Iohannis, după amenințarea lui Rareș Bogdan cu „criza alimentară”: „L-a luat un pic valul”

Data:

După ce eurodeputatul Rareș Bogdan s-a întrebat, în urmă cu o zi, la dezbaterea din Parlamentul European dedicată aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, dacă România ar trebui să blocheze trenurile și camioanele cu cereale care tranzitează zilnic țara pentru a ajunge pe pieţele occidentale, în Olanda, Belgia, Franţa, Austria, Germania, Italia, președintele Klaus Iohannis i-a dat joi replica.

„Mă gândesc că l-a luat un pic valul. Așa o variantă nu există! Noi dimpotrivă, facem tot ce putem ca să înlesnim exportul de cereale din Ucraina, pentru a preveni o criză alimentară globală. Deci așa ceva iese din orice discuție!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Declarația a fost făcută de Klaus Iohannis la Praga, înaintea participării la prima reuniune a Comunității Politice Europene.

Citește și: Valorile europene la nivel de comunitate – de la fake news la realitate. Atelier de dezvoltare personală și educație

Despre aderarea României la spațiul Schengen: „Există această posibilitate, dar garanția, trebuie să o spun clar, nu există încă”

Întrebat ce șanse sunt ca România să fie primită în Schengen până la finalul anului, sub președinția cehă a Uniunii Europene, având în vedere numeroasele semnale pozitive transmise în ultima perioadă, președintele României a spus:

„Există această posibilitate, dar garanția, trebuie să o spun clar, nu există încă. Pe de altă parte, e bine să se știe: cu toții ne implicăm pentru a reuși acest lucru – și eu, și Guvernul, Parlamentul, majoritatea europarlamentarilor, Ministerul de Interne lucrează foarte intens la aceste chestiuni.

Sunt șanse, fiindcă nevoia de unitatea în Europa a devenit și mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. Și această unitate se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația vor deveni parte din Spațiul Schengen. După atâția ani de așteptare, cred că toți liderii și-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătățească unitatea Uniunii și soliditatea noastră în abordare”.

Citește și: Auschwitz – Când un pantof spune povestea unui copil ucis (presshub.ro)

„Vor fi încă discuțiile politice”

Potrivit președintelui, în momentul acesta România este în faza în care se pregătește o vizită a experților în România, care vor să vadă încă o dată, după 11 ani, dacă ceea ce s-a realizat atunci s-a consolidat, dacă în continuare suntem pe poziția solidă pe care noi știm că o avem.

„După aceea, sigur, vor fi încă discuțiile politice și discuția finală, care nu se va purta în Consiliul, ci în Consiliul Uniunii, în formatul numit JAI, Justiție și Afaceri Interne, acolo se ia de fapt decizia. Nu toate punctele sunt încă lămurite, dar cred că de data aceasta avem șanse mai bune decât în alte conjunctură”, a mai spus Klaus Iohannis.

Declarația integrală, AICI!

YouTube video

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 5 și ce averi au aceștia

La alegerile pentru funcția de primar al Sectorului 5...

Daniel Rusu, deputat de Alba ales pe listele AUR, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu | Alba24

Magistrații ÎCCJ au dat ”undă verde” în cazul trimiterii...

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 4 și ce averi au aceștia

În cursa pentru funcția de primar al Sectorului 4...

Raportul despre mandatul lui Nicușor Dan. În ce situație a preluat Primăria Capitalei

Nicușor Dan a făcut un raport despre activitatea sa...