Judecătorii din CSM acuză politicienii că le micșorează pensiile și îi fac responsabili de valul de pensionări

Data:

59 de judecători s-au pensionat săptămâna aceasta, după ce cinci dintre ei au renunțat la ideea de a pleca din magistratură, iar trei au amânat luarea deciziei. Printre cei pensionați se află și doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gabriela Baltag și Andrea Chiș. Cronica unei ședințe fără interlocutor.

Înainte de a fi dezbătute cererile în Secția pentru Judecători a CSM, Chiș a explicat motivele pentru care a ales să se pensioneze după 25 de ani de activitate.

„A fost o gură de aer faptul că populația țării ne-a susținut în stradă în anii 2017-2018. Din păcate, a durat puțin, pentru că în spațiul public s-a aruncat imediat pastila otrăvită a veniturilor și a pensiilor noastre, mai mari decât ale omului mediu, pentru că și munca pe care o desfășurăm este complexă și implică multă responsabilitate.

A fost de ajuns ca să nu ne mai simțim respectați, ca să simțim și mai acut conflictul, nu doar din sala de judecată, ci și la modul general, din societatea pe care o servim”, a arătat Chiș.

Magistrata a spus că voia să se pensioneze la finalul lunii noiembrie, dar a făcut-o acum pentru că nu a mai știut cum să își răspundă „la incertitudinile aruncate în spațiul public” și că „nu ne mai simțim respectați și prețuiti”.

„De ce am ales acest moment? M-au sunat foarte mulți colegi să mă întrebe ce să facă. Nu fug din sistem pentru că am auzit niște zvonuri”, a susținut Chiș înainte de votul din ședință.

Citește și: VIDEO Testul de virginitate, un abuz pe care România îl menține prin legislație

Insomniile lui Baltag

A urmat Gabriela Baltag care a mărturisit, rușinoasă, că nu doarme de câteva nopți. „E un moment deosebit de dificil. Nu vreau să fiu nici nostalgică, nu e un moment foarte ușor. De câteva nopți nu dorm. Eu am decis demult să plec din sistem.

Am depus cererea din 10 octombrie. Am împlinit 29 de ani ca judecător. Au fost anii cei mai frumoși. Anii grei au fost cei din urmă. M-au măcinat mai mult în CSM decat atunci când eram judecător de scaun”, a arătat Baltag.

Mai departe, Bogdan Mateescu a vorbit despre „anomaliile” privind modul de calcul al pensiilor magistraților și a arătat că a fost alături de președintele CSM și a vorbit până seara târziu cu ministrul Justiției și cu ministrul Muncii despre proiectul de modificare a condițiilor de pensionare a magistraților.

El a sustinut că pensia magistraților nu trebuie să fie mai mare decât salariul, fiind  vorba de o invitație la pensionare. „Suntem profesioniști, nu trebuie să picăm în plasa intoxicărilor de orice fel. Pleacă șase judecători de la ÎCCJ, o judecătorie rămâne cu un singur judecător.(…)

Nu putem să judecăm în 30 de minute 100 de dosare. Asta e situația în care ne-a adus debandada”, a susținut Mateescu care a militat pentru ca șefii de instanțe să stabilească termene adecvate pentru viitor, iar cei care rămân în sistem să fie plătiți corespunzător.

Citește și: Un tată și-a vândut fiica. Cum a dezvăluit o comandă online pentru mâncare o uriașă rețea de trafic

Tristețea de la ÎCCJ

Președinta instanței supreme, Corina Corbu, a dezvăluit că a vorbit cu fiecare dintre cei cinci judecători care au ales să se pensioneze de la ÎCCJ.

„Am sesizat foartă multă tristețe, deoarece deciziile au fost luate sub presiunea instabilității. Este o criză a resurselor umane fără precedent. Am mai rămas 106 judecători la Înalta Curte și, din datele mele, numărul va continua să scadă în următoarele săptămâni, vom trebui să judecăm cele 10.000 de dosare de pe rolul ICCJ.

Autoritățile statului au comunicat deficitar. Am aflat din presă despre reforma pensiilor. Am citit despre un grup de lucru pe tema reformei pensiilor, nu stim nimic de acel grup de lucru. Nu știm dacă există un proiect de act normativ. Oficial, nimeni nu ne-a comunicat. Cum vom gestiona situația, nu știu”, a arătat Corbu.

Simona Marcu, membru al CSM deranjat de sintagma „pensii nesimțite”, i-a criticat pe cei care discută pe acest subiect fără a face parte din categoria magistraților și a ajuns la concluzia că „judecătorii noștri, afectați de stresul și încărcătura emoțională a profesiei, nu au norocul să trăiască foarte mult (….)

Vocile neavizate care vorbesc de pensii nesimțite ignoră acest parametru. Prea de fiecare dată noi am decontat la nivel de imagine publică, ar trebui să deconteze și cei care nu știu despre ce vorbesc”, a arătat Marcu despre profanii care își permit să critice pensiile magistraților.

Discuții pentru liniștea sistemului

În aceeași notă, Gabriela Baltag nu s-a putut abține și a făcut puțină politică prin criticile aduse celor care au negociat la Bruxelles capitolul pensii.

„Cu referire la jalonul asumat de România privind pensiile magistraților, nu vreau să aparțin unui stat care nu respectă decât unele decizii ale CCR.

Unde e acest raport al Băncii Mondiale, ce informări au stat la baza lor? Ne zic unii că judecătorii din alte state se pensionează la 65 de ani, dar ei intră în meserie la 40 de ani, deci tot 25 de ani stau în sistem”, a concluzionat viitoarea pensionară specială.  

Citește și: Reduse la tăcere. Tacticile prin care victimele sunt intimidate să nu-și reclame agresorii

Budă nu pleacă

Președintele Consiliului, Marian Budă a arătat că a discutat cu Chiș și cu Baltag după anunțul că se pensionează și a dat asigurări că el nu pleacă din sistem. „Eu zic că generația mea nu a trecut, sistemul are nevoie de oameni cu experiență. Am fost împreună cu mai mulți colegi la ministerul Muncii.

Fac apel la colegii judecători și procurori să nu se grăbească cu pensionările, suntem protejați de deciziile CCR. Această chestiune se poate rezolva în 10- 15 ani, nu peste noapte”, a încheiat, grav, Budă.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu a participat la ședința Secției pentru Judecători a Consiliului.

Într-un final, judecătorii din CSM au stabilit mai multe măsuri care urmează a fi luate de urgență, unele dintre ele fiind de competența exclusivă a ministerului Justiției, cum ar fi propunerea ca cheltuielile de personal aferente unei scheme incomplete să fie împărțite tuturor judecătorilor, care exercită efectiv funcția la acea instanță, lucru care presupune majorarea salariului unor judecători.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related