Curtea de Apel București (CAB) a motivat hotărârea prin care a suspendat pentru 30 de zile certificatul ROMATSA de furnizor de servicii de navigație aeriană. Instanța reține existența unui sistem de recrutare discriminatoriu, pe care îl descrie drept un „cerc închis”, și arată că autoritățile au ignorat timp de 14 ani problemele semnalate privind angajarea controlorilor de trafic aerian.
Curtea de Apel București a motivat decizia în dosarul „ROMATSA”, hotărâre prin care instituția a rămas pentru o lună fără certificatul de navigație aeriană. Dosarul a fost deschis de șapte cursanți care nu au putut participa la concursul pentru ocuparea posturilor după ce au urmat cursurile Școlii Superioare de Aviație Civilă, de unde au obținut licența de controlor de trafic aerian stagiar, în 2019.
Dosarul a fost deschis în iunie 2024, când cei șapte cursanți au cerut suspendarea licenței ROMATSA, deoarece, din 2012, instituția nu a mai organizat un concurs pentru controlori de trafic aerian din personal calificat și a preferat să selecteze controlori de trafic din personal necalificat, dintre angajații instituției.
14 ani de recrutări interne
Pe rând, mai multe instanțe din Capitală au refuzat să judece acest dosar, până când a ajuns la Liliana Cătălina Alexe, de la Curtea de Apel București, care le-a dat dreptate celor șapte reclamanți pe motiv de discriminare.
Astfel, instanța a constatat că problemele privind angajările netransparente de la ROMATSA sunt vechi de 14 ani și că autoritățile nu au făcut nimic pentru a îndrepta situația, din moment ce cei șapte reclamanți l-au notificat inclusiv pe fostul premier Marcel Ciolacu că regia autonomă care deține monopolul serviciilor de trafic aerian în România ar putea rămâne fără licență. Ciolacu nu a răspuns notificării.
Cercul închis
CAB arată că, din înscrisurile de la dosar, rezultă faptul că „persoanele care au efectuat formarea inițială a controlorilor de trafic aerian în cadrul altor centre de pregătire decât ROMATSA nu au avut un acces efectiv (ci doar teoretic) la funcția de controlor de trafic aerian stagiar în cadrul ROMATSA”. Astfel, a rezultat efectul de „cerc închis” al angajărilor în compania de stat cu cele mai mari venituri salariale.
Instanța a mai arătat că, de-a lungul anilor, posesorii de licență de controlor de trafic obținută în altă parte decât ROMATSA au cerut Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să amendeze compania din subordinea Ministerului Transporturilor pentru discriminare, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori. În motivare se arată că „petenții susțin că au cunoștință că, la nivelul instituției, a devenit de notorietate afirmația cu privire la săvârșirea actelor de discriminare: «Ne permitem să plătim amenzile de discriminare, nu trebuie să schimbăm nimic»”.
Daune morale plătite pe loc
În alte procese individuale, posesorii de licență de controlor de trafic aerian stagiar s-au judecat cu ROMATSA și au câștigat, de fiecare dată, daune morale importante. Astfel, în motivarea CAB este menționată o sentință a Tribunalului București, care a obligat instituția de stat să îi plătească unui cursant 50.000 de lei daune morale după ce nu a organizat, ani la rând, un concurs pentru controlorii de trafic aerian școliți în altă parte decât la ROMATSA. La proces, reclamantul a arătat că părinții i-au plătit cursurile, că a renunțat la slujba de la o bancă și la un master pentru a se pregăti în vederea obținerii licenței de controlor de trafic.
Reclamanții au făcut și plângeri penale sub acuzația de abuz în serviciu împotriva conducerii regiei, pe motiv că nu a respectat procedura de angajare. Cazul a fost clasat în 2021, iar judecătorul care a analizat plângerea împotriva soluției de clasare a arătat că „nu poate interveni răspunderea penală a funcționarilor publici din cadrul ROMATSA, ci eventual un alt tip de răspundere, cum ar fi răspunderea disciplinară ori materială”, se mai arată în document.
În plus, „ROMATSA, pentru a evita angajarea persoanelor «din afară», instruite, și pentru a-și păstra controlul absolut, motivat financiar, asupra angajărilor, a ignorat posibilitatea angajării altor persoane cu costuri zero, preferând să cheltuie sume exorbitante”, se mai arată în motivare.
23.000 de euro/cursant
În acest sens, judecătoarea Alexe citează un raport al Curții de Conturi din 2022, în care se arată că un controlor de trafic stagiar urmează un curs de 12 luni, „iar costurile ocazionate de acest proces sunt de aproximativ 23.000 de euro/cursant”. „ROMATSA a cheltuit, pentru 12 cursanți recrutați prin sistemul FEAST, suma de 276.000 de euro; dacă ar fi angajat absolvenții Școlii Superioare de Aviație Civilă, ar fi cheltuit 0 lei”, se mai arată în motivare.
CAB mai reliefează reaua-credință a companiei de stat și arată că „în ceea ce privește egalitatea armelor, părțile dintr-un proces trebuie să aibă șanse egale, iar ROMATSA era obligată să ia măsuri concrete pentru a preveni încălcarea drepturilor reclamanților (obligație pozitivă ca autoritate a statului) și să nu permită ajungerea în punctul «cercului închis» în care se găsesc reclamanții de peste șapte ani (din 2019)”.
