Oficial ucrainean: Ucraina ”va testa şi va utiliza” toate armele neinterzise pentru eliberarea Crimeii

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ucraina „va testa şi va utiliza” toate armele neinterzise pentru a-şi elibera teritoriul, inclusiv Crimeea ocupată de Rusia, a declarat vineri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Oleksii Danilov, citat de Reuters, potrivit Agerpres.ro.

Comentariul lui Danilov intervine în timp ce Kievul ar urma să înceapă o contraofensivă în săptămânile sau lunile viitoare, urmărind să recucerească teritoriul aflat sub control rusesc în sudul şi estul ţării.

„Crimeea este teritoriul Ucrainei şi noi vom testa şi vom folosi acolo toate armele neinterzise de legile internaţionale, care vor ajuta la eliberarea teritoriilor noastre”, susţine el într-o postare pe Twitter.

Potrivit Agerpres.ro, partenerii occidentali ai Kievului au furnizat un sprijin militar crucial, în special tancuri de luptă moderne şi vehicule de luptă blindate de la invazia pe scară largă a Rusiei declanşată în februarie 2022, dar nu au furnizat arme mai grele, precum avioane de vânătoare F-16, pe care Ucraina le-a cerut.

Citește și: Cum a luat Parlamentul 20 de hectare de la Cercetare și le-a donat Bisericii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook / General Staff of the Armed Forces of Ukraine)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related