Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor revine la Botoșani, între 17 și 20 septembrie 2026, după un debut care a adunat, la prima ediție, mii de participanți. Inițiat de scriitorii Dan Lungu și Luminița Corneanu, evenimentul își propune, la cea de-a doua ediție, o extindere internațională și un program care aduce împreună literatura, ilustrația, educația și artele spectacolului.
Potrivit bilanțului primei ediții, 35 de profesori și învățători au coordonat întâlnirile dintre elevi și invitații festivalului, iar 60 de profesori din învățământul primar au participat la discuții dedicate rolului cărții în educație. Festivalul a fost susținut și de o echipă formată din 50 de voluntari.
Pentru 2026, programul anunțat va reuni invitați din zona editorială europeană, alături de autori români și basarabeni, și va include întâlniri dedicate copiilor și adolescenților, profesorilor, profesioniștilor din domeniul editorial și publicului larg. Festivalul se desfășoară, la fel ca prima ediție, sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
În interviul care urmează, Luminița Corneanu, directorul artistic al festivalului ne vorbește despre importanța educației și a cultivării lecturii în rândul copiilor și adolescenților, despre provocările momentului și ce soluții se întrevăd.
PRESShub: Într-o perioadă în care se spune adesea că tinerii citesc mai puțin, cum poate un festival să schimbe relația copiilor cu lectura?
Luminița Corneanu: Ajutându-i pe copii să găsească acele cărți care le plac, care li se potrivesc la vârsta fiecăruia dintre ei, care corespund intereselor lor, care le oferă și informație, și divertisment într-un mod pe care ei să-l înțeleagă. Și dincolo de această legătură directă, necesară pentru ca un copil să iubească cititul, un festival poate să creeze o atmosferă care să le transmită copiilor și adolescenților că în această lume a cărților, a scriitorilor și a cititorilor, vor găsi sens și delectare deopotrivă, vor putea să se dezvolte și să se simtă bine, să simtă că aparțin unei comunități de limbă, de cultură, de interese.
PRESShub: Cum reacționează copiii atunci când descoperă că scriitorul unei cărți este un om real, cu umor, emoții, ezitări și povești personale?
L.C.: Depinde de experiențele lor anterioare. Atunci când copilul a avut norocul să aibă părinți pasionați de citit sau să întâlnească profesori ori bibliotecari dedicați, care să le faciliteze de mici întâlnirea cu scriitorii, întâlnirea este naturală și relaxată, dublată de bucurie. Eu, personal, am auzit, de pildă, „Știm, tu ești Luminița și ai scris cartea cu cameleonul Cami” de la prichindei de clasa I.
Invers, când un copil a auzit doar de scriitorii din manual, e uimit că „există scriitori vii”. Dar și adulții români din zilele noastre, mulți, din păcate, au mirarea asta. După ce se sparge gheața, totuși, intră în joc dezinvoltura specifică celor mici, care-i face irezistibili. Te întreabă, de pildă, fără ezitări, ce vârstă ai, ce-ți place să mănânci sau cum faci versurile să rimeze și ascultă răspunsurile cu același interes.
PRESShub: Cum se construiește programul artistic al unui festival pentru copii și adolescenți? De unde începeți: de la autori, de la teme, de la vârstele publicului, de la școli?
L.C.: Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor de la Botoșani a pornit încă de anul trecut cu o libertate totală în privința conținutului. Neavând coordonate impuse, ne-am permis o selecție valorică și de suflet a autorilor invitați, cu regretul că nu putem invita mai mulți, la fiecare ediție. Literatura română pentru copii de azi e atât de bogată și de diversă încât o listă de autori buni aduce cu sine o varietate considerabilă de teme și de grupe de vârstă ale publicului țintă. Pentru mine, personal, ca admiratoare înfocată a scriitorilor români pentru copii, este o bucurie să-i pot aduce în fața celor mici și să-i văd apoi fericiți și pe unii, și pe alții!
De exemplu, anul acesta, lista invitaților reunește autori iubiți de copii, romancieri, poeți, romanciere și poete redutabile, cu premii naționale prestigioase pentru cărțile lor pentru copii ori cele destinate adulților, jurnaliști de top și ilustratori celebri.
Îi menționez: Cristina Andone, Simona Antonescu, Florin Bican, editorul elvețian Herwig Bitsche, Ioana Bot, Lavinia Braniște, Jan Cornelius, profesorul și filozoful Doru Căstăian, Florin Cezar Ciobîcă, jurnalistul Viorel Ilișoi, traducătoarea Marilena Iovu, scriitoarea bulgară Petia Kokudeva, autorul și ilustratorul german Vitali Konstantinov, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu, Nona Rapotan, Stelian Tănase, Carmen Tiderle, Alexandru Vakulovski, jurnalista Elena Vijulie, precum și profesioniști ai cărții din Elveția, Republica Moldova și România. Și ca vedetă a ilustrației și artei graffitti românești, pe Alexandru Ciubotariu cunoscut și ca Pisica Pătrată, alături de colegii de breaslă Bianca Simionescu, Sabina Drinceanu și Andrei Pantea.
PRESShub: Festivalul pune un accent important pe ilustrația de carte. De ce este ilustrația atât de importantă în formarea unui cititor tânăr?
L.C.: Pentru că pe de o parte, completează povestea și adaugă culoare la propriu, importantă într-o lume atât de vizuală cum este cea de azi. Pe de alta, ilustrația bună le oferă copiilor o educație vizuală de care ei au atâta nevoie… – în orice caz, în România, unde disciplinele artistice nu sunt tratate cu prea multă deferență în școala generală, ba mai curând sunt trecute cu vederea, iar rezultatele se văd pe străzile noastre, în parcuri, în toată agresiunea vizuală și sonoră pe care o oferă orașele de la noi.
