Operație pe cord deschis la Odeon: Sentimentul fragil al speranței

Data:

Operație pe cord deschis la Odeon. Chiar dacă regizoarea Carmen Lidia Vidu o autointitulează 𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚. 𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢, premiera de la Odeon este, în fapt, un spectacol despre toate generațiile. Diferența o face sincronizarea cu timpul. Despre aceleași probleme care astăzi sunt rostite cu voce tare, cu ceva timp în urmă, nu se putea vorbi, nu erau exteriorizate.

La noi, exprimarea acestor sentimente, expunerea slăbiciunilor, dezvăluirea vulnerabilităților sunt încă în fază primară. Tabu, mai zic unii. Societatea, din păcate, nu este pregătită, n-a ajuns la acel grad de maturitate în care să asculte, să nu judece, să accepte, să se implice în vindecarea slăbiciunilor altora.

Este adevărat, tinerii sunt expuși unor altfel de dogme, feluri de comunicare și, aparent, par să fi trecut de niște bariere. Acum, problema este că cei dinaintea lor nu știu încă să comunice așa.

Tarele trecutului, ale comunismului etc, sunt încă predominante. Nu știu la a câta generație se va scăpa de ele, dacă se va întâmpla vreodată. Este bine că, totuși, se văd mugurii unei reconversii a mentalului, a felului în care ne poziționăm față de ceilalți.

Sigur, să nu cumva să ne gândim că la noi viteza va fi mai mare decât în alte țări. Mai ales că sursa fragilizării umane nu stă nici ea pe loc.

În acest peisaj, o revistă apărută la Alba Iulia, „Gen, Revistă”, a venit în întâmpinarea acestei noi cereri de pe piață. Tehnic sună urât. Însă, textele culese din această revistă pentru spectacol ne arată că au făcut o treabă foarte bună.

Citește și: Miliardarii naziști. Istoria neagră a BMW, Porsche, Dr. Oetker și a altor corporații azi populare

Spectacolul începe cu un intro în care Diana Filimon, membru fondator, ne-a radiografiat proiectul. Nu știu dacă va fi la fiecare reprezentație, oricum, amănunte aici .

În seara în care am fost eu, amfitrion a fost ZARUG, recunosc, no clue about, reprezentant al comunității LGBTQ+, o prezență fermecătoare, cu un deosebit simț al scenei. De la el am știut cum vor curge poveștile pe scenă.

N-am să dezvălui subiectele, sunt aceleași de când lumea. Mesajele lor, da. Și cei tineri, dar mai ales cei în vârstă, au realizat de unde ignoranța îndreptă atenția doar spre efect, acest pas de out loud ne duce spre cauză.

Mai mult, devine un fel de împărtășanie, ușurează celor în cauză povara. Suntem obligați să preluăm acest lucru? Chiar dacă vrem, știm cum? Dar nu mai bine mergem noi la o comedie? Suntem echipați să facem față problemelor sociale, problemelor privind sănătatea mintală, problemelor de stil de viață….?

Și momentul adevărului apare. S-ar putea să fim chiar parte a problemei, sau chiar dacă nu suntem, pasivitatea să o magnifice. Dar chiar nu suntem?

Aici, spectacolul vine să umple un gol. Din capul nostru, din firea noastră, din comportamentul nostru.

Conceptul regizoral este în stilul „vidian”, dar nu mai seamănă (sic!). Din ce am văzut semnat de regizoare, acesta este un magnum Vidu. Sigur, nu a inventat genul. El există de demult. Poate mai vizibil în filme, dacă stau să mă gândesc la câteva hituri în materie: ”Good Will Hunting”, ”Girl, Interrupted”, „Scenariu pentru happy-end” etc

Într-un cadru dark, pentru că personajele și fragilitățile lor sunt ascunse ochiului nostru în viața reală, scena este dominată de 4 piese. Un food truck pe care, în conexiune cu scenariul, vedem celebrul îndemn prin care mărul îndepărtează doctorul și care pare locul de întâlnire al stigmatizaților.

Această confrerie revine la finalul fiecărui monolog. O mașină, ca sugestie a mobilității, dar mobilitatea de fugă, o bancă de peron/stație în fundal și o imensă inimă umană, care, la final, va domina scena, într-un îndemn non verbal, din inimă pentru inimi.

La scenografie se adaugă un inteligent light design. Pe de-o parte, lumina de neoane și smogul scenic mențin acest sentiment de underground, lucruri care nu ne ating.

Pe de altă parte, plasamentul și iluminarea intermitentă a semafoarelor sunt cele care te avertizează, pe tot parcursul.

Costumele, mișcarea scenică, momentele coregrafice sunt în spiritul generației.   

Cheia regizorală este dată de declamarea monologurilor în sistem Vlog. Ok, este o problemă a defazării imaginii de sunet, dar n-are nicio importanță.

Esența a fost demonstrată. De altfel, la final, se încadrează scena într-un LED îndreptat spre sală, precum cele folosite de vloggeri, expunându-ne pe noi, ca o continuare firească…. Nu știu câți vor face, dar pentru generația tânără asemenea semnale sunt încurajări. 

Citește și: Academia Română cere CJ Iași să aducă Bojdeuca lui Creangă „la autenticul său”

O concluzie, dar mai mult o lămurire, este dată (înregistrare) de Dr. Gabor Maté. Ce spune el, pentru cineva cu cât de puțină educație, sună a bun simț. Deschide-ți inima, ochii, urechile și lumea ți se va deschide. Evident, este un mesaj pentru toate părțile implicate.

O echipă de actori, despre unii am mai scris, care sunt fără niciun dubiu, în acest moment (se mai pot strica pe parcurs),  adevărați urmași ai generației de aur.

Cu o piatră legată de picior, din start, ei trebuie să interpreteze textele, ținându-și camera și „vorbind” doar cu aceasta. Noi îi vedem pe un ecran. Este un tur de forță. Să ții sub control o sală fără să te uiți la ea, fără să spui glume de autobază, fără trivialități, fără o acțiune, o intrigă este o performanță.

La Odeon, însă, sunt asemenea montări, aș zice curajoase, dacă mă uit la peisajul din jur. Practic, acolo am remarcat dintre acești actori, tineri îndrăgostiți cu adevărat de scândură și nu de notorietate. Sunt personaje foarte greu de interpretat, pentru că există, nu sunt ficțiune, fie ea chiar bazată pe realitate. Acolo nu este doar povestea, este sufletul, inima care bate.

Fără să forțeze, fără să falseze. O experiență emoționantă pentru care trebuie toți aplaudați. Sabrina Iaschevici, Niko Becker, Eduard Trifa, Mădălina Ciotea, Ruxandra Maniu, Nicoleta Lefter, Ioana Mărcoiu.   

Concluzia mea este că, dacă mergeți să vedeți montarea, nu vă duceți ca la spectacolul de divertisment pentru care mergeți de obicei la teatru și nu numai, dacă mă uit la box office-ul de la filme, ce scabroșenie conduce topul.

Am precizat deja, este un spectacol pentru cei care doresc să își depășească condiția, să îi înțeleagă mai bine pe semeni, să se simtă bine în pielea lui și împreună cu alții.    

4 stele din 5

Informații, distribuția și bilete aici.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related