Un incident petrecut în comuna Bosanci, județul Suceava, a determinat Poliția să verifice dacă a fost încălcată legislația privind respectarea drapelului național. Patru persoane au fost fotografiate în timp ce foloseau un steag tricolor pentru a transporta resturi vegetale din curtea primăriei. Primarul localității, Neculai Miron (AUR), și-a cerut scuze public și a explicat că drapelul fusese înlocuit și depozitat la un punct de colectare a textilelor.
Cazul readuce în discuție Legea nr. 75/1994, un act normativ vechi de peste trei decenii, care reglementează arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema țării. Legea a fost completată în 2024 cu o obligație generală de respectare a simbolurilor naționale, însoțită de sancțiuni contravenționale consistente.
Problema este că formularea introdusă în lege lasă loc unor interpretări privind ceea ce înseamnă, concret, un act prin care poate fi adusă ofensă drapelului sau imnului național. Iar amenda de până la 20.000 de lei riscă să transforme o prevedere cu formulare generală într-un instrument de sancționare a unor comportamente fără delimitări suficient de clare. „Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 1 alin. 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române”, spune legea care interzicerea ofensa adusă unui steag.
Anchetă pentru nimic
Potrivit informațiilor publicate de Monitorul de Suceava, polițiștii au stabilit că incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 5 noiembrie, între orele 09:00 și 11:00.
Cele patru persoane, cu vârste între 36 și 39 de ani, prestau muncă în folosul comunității, fiind beneficiare de ajutor social. Acestea participaseră la lucrări de curățare a trandafirilor din centrul comunei. La finalul activității, una dintre persoane a mers în magazia primăriei și a luat, fără acordul administratorului, un drapel uzat al României.
Steagul a fost folosit în mod repetat pentru transportarea frunzelor și a resturilor vegetale, deși viceprimarul le pusese la dispoziție o roabă.
Cei patru au fost chemați la Postul de Poliție Bosanci și audiați. Aceștia au declarat că nu și-au dat seama că gestul lor ar putea reprezenta o faptă ofensatoare la adresa unui simbol național și au spus că regretă cele întâmplate.
Polițiștii au aplicat fiecăruia câte o amendă de 10.000 de lei, în total 40.000 de lei. Fiecare dintre cei sancționați poate achita jumătate din amendă în termenul prevăzut de lege.
O lege din 1994, modificată după trei decenii
Dincolo de comportamentul celor patru persoane, cazul ridică o problemă serioasă privind modul în care este redactată și aplicată Legea nr. 75/1994.
Actul normativ a fost adoptat în 1994 și reglementează arborarea drapelului, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României. Timp de aproape trei decenii, legea nu a prevăzut o sancțiune generală pentru orice comportament considerat lipsit de respect față de simbolurile naționale.
Modificarea importantă a venit în ianuarie 2024, prin Legea nr. 12/2024, care a schimbat articolul 20.
Noua formulare stabilește că cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapel și imnul național și să nu comită acte prin care acestea ar putea fi ofensate. Legea introduce o obligație generală de respectare a simbolurilor naționale, dar sancțiunea contravențională este legată explicit de încălcarea unei interdicții concrete: adăugarea unor inscripții sau simboluri neautorizate pe drapel.
În cazul de la Bosanci, din relatarea publicată de presa locală nu rezultă că pe steag ar fi fost adăugate asemenea inscripții sau simboluri. Drapelul a fost folosit ca prelată pentru transportarea resturilor vegetale.



