Ne va lăsa Inteligența Artificială fără serviciu?

Data:

spot_img

Ne va lăsa Inteligența Artificială fără serviciu? Studenții noștrii organizează în fiecare semestru ceea ce ei numesc Faculty – student mixer, o întâlnire de o oră și jumătate când noi, reprezentanți ai facultății amestecați cu studenții, stăm la o felie de pizza și un suc.

Nimic pretențios, fără furculițe [nici măcar de plastic] și fără farfurii de porțelan. Cheese pizza o poți mânca doar cu mâna, iar variantele mai complicate de pizza nu se comandă. Oricum, cheese pizza din zona New York City este, zic mulți, inclusiv băiatul meu cel mare, cea mai bună pizza care există – no offense Chicago.
Am avut recent Faculty – student mixer pentru semestrul acesta.

Lucrul care m-a impresionat cel mai tare, interesant, a fost felul în care studenții îi spun universității mele – Stony. Nu Stony Brook, cum îi spun eu și majoritatea colegilor mei, nu oficialul Stony Brook University, sau inițialele SBU, ori sistemul de stat SUNY care îi aparține, sau Sunny cum am aflat pentru prima dată de existența universității mele, în 1994, la bursa din Suedia, când rising star-ul lor tocmai se întorsese dintr-un an de post doctorat la ”Sunny” Stony Brook și lipise pe ușa biroului său o poză cu el pe plaja de la West Meadow Beach.

“Stony”-ul studenților mi s-a părut foarte afectuos. Ca Dani în loc de Daniel, Adi în loc de Adrian, Mikey în loc de Michael. Intim și prietenos.

Întrebarea care i-a interesat cel mai mult pe studenți – și care am văzut că a strâns un mic grup în jurul mesei noastre – a fost dacă ne va lăsa Inteligența Artificială fără serviciu.

Cine știe? Greu de spus cu certitudine, că nimeni nu are globul de cristal.

Le-am sugerat să se uite în jurul lor, la ce fac ei în fiecare zi – și tot ce este repetitiv va fi probabil înlocuit de Artificial Intelligence.

Citește și: Balastul din creierul meu sau senzația de a fi picat din cer

„Fiecare loc de muncă care necesită să faci același lucru din nou și din nou va fi probabil înlocuit de IA”, le-am spus părerea mea.

Dar nu totul pe lumea asta este repetitiv și am dat exemplul ultimului meu articol pentru PRESShub: „Am vrut să scriu un articol despre premiile Nobel. Ce a generat ChatGPT de la sine, fără nici un input, a fost doar o secvență de paragrafe, fără nici o idee centrală. Doar tralala.

Însă odată ce am stabilit scheletul a ce vreau să scriu, ideile pe care am vrut să le discut, ChatGPT m-a ajutat să identific detalii pe care nu le-am știut, de exemplu Premii Nobel care au făcut un impact mare în societate și cele care nu au făcut nici un impact, și chiar m-a ajutat să-mi dezvolt unele din idei în direcții pe care inițial nu le inclusesem în scheletul meu”.

„Așadar, în aceste tipuri de activități, este puțin probabil ca AI să vă înlocuiască”.

Și am încheiat: „Și să nu uitam, în general, repetitivul este plictisitor, așa că eu sper ca AI să elimine plictisitorul și să ne dea mai mult timp pentru ce este plăcut.”

Dar revenind la mixer, cel mai mult m-a impresionat felul în care studenții îi spun universității, Stony.
Există o schimbare de esență în felul în care a fost facultatea pe vremea mea și la ce particip acum.

Noi am fost studenți pasivi.

Am mers la facultate să devenim ceva prestabilit la admitere: ingineri, profesori pre-universitari, economiști, medici. Nu am mers să ne descoperim visurile, vocația și să ne maximizam potențialul tinereții noastre.

Nu a existat nici un fel de așteptare, nici din partea profesorilor, nici a noastră, că noi am avea anumite cerințe din partea universității și a drumului nostru prin ea.

Facultatea a fost ca și cum am merge la un restaurant cu un singur meniu: asta este ce vă oferim, puteți alege să mâncați ce vă dăm sau să plecați. Nimănui nu i-a trecut prin cap că ar vrea poate o mică schimbare la felul doi, sau trei feluri de desert din care să aleagă.

Citește și: Curcubeul apare întotdeauna după ploaie

Totul a fost predefinit și preambalat pentru noi. Și dacă cumva ceva ne-a căzut greu la stomac, ghinion – toată vina a fost a stomacului nostru, nu a bucătarului chiar și atunci când a ars mâncarea [sau a mai uitat unele chestii din rețetă cu sau fără intenție, ba unii poate au tras o flegmă în supă, pe care au reîncălzit-o de câteva ori pe post de mâncare proaspătă și de calitate].

Însă ce mă lasă acum cu gura căscată [meditând la cum a fost ] este că nici nu ne-a trecut prin cap că am fi putut avea visuri, dorințe, aspirații în ce am studiat atunci, că am fi putut avea oarece input la ce și cum s-a predat în facultate.

Astfel de pretenții au fost de neimaginat pentru noi. Am făcut pluta cât am putut și am alunecat cu curentul.

Pur și simplu, am fost agenți pasivi, bureți care în cel mai fericit caz au avut singura menire să absoarbă cât mai mult și să imite tot ce s-a putut imita. Până și lucrarea de diplomă [și care ar fi trebuit să fie o expresie a gradului în care am fost pregătiți la sfârșitul studiilor, deci o expresie a individualității noastre] a fost pre-stabilită: tema, titlul, ba chiar lucrarea precedentă de diplomă de la care să pornim.

