Nu aș fi vrut să scriu despre subiectul Ion Iliescu, dar decesul său mă obligă oarecum să fac asta. Dar să o luăm cronologic. Prima dată am despre Ion Iliescu de la tatăl meu, aproximativ prin 1986 sau 1987, când deja era considerat ca cel mai prezumtiv succesor al lui Nicolae Ceaușescu.
Ascensiunea lui Iliescu nu ar fi fost posibilă fără excesele facute de Ceaușescu, iar excesele lui Ceaușescu au fost facilitate de servilismul PCR în fața liderului suprem. Servilismul este din păcate prezent și acum în toate straturile societății românești. Nu este ceva creat de comunism. Comunismul de fapt a exacerbat multe din defectele noastre, care existau din epoca fanariotă, sau chiar de mai devreme.
A venit lambada revoluționară și l–am văzut prima dată pe Ion Iliescu la televizor. Părea un om în care se putea avea încredere. Dar când a spus că Ceaușescu a întinat nobilele idealuri ale comunismului, pentru mine și pentru alții era clar ce se va întâmpla. Socialism cu față umană, sau perestroika lui Gorbaciov.
În lunile de până la alegerile din mai 1990, Iliescu s–a dovedit un bun psiholog și a știut să manevreze ca să fie ales președinte cu scorul pe care îl știm (de peste 80%, ceea ce a făcut să fie, până astăzi, singurul președinte post-decembrist ales din primul tur – n.r). Dar nici nu se putea altfel. Ceilalți 2 contracandidați nu se potriveau profilului electoratului, care încă era adeptul modelului paternalist și ceaușist. Iar unul dintre contracandidații de atunci a făcut pactul murdar cu el, opoziția devenind insignifiantă până în 1992.
Citește și: Cel mai performant robot sovietic a fost retras, finalmente, din activitate
Până în 1996, când a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Emil Constantinescu, Ion Iliescu a împănat aparatul de stat și administrația cu oameni fideli. Urmările se văd și azi. Tot ei au rămas, sau copiii lor. Cam la fel și în domeniul economic. Mulți mari oameni de afaceri au legături cu fostul regim. Perioada 1996–2000 a folosit-o ca să consolideze PSD, în vederea revenirii la putere. Nu a fost prea greu, dat fiind greșelile comise de Emil Constantinescu. Pe Emil Constantinescu nu l-a învins Securitatea, s–a învins mai mult singur, prin greșelile pe care le–a făcut și prin oameni de care s–a înconjurat.
Victoria la alegerile prezidențiale din 2000 i-a fost foarte mult facilitată de faptul că în turul 2 l-a avut contracandidat pe Corneliu Vadim Tudor. Ce seamănă situația cu cea de anul trecut și din acest an. Mandatul 2000–2004 a fost apogeul carierei politice a lui Ion Iliescu. Aderarea la NATO și UE nu i se datorează lui decât în foarte mică măsură. Dar PR–ul său așa a înfățișat realitatea cu succes. Dar trebuie să îi recunoaștem diplomația și flerul politic. Numai el și Traian Băsescu au fost după 1999 adevărați politicieni din fruntea statului.
Probabil așa se explică gestul făcut de fostul președinte și primar al Bucureștiului în fața catafalcului. Carisma lui a rămas intactă și în ultimul mandat prezidențial. La fel ca Traian Băsescu, intuia starea de spirit a maselor și știa ce să spună în funcție de context. Lui i se datotorează sintagma „capitalism de cumetrie ”.
Spre deosebire de Adrian Năstase, care a fost avid și de bani și de putere, Ion Iliescu a fost avid numai de putere. El a trăit destul de modest comparativ cu alți politicieni contemporani. Viața lui privată a fost foarte discretă.
Citește și: De ce (nu) era nevoie de funeralii naționale
În 2005 Ion Iliescu a pierdut președinția PSD în fața lui Mircea Geoană datorită unor greșeli de tactică. A rămas președinte de onoare al PSD, funcție desființată în 2015. Ultimul său discurs, cu puțin înainte de deces sună ca un fel de testament politic. Discursul este mai bun decât mă așteptam. Este foarte ponderat și destul de pro-europen și pro-democratic. Cred că este și un mod mascat de a–și cere iertare pentru ce a făcut.
Singurul lucru care poate fi apreciat la Iliescu este faptul că crezut sincer în ideile de stânga și a trăit ca un om de stânga, nu ca alții din conducere PSD. Asta nu îi justifică crimele și alte fapte reprobabile pe care le–a comis. Probabil după decesul lui vor fi progrese în dosarele Revoluției și al Mineriadei. Dispariția lui semnifică și dispariția vechii aristocrații roșii. Așa cum spunea și președintele Nicușor Dan, istoria îl va judeca. Și justiția divină, deoarece cea pământească nu a reușit. Din punct de vedere creștinesc, nu pot decât să spun „Dumneazeu să îl ierte”. Nu mă bucură moarea lui, dar nici nu mă întristează. E mai mult un simbol al sfârșitului epoci. Succesul unei noi epoci depinde de fiecare dintre noi. Este nevoie de efortul fiecăruia, nu de minuni și de lideri providențiali.
„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” – Mihai Eminescu
” Democrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.” – Nicolae Iorga
” Politica nu are principii. Are numai interese.” – Octavian Paler
” Pentru a deveni stăpân, politicianul pozează în servitor.” – Charles de Gaulle
” Nu este în natura politicii ca cei mai buni oameni să fie aleși. Cei mai buni oameni nu își doresc să îi conducă pe ceilalți.” – George E. MacDonald
” La dracu’, nu am votat niciodată pe nimeni; întotdeauna am votat împotrivă.” – W. C. Fields
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
