Peste 25 de persoane au fost implicate într-un conflict violent la Urziceni, în Ialomița. Doi morți și trei răniți

Data:

Peste 25 de persoane au fost implicate într-un conflict violent sâmbătă, în Urziceni, Ialomița. În urma scandalului, doi oameni au murit, iar alți trei au fost răniți. Cinci dintre persoanele implicate au fost transportate la spitale din Urziceni și București pentru îngrijiri medicale, informează Agerpres.

„La faţa locului au fost trimise mai multe echipe operative de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp. Au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care cinci au ajuns la unităţi medicale din municipiile Urziceni şi Bucureşti pentru îngrijiri medicale. Două persoane dintre cele ajunse la spital au decedat”, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

Citește și: VIDEO. De la “Ultimul samurai”, Decebal în “Columna” sau regina elfă Galadriel din “Stăpânul inelelor”, de la Rică Venturiano din “O noapte Furtunoasă” sau Jeff Daniels în “Newsroom”, de la Ion Antonescu sau Ion Iliescu. De la toți, Călin Georgescu a copiat replici cu care și-a sedus electoratul

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii situaţiei de fapt.

Citește și: Criza energetică din Republica Moldova: o oportunitate pentru Moscova de a destabiliza Chișinăul?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Dublu suicid la Arad: doi bărbați din Vaslui (tată și fiu) s-au aruncat de pe un bloc

Doi bărbați din Vaslui, în vârstă de 27, respectiv,...

Rețeaua diurnelor din Justiție: cum sunt detașați judecătorii pe bani publici pentru a-și mări veniturile

Detașările sau delegările judecătorilor în urma cărora se încasează...

Primarul Mihai Chirica pierde procesul de denigrare intentat de secretara Primăriei Iași

Judecătoria Iași a admis acțiunea formulată de Denisa Liliana...