PRESShub: În comunicatul festivalului apare ideea de „socializare și comunicare inter-generațională”. Cum poate literatura să ajute dialogul dintre copii, părinți și profesori?
L.C.: Literatura este un liant fundamental între generații, dacă adulții știu ce să facă cu ea. De la povestea pe care ne-o spune bunica la culcare când suntem mici la lectura cu intenție a unui părinte pentru copilul său (sau pentru un verișor mai mic sau pentru copilul unui prieten etc.), povestea ne aduce împreună, ne oferă ocazia să schimbăm impresii despre personaje și întâmplări și, astfel, să cădem de acord asupra a ceea ce este uman, ce este bine și dezirabil, oferind, deci, modele și contramodele care să ghideze copilul în viață.
Mi-aș dori, ca membru al echipei Apolodor, ca un număr cât mai mare de profesori din Botoșani și întreaga țară să acorde o clipă de atenție șansei pe care cărțile, altele decât manualul școlar, le-o oferă pentru a-i atrage pe copii, indiferent de disciplina școlară despre care vorbim.
De pildă, îl avem invitat anul acesta la festival pe ilustratorul german Vitali Konstantinov, autorul unei neconvenționale Istorii a scrisului, cu subtitlul „de la hieroglife la emoji”, apărută la Editura Grafic. Cartea aceasta ne plimbă pe toată planeta, începând din cele mai vechi timpuri, oferind o „excursie” în benzi desenate prin epoci și imperii demult apuse. Eu, dacă aș fi profesor de istorie, le-aș recomanda elevilor mei o astfel de carte! Nu mai zic de romanele istorice pentru copii ale Simonei Antonescu, de eseurile și romanele lui Stelian Tănase, din care liceenii ar putea afla cum se trăia cu adevărat în România secolului XX.
După cum s-a văzut și din lista de mai sus, și adulții, și copiii au ce citi, din opera invitaților noștri.
PRESShub: Credeți că școala românească reușește să cultive plăcerea lecturii sau, dimpotrivă, riscă uneori să o transforme într-o obligație?
L.C.: Datele statistice ne arată că nu: doar 5% dintre români cumpără cărți (de orice fel, nu doar literatură) și știm cu toții că cititul nu e un obicei popular în societate. În metrou sau pe plajă, de pildă, în România, cititorii sunt rari. Asta ne spune ceva și despre relația noastră cu lectura, pornind din școală: citim doar atâta timp cât „trebuie”. Ar trebui să fie o preocupare a tuturor cum facem ca tinerii să ajungă să citească de plăcere și după ce termină liceul sau facultatea. Și asta nu se poate decât dacă în școală chiar dau de gustul cititului de plăcere, dacă își descoperă genul preferat, autorii preferați, și dacă nu sunt dopați cu rețete de trecut Evaluarea Națională și Bacalaureatul pe care ei să le recite pe din afară.
Unii vor replica: dar tinerii de azi își iau informația din alte surse, din videoclipuri, de pildă. Totuși, aș vrea să subliniez că orice formare academică se face pe bază de cărți scrise și citite, iar orice slujbă de nivel peste mediu, în zilele noastre, presupune citirea și redactarea de texte lungi și adesea complexe. Obiceiul lecturii construiește răbdare, atenție, dincolo de delectarea pe care o oferă, trăsături care sunt la baza unui psihic solid, ancorat în real și rezistent la solicitări.
PRESShub: Prima ediție Apolodor a adunat peste 2.000 de copii și adolescenți. Ce ați învățat din această primă experiență?
L.C.: Prima ediție Apolodor arătat comunității din Botoșani că tinerei generații îi plac cărțile, dacă i se oferă ocazia să le cunoască pe cele bune, pe cele frumoase, pe cele potrivite, dacă i se oferă opțiuni și libertate de a se manifesta fără frica de greșeală și fără sperietoarea notelor. Indiferent că este vorba de o discuție, de un atelier, de o expoziție, dacă îi aduci pe copii sau pe tineri în apropierea cărților bune, ei se vor regăsi în ele.
PRESShub: Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, o carte bună pentru copii? Trebuie să educe, să distreze, să tulbure, să pună întrebări?
L.C.: Toate cele enumerate de dumneavoastră, pe rând sau în varii combinații. Pentru mine, ca literat, o carte trebuie să aibă sens (chiar și absurdul bine scris are sensul lui…) și să sune bine.
Restrângând sfera la cărțile pentru tinerele generații, aș zice că în primul rând o carte trebuie să fie cinstită cu copiii. Să intre în lumea lor și să le vorbească, să vorbească sufletului și minții copilului, să-l ia în serios ca partener de dialog, să nu-l infantilizeze. Spoiler: cărțile pentru copii care abundă în diminutive (doar pentru că „băiețel” rimează cu „mititel”) nu iau copilul în serios și există riscul ca nici cei mici să nu le ia pe ele, la rândul lor.
PRESShub: Dacă ar fi să formulați un îndemn pentru părinții care spun „copilul meu nu citește”, care ar fi acela?
L.C.: Fiți un exemplu pentru copilul dumneavoastră.
Copiii învață în primul rând din ceea ce văd în jurul lor, învață din felul în care văd de la adulți că „se face”, și abia în ultimul, dar ultimul-ultimul rând, din discursurile despre ce ar fi bine să facă.
