Încă un proces pierdut de Transelectrica după concedierea abuzivă a unui director

Data:

Desele modificări în structura directoratului Transelectrica înainte de finalizarea mandatelor au condus la o serie de procese care au dat câștig de cauză foștilor angajați. Astfel, compania de stat a fost obligată să plătească despăgubiri de milioane de milioane de lei foștilor directori schimbați din funcții înainte de termen.

Centrul de Arbitraj de la Viena a decis, definitiv, că fostul director al Transelectrica, Cătălin Nițu, trebuie să primească 559.164 de lei, valoarea brută a „indemnizației de neconcurență”, potrivit contractului de mandat semnat în octombrie 2020.

La această sumă, se adaugă dobânda legală penalizatoare începând din data de 25 iunie 2021 și până la data plății efective. Dobânda variază între 9 și 14% pe an.

Totodată, compania de stat trebuie să-i plătească lui Nițu 6.500 de euro cheltuieli de arbitraj și 16.400 de lei cheltuieli parte.

Schimbat înainte de finalizarea contractului

Funcţia de preşedinte al directoratului Transelectrica presupune un mandat de 4 ani. Nițu, fost membru al Directoratului, a fost revocat prin decizia Consiliului de Supraveghere în iunie 2021.

El a fost înlocuit de Bogdan Toncescu, numit director general pentru patru luni.

A urmat apoi Gabriel Andronache, ales preşedinte al Directoratului Transelectrica pentru o perioadă de patru luni, începând din 25 decembrie 2022.

Cine îl va înlocui pe Andronache

Mandatul lui Andronache expiră în aprilie. Potrivit surselor noastre, el va fi înlocuit cu Ștefăniță Munteanu, un apropiat al lui Marcel Ciolacu, fost consilier județean în Buzău. El lucrează la Electrica Furnizare din 2019.

Înainte a fost consilier secretar de stat la Ministerul Apelor și Pădurilor, în 2017 a fost numit în funcţia de consilier la cabinetul prim-ministrului Grindeanu și a mai fost secretar general adjunct în Ministerul Turismului.

În condițiile în care compania de stat pierde tot mai multe procese cu foștii angajați și este obligată să le plătească despăgubiri de milioane de lei către aceștia, am întrebat Transelectrica dacă are în vedere ca, pe viitor, să impute aceste sume membrilor Consiliului de Supraveghere, cei care votează pentru încetări de mandate care produc pagube însemnate companiei.

Până la publicarea materialului nu am primit un răspuns, urmând ca acesta să fie consemnat imediat ce va sosi pe adresa redacției.

Alte procese costisitoare

Cătălin Nițu, Ciprian Constantin Dumitru și Luiza Popescu, foști membri ai Consiliului de Supraveghere au depus cereri de arbitraj la Centrul de Arbitraj de la Viena, valoarea pretențiilor fiind de peste 2,2 milioane de lei.

Acestora li se adaugă cazul lui Oleg Burlacu, fost membru al Consiliului de Supraveghere revocat prin Hotărârea AGA nr. 4/2021. Centrul de Arbitraj de la Viena s-a pronunțat în decembrie 2022 și a admis cererea formulată de reclamant și a obligat Compania la plata sumei de 792.132 lei.

Consiliul de Supraveghere a Transelectrica a decis, în şedinţa din 25 iunie 2021, revocarea membrilor directoratului, respectiv: Cătălin Niţu, Ovidiu Anghel, Corneliu-Bogdan Marcu, Andreea-Mihaela Miu, şi Marius-Viorel Stanciu, „ca urmare a constatării încălcării prevederilor legale şi statutare aplicabile funcţionării directoratului ce a avut drept consecinţă lipsirea de caracterul deliberativ care este esenţial pentru activitatea şi deciziile directoratului”, anunța compania în iunie 2021.

Societatea a raportat un profit net de 529 milioane de lei în 2022. Deţinută majoritar de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) (58%), compania are o capitalizare de circa 1,8 miliarde de lei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...