Percheziții și rețineri în urma scandalului sexual de la Livezile

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Trei mandate de percheziție au fost aplicate de agenții Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria din Bistrița Năsăud. Acestea vin în urma cercetărilor pornite de deschiderea dosarului penal pe numele primarului Traian Simionica, acuzat de agresiune sexuală, relatează Săptămâna online.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și viol.

Perchezițiile au fost efectuate astăzi, 24 noiembrie, la domiciliile unor persoane fizice și la o instituție publică.

Totodată, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din Livezile, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere.

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Poliției, iar, după audieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

La percheziții au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile și medii de stocare.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și viol.

Continuarea, pe Săptămâna online.

Citește și: CSAT avertizează: România trebuie să fie pregătită pentru un conflict armat de durată

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Mesagerul de Sibiu / Poliția Română

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Progresul pe două dintre loturile Autostrăzii Unirii, între 10 și 40%

Toate cele patru loturi care vor fi construite sub...

Aktual24 | Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, audiat ca martor la DNA în ”dosarul vaccinurilor”

Surse judiciare au declarat pentru Aktual24.ro că ministrul Finanțelor,...

Un ziarist din Tulcea, arestat sub acuzația de pornografie infantilă

Pe 14 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor...

Dezinformarea ne costă anual 1 miliard de euro. 76% din narativele toxice de pe TikTok sunt generate de doar 10 conturi

Un raport al inițiativei societății civile România Imună arată...