Marcel Iureș și Ada Milea, în juriul Galei Premiilor UNITER

Data:

UNITER a anunțat miercuri componența juriului care va decide premiile pentru cei mai buni artiști și cele mai bune creații teatrale ale anului 2022.

Gala Premiilor UNITER este cel mai important moment de evaluare şi valorizare într-un cadru festiv a creaţiei teatrale româneşti contemporane. Este un amplu program de analiză anuală a fenomenului teatral din România şi de promovare și susținere a valorilor din teatrul românesc.

Anul acesta, Gala Premiilor UNITER va avea loc în data de 12 iunie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, și, potrivit organizatorilor, „va fi un eveniment de anvergură, un spectacol dinamic plin de glamour, eleganță și rafinament”, cu un concept realizat de regizorul și coregraful Răzvan Mazilu, împreună cu scenograful Dragoș Buhagiar.

Juriul care va decide premiile pentru cei mai buni artiști și cele mai valoroase creații teatrale ale anului 2022 este format din: Monica Andronescu (critic de teatru), Catinca Drăgănescu (regizoare), Marcel Iureș (actor), Lia Manțoc (scenografă) și Ada Milea (actriță, cantautoare). Membrii juriului, profesioniști de valoare ai teatrului contemporan vor viziona spectacolele nominalizate și vor decide câștigătorii celor 11 categorii de premii ale ediției cu numărul 31 a Galei Premiilor UNITER.

Citește și: Abuzul în serviciu și hoții din politică

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Adi Bulboacă / Uniter.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Regizoarea Judit Elek, celebrată la Festivalul Ceau, Cinema! | Puterea a cincea

Regizoarea Judit Elek, celebrată la Festivalul Ceau, Cinema! Cunoscuta...

Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului. Unde este minciuna

Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului. Specialiștii avertizează...

Peste 10.200 de sancțiuni aplicate de Poliția Română într-o singură zi

Peste 10.200 de sancțiuni aplicate de Poliția Română într-o...

Tone de motorină, bani și vehicule indisponibilizate în 25 de percheziții

6 tone de motorină, bani și vehicule indisponibilizate de...