Palatul Bánffy din Răscruci, premiat de Europa și celebrat la Nicosia. Povestea unui castel care a murit și a renăscut

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Palatul dintr-un sat de lângă Cluj a primit cea mai importantă distincție europeană în domeniul patrimoniului și va fi celebrat astăzi, 28 mai, în cadrul Ceremoniei Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2026, la Teatrul Municipal din Nicosia, Cipru.

Palatul Bánffy din Răscruci, județul Cluj, a fost desemnat anul acesta, în luna aprilie, câștigător al European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2026, la categoria Conservare și Reutilizare Adaptivă. E recunoașterea internațională a unui proiect început în 2018 și finalizat în 2023, evaluat la circa 11,5 milioane de euro, implementat de Consiliul Județean Cluj cu fonduri europene din Programul Operațional Regional 2014–2020.

Baronul Ádám Bánffy, cel care a reconstruit palatul în forma actuală între 1875 și 1885, era cunoscut drept „baronul în salopetă”, pentru că lucra cot la cot cu meșterii locali, sculptând el însuși piese de decor. A lăsat în urmă saloane cu pereți îmbrăcați în lemn, casete renascentiste, o sobă din teracotă verde, un parc de 4,5 hectare cu luciu de apă și un porumbar plutitor în stil japonez. Interioarele au supraviețuit, aproape intacte, unui distructiv secol XX.

Palatul pare însă să nu se fi bucurat de același noroc și după 2005. Fusese naționalizat în 1948, folosit ca școală pentru copii cu nevoi speciale vreme de patru decenii, apoi abandonat. Fără încălzire, fără întreținere, clădirea s-a degradat progresiv, în special interioarele și elementele decorative.

Citește și: Palatul Bánffy din Răscruci aduce României singurul premiu Europa Nostra 2026

Restaurarea a tratat locul cu o seriozitate mai rar întâlnită în proiectele de restaurare din România: s-au făcut studii istorice, analize ale straturilor de vopsea, cercetări arheologice, inventarul arborilor din parc. S-au folosit mortare și tencuieli pe bază de var în loc de ciment, materiale și tehnici tradiționale. Pe parcursul lucrărilor au fost descoperite tavane decorative și ancadramente baroce din piatră necunoscute până atunci – toate restaurate la fața locului. Parcul a fost refăcut după imagini de arhivă; porumbarul, reconstituit după o fotografie de acum 150 de ani.

Rezultatul e vizibil, iar cifre sunt relevante pentru succesul acestuia: în 2025, aproximativ 10.000 de persoane au trecut pragul palatului. Tururi ghidate, expoziții de artă contemporană, activități educative pentru copii, Zilele Europene ale Patrimoniului. Palatul este o expoziție în sine care merită văzută.

Juriul european a rezumat foarte exact ce e special în acest proiect: nu a restaurat doar o clădire, ci un ansamblu – clădire, grădini, peisaj – și a făcut-o cu implicarea comunității locale, gândind pe termen lung. „O moșie aristocratică neglijată reintegrată în viața comunității contemporane”, sună motivația oficială.

Citeste și: Ce poți face cu un Palat la sat. Cum se poate pune o mică localitate rurală pe harta culturală

spot_imgspot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Cernavodă, achitat de Înalta Curte după ce a executat 4 luni din pedeapsa de 4 ani

Liviu Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, a fost eliberat...

Drone pentru pesticide și mai puțină birocrație în ferme: noul plan de simplificare al UE

Uniunea Europeană face un nou pas spre simplificarea regulilor...

Miliarde din digitalizarea României, captate de rețelele lui Sebastian Ghiță. Replica fugarului

Ministrul Economiei, Irineu Ambrozie Darău (foto), și fosta conducere...