Era trecut bine de miezul nopții când un zgomot venit din sufrageria casei socrilor mei m-a trezit din somn. Ceilalți dormeau de câteva ore și nu părea că ar fi cineva din familie. M-am ridicat din pat și m-am dus să văd ce se petrece.
În fotoliu, așezat confortabil lângă bradul luminat, stătea moșul. Nu aveam cum să nu îl recunosc după barba albă și hainele roșii cu margini din blană de oaie de lățimea a două degete, ce cobora și pe o parte și pe alta a mantiei, de la guler către poale.
Citește și: Bani europeni pentru refugiați ucraineni. Ce riscă România din cauza abuzurilor
– Bună seara, a spus moșul, cu tine doream să vorbesc. Că ți-am adus un cadou. Unul pe care să îl împarți cu ceilalți, că s-a auzit până la noi la Polul Nord că scrieți la gazeta aia de la Stâlpeni. Bravo vouă!
Mi-am luat halatul pe mine și înainte să mă așez pe fotoliul celălalt din sufragerie l-am întrebat dacă nu dorește niște cozonac făcut de soția mea acum o zi, cu o cană de lapte.
Cum aprobă din cap că vrea, m-am dus în bucătărie să pun câteva fursecuri și cozonac pe o farfurie plată și niște lapte, pe care l-am încălzit pe aragaz cât am tăiat feliile de cozonac. Să nu fie nici rece, dar nici fierbinte.
Continuarea, în Gazeta de Stâlpeni!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: gazeta-stalpeni.ro)
