Mașinăria. Musicalul fantastic de la TNB!

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Teatrul Național din București (TNB) a scos la lumina rampei „Mașinăria”, un musical fantastic, cu totul special, realizat de cunoscutul regizor Alexander Hausvater.

„Mașinăria. Musicalul” spune povestea Domnului Zero, un funcționar care speră la o promovare, dar în schimb află că este concediat. Disperat, după 25 de ani de muncă în care nu a lipsit nicio zi de la serviciu, într-o criză de nervi își omoară șeful și este condamnat la moarte pe scaunul electric.

Domnul Zero se trezește apoi în Purgatoriu, acolo unde o reîntâlnește pe frumoasa Daisy, care la rândul ei și-a pus capăt zilelor pentru a fi alături de cel pe care îl iubea. Finalul este unul cu totul neașteptat și este rezervat doar celor care vor veni pe 25 și 26 noiembrie la Teatrul Național, Sala Studio.

Muzica spectacolului este semnată de Joshua Schmidt, de scenografia inspirată s-a ocupat Adina Mastalier, în timp ce coregrafia a fost realizată de cunoscutul Florin Fieroiu.

În distribuția fantasticului spectacol se găsesc actori de prim rang ai Naționalului: Ioan Andrei Ionescu, Natalia Călin, Florentina Țilea, Medeea Marinescu, Istvan Teglaș, Tomi Cristin, Monica Davidescu, Petre Ancuța, Silviu Biriș, Iuliana Moise, Fulvia Folosea și Mihai Munteniță, alături de tineri colaboratori precum soprana Oana Berbec (cunoscută publicului pentru rolul titular din „Kiritza sau Jocul de-a…” de la TNB), Silviu Mircescu și Daniel Burcea.

Muzica lui Joshua Schmidt este complexă, surprinzătoare și inovatoare. Ea îmbină mai multe stiluri, de la piese corale la pop rock, de la operă la muzica anilor 20′, 30′.

„Tineretul zilelor noastre e atras mai mult decât orice altă generație de farmecele tehnologiei moderne, sub forma telefoanelor mobile, a computerelor, mașinilor, tabletelor sau a aplicațiilor de toate felurile. Cât de ușor e să te pierzi în această lume virtuală și să uiți de iubire, bunătate, spiritualitate, comunicare și de aspirațiile morale! Spectacolul se vrea o lecție în cântec și mișcare.

El accentuează necesitatea omului modern de a  lupta împotriva tentației tehnologice, ca să ajungă la o înțelegere mai profundă a sinelui, a capacităților și a potențialului individual. E un semnal de alarmă. E o viziune apocaliptică. Ceea ce se întâmplă protagonistului, s-ar putea întâmpla fiecăruia dintre noi”, spune regizorul Alexander Hausvater.

„Mașinăria. Musicalul este o producție a Asociației CREAS în parteneriat cu Teatrul Național București și a avut premiera la sfârșitul lunii septembrie.

Biletele pentru 25 și 26 noiembrie s-au pus în vânzare pe mystage.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Național din București.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

​Ce caută Ghiță de la RTV în negocierile de la Cotroceni

Negocierile pentru formarea noului guvern au intrat într-o fază...

„Moldova în culori”, expoziția artistei Liliana Platon, se deschide la Veneția

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la...