La București, prima ședință CSAT a guvernului Luca Niculescu a fost dominată de „escaladarea incidentelor maritime.”
„Profund îngrijorată de o nouă escaladare a Rusiei în Marea Neagră” – declara recent președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Președintele României, Nicușor Dan, a cerut și el „[…] identificarea unor noi măsuri de răspuns la amenințările din regiunea Mării Negre”.
Cum am ajuns aici?
Ca orice escaladare, într-un crescendo.
În 2022-2025 ne confruntam cu fragmente de drone căzute în zonele slab populate ale Deltei Dunării.
În 2025, România a adoptat cadrul legal care a permis oficial armatei să distrugădronele ce pătrund ilegal în spațiul aerian național.
Începând cu 2026, numărul incursiunilor a crescut exponențial, în special începând cu luna mai, când o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe în Galați. În iunie, o dronă maritimă ucraineană deviată de războiul electronic rus a explodat în Portul Constanța, lângă terminalul petrolier — în aceeași zi cu alte trei-patru drone în apele românești. În vara în care 50 de nave lucrau simultan la instalarea platformei Neptun Deep, România a început să doboare drone cu F-16. În octombrie, mai multe nave comerciale au luat foc și s-au scufundat în apropierea coastelor românești și bulgare.
Au escaladat și ei, am escaladat și noi.
Lăsând gluma la o parte, în primul rând ne confruntăm cu un fenomen empiric pe care trebuie să-l tratăm cu seriozitatea cuvenită.
Chiar au escaladat și ei – printr-un comportament din ce în ce mai agresiv. Am escaladat și noi, justificat, printr-un comportament asertiv și concomitent preventiv, neutralizând drone în și deasupra Mării Negre, precum și a teritoriului național. Astfel, Marea Neagră a devenit scena escaladării între Rusia și NATO, via statele litorale România și Bulgaria.
Apartenența la NATO implică împrumutarea de descurajare de la cei mai mari. Descurajare convențională, cât și nucleară, pilonii centrali ai NATO. Asta ne ajută să înțelegem și de ce e atât de atractivă escaladarea pentru Federația Rusă: ea testează voința unei întregi Alianțe prin niște acțiuni localizate la frontiera ei. Faptul că suntem noi victime e circumstanțial, contingent unei singure caracteristici — proximitatea geografică la Marea Neagră.
Unii ar spune că există și Marea Baltică. Corect, dar acolo e o superioritate convențională covârșitoare a Aliaților și nu e un război activ care să ofere o aură de negare plauzibilă a acestor atacuri hibride.
Concomitent, Articolul 5 din Tratatul NATO se suprapune cu primariatul Articolului 3, obligația fiecărui stat aliat de a fi pregătit. De aici și motivația secundară, care caută să submineze atât Articolul 5, cât și fundația pe care el se bazează: pregătirea fiecărui stat.
Pe de altă parte, pe cât testează descurajarea Aliată, provocările Rusiei sunt și constrâns de ea.
Drept dovadă, nu lovesc infrastructură critică în mod direct, cum o fac în Ucraina. Sigur, pragul se află în flux — ne uităm la recentele atacuri asupra navelor comerciale. Dar până și aici vedem o dinamică interesantă influențată de descurajare și de legislația și practica internațională privind comerțul maritim.
Navele sunt o țintă apetisantă pentru Kremlin pentru că, în majoritatea lor covârșitoare, nu navighează sub steaguri ale membrelor NATO. Global, majoritatea vaselor sunt înregistrate în țări cu regimuri permisive precum Panama, Liberia, Insulele Marshall. Astfel, lovirea vaselor e doar o arie a escaladării, care nu poate fi înțeleasă decât prin trasarea a două axe perpendiculare. Pe verticală, avem înțelegerea clasică a escaladării. De la rece la cald. Ea coexistă cu o axă orizontală, care ne ajută să înțelegem ce se întâmplă la Marea Neagră.
Așa cum am văzut mai sus, există un plafon vertical, generat de Alianță. Chiar și fără ea, lumea relațiilor internaționale nu oferă nimănui o mână liberă. Un stat atacat își va găsi mereu aliați, care-l vor susține fie din convingere, fie din propriul interes. Relația statelor europene cu Ucraina e un exemplu elocvent.
Poate mai important pentru discuția de față, axa orizontală ne ajută să vizualizăm cum escaladarea se extinde în domenii noi — siguranță alimentară, nave comerciale, interferență politică, sabotaj, atacuri cibernetice — fără să urce în paralel și pe verticală.
Articol publicat în cadrul programului „The Black Sea Desk: Writing the Region into Europe”, organizat de Freedom House/Presshub, împreuncă cu The Black Sea Trust for Regional Cooperation, din cadrul German Marshall Fund.
Programul reunește participanți din România, Georgia și Armenia într-o redacție virtuală în care se lucrează la articole dedicate unor teme precum integrarea europeană, securitatea regională, geopolitica Mării Negre, combaterea dezinformării și evoluțiile din vecinătatea estică a Uniunii Europene.
(FOTO: AGERPRES FOTO / XINHUA)
