Cât de eficiente sunt autobuzele electrice. Calcule din Slatina, orașul cu transport în comun 100% electric

Data:

Cât de eficiente sunt autobuzele electrice. Slatina este singurul oraş din Oltenia cu transport în comun 100% electric de aproape doi ani. Autobuzele au fost achiziţionate cu fonduri externe, fiind o situaţie singulară la nivelul regiunii.

Reprezentanţii societăţii de transport în comun spun că, faţă de preţul plătit pentru carburantul fosil, costurile au scăzut cu aproape 25%. În plus, nu există noxe şi nici zgomot.

Fonduri europene și fonduri naționale

În 2021, pe finalul pandemiei COVID, Slatina renunţa la flota veche de aproape 20 de ani de autobuze diesel, după achiziţia cu fonduri europene şi guvernamentale a 18 autobuze 100% electrice.

Opt dintre autobuzele electrice au fost achiziţionate de Primăria Slatina prin intermediul unui proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării, în valoare de 21.200.000 lei, fără TVA. Pe lângă autobuze, s-au cumpărat şi trei stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă.

În paralel, municipalitatea a derulat proiectul «Înnoirea parcului de vehicule prin achiziţia de autobuze ecologice», finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 25.193.472 lei. Prin acesta s-au cumpărat zece autobuze electrice, dar şi zece staţii de încărcare electrică lentă.

Toate cele 18 autobuze sunt adaptate geografiei Slatinei, un oraş amplasat pe coline.

Slatina este singurul oraş din Oltenia cu transport în comun 100% electric
Slatina este singurul oraş din Oltenia cu transport în comun 100% electric

Mersul cu autobuzul electric, „la modă”

Emil Popa, directorul Loctrans Slatina, societatea de transport în comun, a explicat că numărul de călători a crescut, după operaţionalizarea autobuzelor electrice.

Eliminarea noxelor şi a zgomotului unui motor diesel generează un mediu înconjurător mai curat.

„Avem 18 autobuze electrice, de acum doi ani. Este surprinzător pentru mine că cei mai mulţi dintre cetăţenii Slatinei au început să folosească acest mijloc de transport în comun.

Este confortabil, nu poluează sub nicio formă, este foarte silenţios şi îndeplineşte nevoile pe care trebuie. Eu zic că este mult mai bine să luăm autobuzul dimineaţa, decât la primele ore să plecăm cu maşinile.

Am ajunge şi la destinaţie mai repede. Din regiunea noastră, suntem singurii cu transport în comun cu energie electrică 100%”, a declarat Emil Popa pentru PRESShub.

Costurile au scăzut cu 25%

În ceea ce priveşte costurile, directorul Loctrans spune că sunt mai mici faţă de perioada în care se folosea combustibilul fosil.

„Diferenţa este undeva la 75%, în ceea ce priveşte costurile. Adică plătim mai puţin cu 25%, faţă de ce plăteam pentru motorină. Este mai ieftin. Noi suntem focusaţi şi monitorizăm costurile lună  de lună.

Consumul este acelaşi, în fiecare lună, iar încărcarea se face cu staţiile montate în curte.

Avem staţii pentru fiecare autobuz electric în parte. La finalul cursei, conducătorii auto vin, le pun la încărcat. Mai avem şi staţii de încărcare rapidă, în două locaţii. Se poate întâmpla să piardă curent sau o baterie să facă problemă, încărcăm rapid în 10-15 minute şi poate onora cursa”, a mai explicat Emil Popa.

Citește și: Cât de eficiente sunt mașinile electrice. Răspunde proprietarul a 42 de vehicule. „A fost cea mai bună decizie”

Sistem modern pentru bilete şi abonamente

Tot cu fonduri europene se implementează un proiect ce vizează un sistem de e-ticketing. Valoare totală a proiectului este de 4,6 milioane de lei, din care finanțare europeană a fost de peste 90%.

Principalele investiţii din cadrul proiectului vizează trei componenete. Prima este componeneta mobilă şi constă în echipamente îmbarcate la bordul vehiculului de transport public; echipamente asociate controlorilor – 15 seturi, dispozitive portabile de control, imprimante portabile şi validatoare duale – 18 vehicule cu câte două validatoare per vehicul.

Componenta locală vizeaă achiziţia de echipamente amplasate în staţiile de transport public, automate vânzare titluri de călatorie – 21 bucăţi.

Componenta centrală presupune subsistemele amplasate în dispecerat.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Sprijinit cu un grant din partea Islandei, Liechtenstein și Norvegiei, prin granturile SEE 2014-2021, în cadrul proiectului “Energy literacy for an efficient and sustainable Romania. Transversal knowledge transfer and awareness raising between Romania and Norway. (ELES)”

transferenergy
transferenergy
spot_imgspot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care am acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care am văzut tot ce se putea vedea. Am bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentez ce înseamnă realizarea de emisiuni TV, la un post local şi pe site-ul reporter24.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum a reușit Turcia să atragă 50 de milioane de turiști într-un an

Cum a reușit Turcia să atragă unu număr impresionant...

Orașul din România care se încălzește cu energie geotermală. Proiectul a început din anii 1990

Orașul din România care se încălzește cu energie geotermală,...