Două persoane rănite grav într-un accident în județul Hunedoara, pe DN 66

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Două persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, pe DN 66, în localitatea Băniţa, a informat duminică Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă, iar doi dintre cei trei ocupanţi ai maşinii au suferit leziuni care au necesitat intervenţia echipajelor medicale.

„Ajunşi de urgenţă la faţa locului, pompierii Detaşamentului Petroşani au extras o persoană care se afla încarcerată, conştientă, aceasta fiind ulterior transportată la Spitalul din Petroşani cu ambulanţa SMURD. Cea de-a doua persoană rănită, de asemenea conştientă, a fost preluată de echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportată la UPU Petroşani”, a precizat ISU Hunedoara.

Şoferul autoturismului a refuzat transportul la spital, a precizat ISU Hunedoara.

Citește și: Nicușor Dan: „Am primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ISU Hunedoara / Facebook – Arhivă)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Procesul AMECO împotriva Agent Green, inclus de ActiveWatch pe lista SLAPP

Procesul intentat de AMECO Renewable Energy împotriva organizației de...

Europa pune ȘI cultura în centrul viitorului său: libertatea artistică și accesul la cultură devin priorități

Cultura nu înseamnă doar muzee, festivaluri sau finanțări pentru...