce şi partea de dotări va fi recepţionată, să fim în situaţia în care echipa doctorului Florian lucrează în condiţii mult mai bune. Pentru că fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate în anii următori”, a spus Ilie Bolojan, citat de Agerpres.

Acesta a făcut referire şi la meritele şcolii de medicină din Cluj-Napoca.

„Sunt onorat să particip la acest eveniment. Şi sunt aici, în primul rând, în semn de respect pentru şcoala de medicină din Cluj-Napoca, pentru medicii din acest oraş şi le mulţumesc pentru că, atunci când în Transilvania apar cazuri grave, cele mai multe se rezolvă la Cluj, le mulţumesc pentru studenţii pe care îi pregătesc aici, pentru că lucrează la toate spitalele din Transilvania. Şi le sunt recunoscător pentru ceea ce fac în sistemul nostru de medicină, Clujul fiind unul dintre cele mai puternice centre din acest punct de vedere „, a afirmat Ilie Bolojan.

Premierul interimar a adăugat că are „o obligaţie personală” faţă de medicul Ioan Ştefan Florian, despre care a spus că i-a „salvat câţiva prieteni”.

„Sunt aici în semn de respect pentru doctorul Florian şi echipa pe care dânsul a format-o (…). Şi sunt aici din respect pentru acest mare oraş care este Cluj-Napoca, pentru oamenii de aici, pentru că este o locomotivă a dezvoltării României şi ştim că ţara noastră se dezvoltă în jurul câtorva locomotive. Una dintre cele mai puternice zone de dezvoltare este Clujul”, a mai spus Ilie Bolojan.

Citește și: De la tabere de antrenament la război hibrid: cum a încercat Rusia să destabilizeze Republica Moldova

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost realizată din fonduri europene, a fost inaugurat sâmbătă în prezenţa premierului interimar Ilie Bolojan şi a ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Investiţia pentru dezvoltarea infrastructurii medicale de înaltă performanţă dedicate pacienţilor cu afecţiuni neurochirurgicale, neurovasculare şi neurologice a fost finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri naţionale, precizează Guvernul, într-un comunicat transmis Agerpres.

Noul Centru este în măsură să ofere servicii moderne în sectorul patologiilor neurochirurgicale, are o zonă dedicată investigaţiilor imagistice şi este dotat cu echipamente pentru investigaţii şi tratament neurochirurgical şi neurovascular.

Centrul construit la Cluj are şase săli de operaţie pentru proceduri neurochirurgicale, 105 paturi, dintre care 26 de terapie intensivă.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca este unul din primele şase unităţi medicale la clasa I din ţara noastră, alături de spitalele judeţene Constanţa, laşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Spitalul Militar Central.

Prin această investiţie, va fi consolidat rolul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca ca important centru de excelenţă, iar pacienţii vor avea acces la servicii medicale sigure, moderne şi performante, precizează sursa citată.

(Sursa foto: Guvernul României)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related