Orice abatere de la dictările de la curs și de la ceea ce a fost definit ca fiind singurul „bine” a fost dezcurajat, sau oricum nu încurajat.

Ei, toate astea s-au schimbat. Prin ce am trecut eu nu este învățământul de acum.

Îmi dau seama pe măsură ce meditez că trebuie să aflu cât pot de mult despre ce îi interesează pe studenții mei să învețe, care sunt visurile lor profesionale, ca să-mi calibrez cursurile mele corespunzător.

Și cumva în tot procesul asta, felul meu de comunicare și de interacțiune cu ei trebuie să evolueze permanent, căci fiecare generație este puțin altfel decât cea precedentă, dacă nu vreau să ajung o piesă de muzeu, un eșantion vorbitor al anilor ’90-’00 și care se plânge într-una că odată, cu mulți ani în urmă, studenții ar fi fost mult mai constincioși ca acum.

Din păcate, universitățile au prea puține mecanisme pentru a crea un mediu în care faculty, adică noi, profesorii, să-și poată cunoaște și înțelege studenții.

Cum destule profesii, mai ales în inginerie și științe aplicate, se transformă continuu funcție de ce-și dorește lumea, funcție de imaginația ei, este parțial demodat și ineficient să predai doar pe baza de precedent, de tradiție – așa cum a fost în studenția mea.

Copiii și tinerii învață istorie începând din clasa nu-știu-care, și o tot învață, și unii sunt de părere că și așa este prea puțin, însă în același timp nu există mai nici o materie care să-i pregătească pentru ce va fi dar încă nu este.

Învață despre trecut, dar nu învață despre viitor, deși ei vor trăi în viitor, nu în trecut.

Mărturisesc, nici măcar nici nu aș ști unde să încep dacă cea mai fantastică universitate din galaxie mi-ar zice: „Alex, te angajăm profesor la noi, dar vei preda despre viitor”.

A doua limitare este că studenții continuă să învețe într-un mediu mult prea artificial și mult prea decuplat de realitate. Sălile de curs și laboratoarele sunt extrem de separate de practică, de viață, nu doar în inginerie, dar mai ales în umanioare și științele sociale.

Rarele momente când învață într-un mediu real, precum internship-urile sau activitățile obștești, sunt insuficiente pentru a compensa timpul petrecut în turnul de fildeș.

La „ședințele cu părinții” a fiului meu am aflat că Stanford vorbește despre o inițiativă nouă, education beyond the classroom, ceva în care profesorii să interacționeze cu studenții în situații informale, încorporate în viața reală.

Nu este încă clar ce va fi asta, că fiul meu încă nu ne-a povestit de ceva nou, însă s-ar putea să fie ceva în direcția de care zic. A crește numărul de ore de nu-știu-ce fără a le ancora strâns în realitate este doar balast obositor, care mai degrabă descurajează decât să mobilizeze pe cineva.

De asemenea, s-ar putea ca modelul tradițional al profesorului – cel de la catedră, care vorbește pe subiectele alese de el și care este expresia absolută a credibilității – poate, acest model este unul perimat [cel puțin în parte], și mai real pentru ziua noastră ar fi profesorul ca un fel de ChatGPT înțelept cu capacitatea de a generaliza, abstractiza, combina, înțelege metafore, și mai ales cu emoție și empatie.

Profesorul pe post de îndrumător, coach, mentor, facilitator, dar nu pe postul de Demiurg, adică de creator nu doar a cunoștințelor cuiva, dar și a valorilor și visurilor sale.

Citește și: Încă un pansament peste puroi

Poate rolul nostru este să-i ajutăm să-și descopere unicitatea lor, în loc să avem pretenția narcisistă de a le fi modele nu-știu-cum în meserie și viață. Argumentul meu la toate acestea este întrebarea lor despre meseriile ce vor fi eliminate de ChatGPT.

Poate eu voi fi unul din cei eliminați și atunci ce model aș putea fi pentru cineva?

Sincer, nu cred că vreun profesor pe undeva și-a structurat cursul pornind de la ce va fi măturat de AI. Și totuși poate ar trebui s-o facem cu toții, cel puțin în parte – seems kind of obvious, nu-i așa?

Că degeaba îi înveți să conducă mașină și mâine toate mașinile sunt automate, sau să curețe carburatorul și mâine toate mașinile sunt mașini electrice.

O mulțime de întrebări la care trebuie să meditez și desigur să acționez cât mai repede… O oră jumătate în care am învățat foarte mult. Însă mi-a plăcut foarte mult prietenosul Stony, deși eu am să-i pun în continuare Stony Brook, well, chestie de prea multa obișnuință.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Alex Doboli
Alex Doboli
Alex Doboli este professor of Electrical and Computer Engineering la Stony Brook University, The State University of New York. Și-a luat primul doctorat în 1997, în domeniul științelor computerului, la Universitatea Politehnică din Timișoara, iar al doilea, în 2000, în ingineria computerui, la Universitea Cincinnati, SUA. A absolvit Universitatea „Politehnica” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui...

Elita politică și diplomatică și promovarea interesului național al României în politica externă

Elita politică și diplomatică și promovarea interesului național al...

Îi va mitralia America pe migranții de la granița cu Mexicul?

Trump n-a dat înapoi de multe ori cât a...

Scrisoare către diasporeanul șoșocar

Nu. Șoșoacă nu a venit pe un nouraș alb...