„NOUA (dez)ORDINE ENERGETICĂ”: o dezbatere și lansarea cărții lui Cosmin Păcuraru

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

„Astăzi energia este o problemă multidisciplinară la rezolvarea căreia trebuie să participe in special zona academică”, spune expertul Cosmin Gabriel Păcuraru, autorul volumului „Noua (dez)ordine energetică” și colaborator la PRESShub.

Studiul, publicat la Editura Didactică și Pedagogică, este lansat marți, 9 iunie, la Universitatea Politehnică din București, la ora 10:00 , în Clădirea Rectoratului, Sala Senatului.

Cu această ocazie, în colaborare cu Universitatea Politehnica din București, se organizează și o dezbatere, moderată de Cosmin Păcuraru, la care „ pentru prima dată, trei cadre universitare din domenii diferite, dar care se dovedesc a fi interconectate, se întâlnesc pentru a discuta provocările și perspectivele viitorului energetic”, se arată în comunicatul de presă.

Participă:

  • Prof. Univ. Dr. Ing. Horia Necula
  • Conf. Univ. Dr. Armand Goșu
  • Prof. Univ. Dr. Cristian Barna

Prezintă: Claudiu Săftoiu, Directorul Editurii Didactice și Pedagogice

„Energia nu este o problemă juridică, contabilă sau tehnologică. Din păcate, decidenții, și europeni și români, provin numai dintre cei care au terminat științe juridice sau economice. Nici nu-mi mai amintesc de când vreun ministru sau secretar de stat nu a provenit din Facultatea de Energetică, sau măcar să fie inginer … Astăzi energia este o problemă multidisciplinară la rezolvarea căreia trebuie să participe în special zona academică.

Din păcate, zona academică nu este întrebată niciodată de decidenți, rezultând cele mai proaste legi, cele mai proaste politici și strategii, companiile de stat fiind conduse de acei oameni care nu au nici cea mai mică pregătire”, comentează expertul Cosmin Păcuraru.

Cartea poate fi achiziționată online de pe site-ul editurii.

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related