Miza Rusia în Moldova este una simbolică, aceasta își dorește să deturneze alegerile pentru a marca un succes împotriva Europei. Și chiar dacă partidele pro-ruse vor pierde la aceste alegeri, Republica Moldova va continua să fie o țintă pentru Kremlin și în următorii ani, declară Nicolae Țîbrigan, cercetător la Academia Română, într-un interviu pentru RFI România.
Nicolae Țîbrigan subliniază că la alegerile parlamentare nu există un tur doi, motiv pentru care acum ca niciodată chiar fiecare vot contează. „Ieșiți la vot! Spun asta din simplul motiv că am văzut cum fiecare vot a contat la referendum. Nu am vrea la finalul zilei de duminică să constatăm că am pierdut o șansă istorică de a ne integra în UE”, spune analistul, pentru RFI România.
„Până la urmă, vorbim de o șansă extraordinară a Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană. Trăim niște momente istorice. Astfel de momente, astfel de hotărâri, aceste alegeri sau viitoarele negocieri de aderare europeană vor intra în cărțile de istorie. În balanță este pusă șansa Republicii Moldova la dezvoltare”, mai spune Țîbrigan.
Cercetătorul spune că Federația Rusă întotdeauna și-a manifestat interesul față de Republica Moldova pentru că în documentele sale strategice Chișinăul face parte din spațiul lor de interes național, acel „russkii mir” sau „lume rusă”. Chiar dacă vor pierde după 28 septembrie pro-rușii, Republica Moldova va continua să fie o țintă pentru Rusia. Acest lucru s-a văzut și din investigația Ziarului de Gardă, acolo unde unul din curatorii de la Moscova spunea că planurile lor sunt pentru mulți ani înainte.
„Puterea votului în Republica Moldova contează. Pentru că da, nu trăim în Federația Rusă. De aceea este foarte important să ieșim cu toții la vot și să hotărâm în ce țară vrem să trăim pe viitor. Vrem să ne întoarcem în Republica Moldova stat hibrid, controlat de niște oligarhi, condamnat la sărăcie, condamnat la stagnare? Sau dorim într-adevăr să avem o țară cu adevărat pro-europeană, cu un curs stabil? Până la urmă, vorbim de o șansă extraordinară a Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană”, spune Nicolae Țîbrigan.
„Nu pot ei frauda cât putem noi vota. Acesta este cel mai bun mesaj pe care îl pot transmite concetățenilor mei din Republica Moldova”, conchide analistul Nicolae Țîbrigan, cercetător la Academia Română.
VEZI AICI INTERVIUL CU NICOLAE ȚÎBRIGAN LA RFI ROMÂNIA
Citește și: Pe ultima sută de metri: mesaj pentru pro-europenii cu cetățenia Republicii Moldova
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video)