CAB se apleacă și asupra cheltuielilor făcute de cei șapte reclamanți pentru obținerea licenței de controlor de trafic aerian și arată că absolvenții Școlii Superioare de Aviație Civilă au cheltuit suma de 178.596 de euro pentru a urma aceste studii și pentru a obține licența.
Sancțiuni fără miză
„Conduita ROMATSA denotă că amenzile aplicate de autoritatea de discriminare (CNCD), cu privire la care aceasta apreciază că le poate suporta, nu își mai ating efectul. Practica discriminatorie de recrutare constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și de instanțe nu poate fi oprită; reclamanții sunt captivi în efectul de «cerc închis»”, mai arată Alexe.
Pentru toate acestea, „Curtea arată că suspendarea licenței este permisă de actul în discuție și de actele normative. Sub rezerva conformării, certificatul de furnizor de servicii poate fi limitat, suspendat, revocat ori se poate renunța la acesta”.
Mai mult, ROMATSA a încălcat Regulamentul (UE) 2018/1139 privind normele comune în domeniul aviației civile, potrivit căruia „controlorii de trafic aerian au obligația să dețină o licență de controlor de trafic aerian”, licență care nu există în cazul controlorilor școliți dintre angajații deja existenți ai ROMATSA. „Curtea de Apel mai reține că personalul recrutat de ROMATSA (prin testul FEAST), în detrimentul reclamanților, nu îndeplinește cerințele esențiale aplicabile controlorilor de trafic aerian din Anexa VIII, pct. 4 – Calificarea controlorilor de trafic aerian.”
Miza publică a dosarului
În capitolul intitulat „Imposibilitatea instanței de a flexibiliza sancțiunea suspendării”, CAB arată că „atunci când una sau mai multe persoane (cum este cazul reclamanților din litigiu, care aparțin unui grup profesional cu competență într-un domeniu extrem de restrâns – controlul traficului aerian), interesul statului de a reinstaura ordinea afectată, de a restabili echitatea și de a înlătura total și complet discriminarea deja constatată transferă litigiul, în tot, în câmpul acțiunii publice, în ordinea publică afectată. Implicit, toate cele de mai sus conferă litigiului o componentă publică, o miză publică, iar interesul devine preponderent unul public”.
„În acești parametri factuali, nu mai vorbim de un litigiu privat, ci de unul public și de un interes public deja manifestat de Comisia Europeană, întrucât autoritățile statului, deși informate, au rămas în pasivitate”, se mai arată în motivarea Lilianei Alexe.
„Interesul public este în sarcina, cu prioritate, a autorităților. Interesul public reprezintă ansamblul nevoilor colective care trebuie protejate și promovate de autoritate. Acesta include acțiunile instituțiilor statului pentru asigurarea binelui comun. Interesul public pe care îl reclamă ROMATSA (dirijează traficul aerian prin unitățile de trafic aerian din țară) trebuia apărat, protejat și urmărit, în primul rând, de ROMATSA, și nu transferat în sarcina judecătorului, care nu poate declara inadmisibilă cererea reclamanților din această perspectivă a puterii ROMATSA, în exercitarea monopolului exclusiv al acestor servicii”, se mai arată în document.

Curtea de Apel subliniază că acceptarea tezei contrare ar duce la nesocotirea în totalitate a demersului ultim al reclamanților (care au accesat gradual toate procedurile judiciare, apelând la cererea de suspendare a actului de autorizare al ROMATSA ca ultim remediu) și la golirea în totalitate de conținut a cererii lor. „Dacă acest interes public pe care îl reclamă ROMATSA, în mod tardiv, comportamentul său fiind deja sancționat de instanțe, ar prevala întotdeauna asupra intereselor individuale sau private, funcția judiciară se pierde în interesul particularului simplu, vătămat, discriminat în lupta cu forța și interesul autorității statale. Or, acest fapt nu poate fi permis.”
Decizia CAB nu este definitivă și nici executorie.
Curtea de Apel București a decis suspendarea pentru 30 de zile a certificatului prin care ROMATSA furnizează servicii de navigație aeriană. Această măsură a fost dispusă în urma unui proces intentat de mai mulți controlori de trafic aerian stagiari. Sentința, care nu este definitivă, a generat discuții în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar Inspecția Judiciară s-a autosesizat imediat pentru a verifica modul în care a fost luată această decizie.
„Vânată” de IJ
Nu este pentru prima dată când Inspecția Judiciară (IJ), instituție condusă de Roxana Petcu, soția unui secretar de stat din Ministerul de Interne, o cercetează disciplinar pe judecătoarea Liliana Alexe.
PRESShub a relatat că aceasta a fost sancționată de IJ, apoi de Secția pentru judecători a CSM și de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți cu avertisment pentru o bifă în portalul instanțelor de judecată. Vina ei a fost că s-a logat în sistemul ECRIS al instanțelor și a încheiat o hotărâre judecătorească pe care tot ea a redactat-o, lucru care ar fi trebuit făcut de grefiera sa, potrivit unui regulament intern. Președinta instanței, Liana Arsenie, a insinuat că judecătoarea ar fi modificat hotărâri ale completului din care face parte.



