Mihai Daraban, șeful CCIR, apare în șapte deplasări cu avioane private. Camera de Comerț și Industrie a României plătește facturile

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

O investigație NewsCenter.ro arată că Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, apare în alte șapte deplasări operate de Toyo Aviation, care însumează zece segmente de zbor efectuate între 22 ianuarie 2025 și 14 iunie 2026. Aceste curse se adaugă la cele spre Mykonos și Nisa din iulie.

Informațiile provin din documentele companiei de aviație privată ajunse în posesia NewsCenter.ro după breșa de securitate care a afectat Toyo Aviation. Dintre persoanele publice identificate până acum în baza analizată, Daraban este pasagerul care apare cel mai frecvent.

Destinațiile

Cursele au legat Bucureștiul, Baia Mare, Constanța, Iași, Budapesta, Madrid, Nisa și Cluj-Napoca. Alături de șeful CCIR au călătorit membri ai familiei, reprezentanți ai sistemului cameral, oameni de afaceri și un președinte de consiliu județean.

La 22 ianuarie 2025, Daraban a plecat din București spre Baia Mare împreună cu Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor și actual secretar general al CCIR, și cu antreprenorul Ion Lixandru. A doua zi, Daraban și Lixandru au zburat de la Baia Mare la Constanța.

Pe 4 iunie 2025, președintele CCIR a călătorit dus-întors între București și Iași. În avion s-au aflat Ovidiu Silaghi, Ion Lixandru, Attila Csongor Tarr și Romeo Cristian Erbașu, proprietarul grupului Construcții Erbașu și unul dintre cei mai cunoscuți constructori din România.

O altă cursă a avut loc pe 25 iulie 2025, de la Constanța la Budapesta și retur. Daraban a fost însoțit de Florentina Mihaela Daraban. În noiembrie 2025, șeful CCIR apare într-un zbor de la Aeroportul Băneasa la Iași, alături de Ionel Gagu.

La 7 ianuarie 2026, Daraban s-a întors de la Madrid pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu împreună cu membri ai familiei. NewsCenter.ro nu publică datele de identificare ale minorilor prezenți în documentele companiei.

Cel mai numeros grup apare în cursa Nisa–Mihail Kogălniceanu din 26 aprilie 2026. Printre pasageri se aflau Ion și Paula Lixandru, omul de afaceri Florin Cârstocea și soția sa, Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, Claudia Gabriela Ivan și membri ai familiei Daraban.

Costurile plătite de CCIR

NewsCenter.ro prezintă și o factură care este pe numele CCIR, pentru un zbor spre Iași, din București, (dus-întors) care a costat 12.700 de euro.

O parte importantă a aceluiași grup reapare la 14 iunie 2026, într-un avion care a zburat de la Cluj-Napoca la Mihail Kogălniceanu. Ion Lixandru este cel mai frecvent partener de călătorie al lui Daraban din afara familiei, fiind prezent în patru dintre cele șapte deplasări.

Documentele consultate confirmă includerea numelor pe listele operaționale, dar nu precizează în toate cazurile scopul deplasărilor, cine a contractat avioanele și cine a suportat costurile. NewsCenter.ro a cerut CCIR să precizeze dacă vreuna dintre curse a fost plătită din fondurile organizației.

CCIR este o organizație neguvernamentală, autonomă, nonprofit și de utilitate publică. Potrivit statutului său, veniturile provin din cotizațiile membrilor, tarife pentru servicii, comisioane, concesiuni, donații, sponsorizări, chirii, contribuțiile camerelor județene și dividende de la societățile în care Camera este acționar.

Mai multe detalii în articolul din NewsCenter.ro.

spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related