Piedone este păzit de Clanul Sportivilor când iese în mijlocul poporului | Captura VIDEO

Data:

Piedone este păzit de Clanul Sportivilor când iese în mijlocul poporului, dezvăluie Captura. Doi dintre luptătorii grupării l-au flancat sâmbătă, la un eveniment organizat în cartierul bucureștean Rahova, pe candidatul PUSL la Primăria Capitalei și pe fiul acestuia (deputatul Vlad Popescu Piedone, candidat pentru Primăria Sectorului 5).

Piedone este păzit de Clanul Sportivilor. Cine sunt bodyguarzii

În videoclipul postat pe Facebook de Captura, Robert Bubu (tipul solid, ras în cap, nedezlipit de Piedone Senior) coboară împreună cu acesta din autobuzul electoral și, „cât durează paranghelia, execută vigilent pază de corp pentru candidat”.

Racordat la garda veche a Clanului Sportivilor, prin intermediul cărora vinde neoficial servicii de protecție în diverse conflicte de afaceri, Bubu prestează ca bouncer și bodyguard.

Se antrenează, de regulă, în sălile de sport din cartierul Berceni, controlate de șefii clanului, scrie Captura.

Piedone este păzit de Clanul Sportivilor

Alexandru Radnev zis „Ghiaurul”, fost luptător MMA, este cel care îl securizează în mulțime pe Piedone Junior și acoperă totodată un perimetru mai larg.

Radnev a debutat în sporturile de contact după vârsta de 30 de ani, fiind anterior jucător de polo pe apă. Înainte de pandemie, a evoluat în gale românești precum ”Superkombat” și ”Dynamite”, unde a intrat în ring la categoria grea. Muncește în mod tradițional ca bodyguard înrolat în brigăzile clanului, scrie Captura.

Citește și: Cum și-au dublat veniturile angajații instanței supreme, prin „drepturi salariale restante”, anul trecut

Pentru cine lucrează, de fapt, „mușchii lui Piedone”:

Coordonatorii lui Bubu și Radnev sunt veterani ai Clanului Sportivilor. Este vorba de Alexandru Vasile zis Spadafora și Eusebiu Diaconescu zis Sebi.

Condamnat la ani grei în dosarele de crimă organizată ale grupării din Berceni, Alex Spadafora s-a remarcat în tandem cu fratele său (Gabriel Vasile zis tot Spadafora) în războaiele de anduranță purtate cu Clanul Cămătarilor, rivalii dintotdeauna ai Sportivilor. Acum un deceniu, de pildă, Alex a fost împușcat în plămân la un scandal cu oamenii lui Nuțu, mai arată Captura.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Curtea de Apel Cluj a decis anularea ordinului din...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România: „Din 2022, sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil”

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (AFJR) atrage atenția asupra...