Podul peste Dunăre de la Brăila, deschis nonstop începând de joi, 30 noiembrie

Data:

Podul peste Dunăre de la Brăila, deschis non stop începând de joi, 30 noiembrie. Podul peste Dunăre de la Brăila este deschis non-stop începând de joi, 30 noiembrie, potrivit Companiei de Drumuri. Astfel, după patru luni și jumătate cu trafic închis pe timpul nopții pentru demontarea macaralelor (luni-vineri), CNAIR nu a mai prelungit restricția aprobată încă din 6 iulie, la inaugurarea Podului. Deși a avut la dispoziție peste 4 luni cu vreme favorabilă pentru demontarea macaralelor, constructorul WeBuild (Italia) a reușit să demonteze complet o singură macara, au precizat reprezentanții CNAIR.

Podul peste Dunăre de la Brăila este singura cale rutieră deschisă între județele Brăila și Tulcea, dar legătura la DN 22 spre Tulcea este deschisă doar pe varianta scurtă de la Măcin urmând ca, cel târziu în vara anului viitor (cu mare întârziere) să fie dată în trafic și varianta lungă pe la Jijila. Tot în vară UMB trebuie să termine lucrările pe Drumul Expres 6 Brăila-Galați, șoseaua rapidă de 10 km. care include și viaductul de 1,7 kilometri peste Siret și liniile CFR fiind la 80 % execuție.  „Toată această lucrare nu este una simplă. Pentru traversarea râului Siret este nevoie de peste 900 de piloni (n.r piloți) Termenul de finalizare este jumătatea anului viitor. Este un termen cât se poate de realist care va asigura fluidizarea mai bună dinspre Galați spre Brăila și cu Podul Brăila, cu Tulcea și Constanța. Este un drum important un constructor foarte bun care se va ține de grafic și care va respecta ce spuneam, ca până la jumătatea anului viitor să fie finalizată această lucrare”  Sorin Grindeanu, 1 noiembrie 2023.

Citește și Garanția de 50 de bani la toate recipientele de plastic, sticlă, metal. Cum recuperezi banii

Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019. Investiția de peste 500 milioane euro a inclus și amenajarea a 23 kilometri de drum nou, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare. Mai multe aflați din Economedia.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Economedia.ro
Economedia.ro
Economedia este site de știri și analize economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie | Bihoreanul

Dezvoltare prin ştiinţă şi tehnologie, acesta este obiectivul urmărit...

Cine sunt cei 9 candidați la Primăria Iași. 3 au fost deja respinși | Ziarul de Iași

Cine sunt cei 9 candidați la Primăria Iași. Trei...

Condamnare simbolică în dosarul șpăgii de la UMF Iași | Ziarul de Iași

Condamnare simbolică în dosarul șpăgii de la UMF Iași,...