MONITORUL DE BOTOȘANI | Caz inedit de corupție într-o comună din Botoșani. Viceprimarul a cerut șpagă pavele pentru un influent consilier local

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

În aceeași zi în care românii au votat în primul tur al alegerilor prezidențiale, locuitorii comunei Coșula, județul Botoșani, au fost chemați din nou la urne pentru a-și desemna primarul. Asta deoarece fostul edil, Mircia Acatrinei, a murit la scurt timp după ce câștigase alegerile din vara anului 2024.

În cele nouă luni de interimat, comuna a fost condusă de viceprimarul Neculai Șchiopu, care a fost și candidatul PSD la alegerile locale desfășurate pe 4 mai 2025.

Procurorii anticorupție îl acuză pe viceprimarul comunei Coșula că a cerut mită sub forma unor materiale de construcții, nu pentru el, ci pentru un influent consilier local. În ciuda faptului că se afla sub control judiciar, Șchiopu a obținut victoria.

Pe 7 aprilie, cu aproximativ o lună înainte de alegeri, acesta fusese pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită. Totuși, până la o decizie finală a instanței, legea îi garantează prezumția de nevinovăție.

Cât despre gradul de informare al localnicilor, e discutabil — mulți nu știau exact ce i se reproșează lui Șchiopu sau în ce context s-ar fi produs faptele. Rămâne de văzut dacă alegerea lor a fost una conștientă sau nu.

Ancheta DNA arată însă că anul trecut, la scurt timp după ce a preluat frâiele comunei din postura de viceprimar, Neculai Șchiopu a ajuns în biroul omului de afaceri Marcel Bârsan.

Investigațiile procurorilor scot la lumină o negociere de șpagă purtată cu calm și siguranță între viceprimarul comunei și omul de afaceri într-un aranjament care ar fi putut părea, pentru un observator neatent, doar o discuție de afaceri banală.

Continuarea, în Monitorulbt.ro

Citește și: Corigenții transparenței – cine sunt deputații care nu au făcut publice CV-urile pe site-ul Camerei Deputaților

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Săptămâna Online: Cine sunt firmele care obțin cele mai mari subvenții de la ANOFM

La solicitarea publicației Săptămâna Online, ANOFM a transmis datele...

Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR: „Ne îndatorăm în ultimul hal”

România a ajuns să finanțeze pensii speciale și măsuri...