Panourile fotovoltaice la școală au redus facturi la energie cu 60%

Data:

Panourile fotovoltaice la școală au redus facturi la energie cu 60%. Primăria Slatina a alocat fonduri pentru montarea acestora la cele 24 de unităţi de învăţământ din localitate.

Panourile fotovoltaice la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Slatina și Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3

În vara anului 2023, au fost aprobate documentaţiile DALI pentru fiecare dintre cele 24 de şcoli din municipiu. Primăria Slatina alocat şi fondurile necesare investiţiilor, aproximativ 300.000 lei pentru fiecare unitate de învăţământ.

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 şi la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Slatina au deja panouri funcţionale, încă din luna octombrie.

La Şcoala Nr. 1 au fost instalate 60 de panouri, pe acoperişul unităţii. Puterea fiecărui panou este de 500 Waţi, iar puterea totală a sistemului este de 30 kiloWaţi.

Directorul şcolii, Georgeta Szilagy, a arătat cum poate să verifice cu ajutorul unei aplicaţii, în timp real, câtă energie electrică produc panourile.

„În luna octombrie, am instalat panourile fotovoltaice, panouri care acoperă trei corpuri de clădire din şcoala noastră.  Panourile deja produc energie, dar nu suntem încă prosumatori, aşteptăm avizul de la furnizorul de energie electrică. Am depus documentaţia şi cred că în decembrie vom primi avizul”, a declarat ea.

Citește și: Cât de eficiente sunt autobuzele electrice. Calcule din Slatina, orașul cu transport în comun 100% electric

A scăzut factura la energia electrică

Primul efect al obţinerii independenţei energetice prin această investiţie este scăderea facturii la energia electrică.

„În luna octombrie, când a fost finalizată lucrarea, într-o singură zi ne arăta că 62% din consumul total. Deci speranţele noastre sunt ca factura să se reducă măcar cu atât” , a mai declarat Georgeta Szilagy.

Panourile fotovoltaice la școală au redus facturi la energie cu 60%

Instalarea de panouri fotovoltaice la şcolile din oraş nu este singurul proiect al municipalităţii privind obţinerea de energie electrică din surse regenerabile. De aproape doi ani, transportul în comun din Slatina se face 100% cu autobuze electrice, achiziţionate cu fonduri externe, fiind o situaţie singulară la nivelul regiunii.

Citește și: Cât de eficiente sunt mașinile electrice. Răspunde proprietarul a 42 de vehicule. „A fost cea mai bună decizie”

Panourile fotovoltaice la școală și autobuze electrice, pentru eficientizare

Reprezentanţii societăţii de transport în comun spun că, faţă de preţul plătit pentru carburantul fosil, costurile au scăzut cu aproape 25%. În plus, nu există noxe şi nici zgomot.

Opt dintre autobuzele electrice au fost achiziţionate de Primăria Slatina prin intermediul unui proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării, în valoare de 21.200.000 lei, fără TVA. Pe lângă autobuze, s-au cumpărat şi trei stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă.

În paralel, municipalitatea a derulat proiectul «Înnoirea parcului de vehicule prin achiziţia de autobuze ecologice», finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 25.193.472 lei. Prin acesta s-au cumpărat zece autobuze electrice, dar şi zece staţii de încărcare electrică lentă.

Toate cele 18 autobuze sunt adaptate geografiei Slatinei, un oraş amplasat pe coline.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Sprijinit cu un grant din partea Islandei, Liechtenstein și Norvegiei, prin granturile SEE 2014-2021, în cadrul proiectului “Energy literacy for an efficient and sustainable Romania. Transversal knowledge transfer and awareness raising between Romania and Norway. (ELES)”

transferenergy
transferenergy
spot_imgspot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care am acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care am văzut tot ce se putea vedea. Am bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentez ce înseamnă realizarea de emisiuni TV, la un post local şi pe site-ul reporter24.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum a reușit Turcia să atragă 50 de milioane de turiști într-un an

Cum a reușit Turcia să atragă unu număr impresionant...

Orașul din România care se încălzește cu energie geotermală. Proiectul a început din anii 1990

Orașul din România care se încălzește cu energie geotermală,...