Ministrul de Externe Oana Țoiu s-a întâlnit cu omologul său polonez, Radosław Sikorski

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ministrul de Externe al României s-a întâlnit cu omologul său polonez, Radosław Sikorski, ocazie cu care au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic, a transmis Oana Țoiu într-un mesaj pe Facebook.

„A fost punctată nevoia de a continua sprijinul multidimensional în regiune și de a crește presiunea la adresa Federației Ruse. În acest sens, am reiterat susținerea pentru adoptarea cât mai rapidă a celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni de către Uniunea Europeană”, a scris Țoiu.

Citește și: Șefii instanțelor din țară îl acuză de minciună pe Bolojan și susțin că salarizarea lor nu este nesimțită

Citește și: Noi sancțiuni ale UE pentru politicienii lui Șor și ai Moscovei din R. Moldova

Cel două părți și-au reconfirmat angajamentul pentru reducerea veniturilor obținute de Rusia din energie, una dintre măsurile luate în considerare fiind „sancționarea suplimentară a navelor „flotei fantomă” a Rusiei și a actorilor implicați și prin măsuri suplimentare care vizează transportul maritim al exporturilor de origine rusă”, a mai explicat ministrul.

De asemenea, a fost exprimat interesul comun pentru valorificarea „oportunităților oferite de fondurile europene pentru a participa, în mod coordonat, la reconstrucția Ucrainei”, prin parteneriate România-Polonia.

„Au fost agreate linii viitoare de lucru privind integrarea mediului de afaceri în proiecte strategice comune, pornind de la un schimb de bune practici în asigurarea și garantarea investițiilor mediului privat în vecinătatea Uniunii Europene”, a transmis Oana Țoiu.

Ministrul de Externe al României și omologul său polonez și-au exprimat interesul pentru organizarea, până la finalul anului, a unei întâlniri trilaterale România-Polonia-Turcia.

Citește și: Trump promite arme de ultima generație pentru Ucraina și amenință cu tarife de 100% 

Citește și: Summitul UE-Moldova. O palmă peste narațiunile pro-ruse

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Facebook/ Oana Țoiu)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related