Polițist: „Direcția Antidrog din București nu are aparat drug test în dotare”

Data:

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, la Prima TV, că la nivel politic, nu s-a perceput la timp gravitatea problemei legate de droguri şi a menţionat că legea privind combaterea drogurilor de mare risc este din 2000.

În aceste condiţii, instituţiile nu au instrumentele adaptate vremurilor pentru a combate acest fenoment. Am întrebat un ofițer antidrog dacă ministrul Predoiu are dreptate și ce ar trebui schimbat în cadrul acestei Direcții specializate.

Astfel, am aflat că în toată țara sunt doar 200 de polițiști care se ocupă de combaterea traficului de droguri. „Un ofițer antidrog are un salariu cuprins între 3.000 și 8.500 de lei. Banii pentru surse provind din buzunarul lui, nu există un astfel de fond la nivelul instituției.

În plus, nu avem niciun fel de dotare tehnică pentru a combate traficul de droguri. Nu există calculatoare, spațiu sau tehnică specifică.

De exemplu, BCCO București nu are niciun aparat drug test în dotare. Dacă vrei să testezi o persoană, tu ca ofițer antidrog trebuie să chemi poliția rutieră cu aparatul”, ne-a dezvăluit un ofițer de poliție.

Citește și: 20.000 de euro șpaga pentru postul de manager interimar la spitalul Colentina

Cine coordonează lupta împotriva criminalității organizate

El mai susține că, de aproape zece ani, lupta antidrog și combaterea criminalității organizate din România este coordonată de trei oameni: secretarul de stat MAI Bogdan Despescu, chestorul Vasile Costea, numit în 2012, în funcţia de şef al Brigăzii pentru Combatere a Crimei Organizate Bucureşti de către fostul ministru de Interne, Petre Tobă și Claudiu Vasile Cucu, zis Jean Cucu, fost  șef al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, în prezent consilier al ambasadorului României în Pakistan.

Presa a relatat de mai multe ori despre legăturile nefirești dintre înalți ofițeri de poliție și traficanți de droguri. Astfel, interlopul Dan Simion Sandu, zis Dan Chioru, un important traficant de droguri, a fost anunțat că are aparatură de înregistrare instalată în apropierea locuinței.

Tehnica de supraveghere video care fuseseră amplasată în spatele locuinței lui Dan Chioru a fost scoasă din uz și sustrasă de persoane care nu au fost identificate.

Procurorii DIICOT au suspectat că scurgerile de informații care i-au permis lui Dan Chioru să afle unde are tehnică instalată provin din rândul ofițerilor de la Serviciul Antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratul General al Poliției.

Suspectul principal era polițistul Petru Pitcovici, care ar fi luat legătura cu Jean Cucu pentru a afla informații despre dosarul lui Dan Chioru.

Pitcovici s-a întâlnit și cu Vasile Costea pentru a afla detalii despre același dosar. Costea și Cucu au fost audiați ca martori de DIICOT.

Citește și: Poți fi profesor și să distribui conspirații? Trei exemple care ne sperie

Aparatura din aerul condiționat

Un alt episod s-a consumat în 2020 când, în biroul comisarului șef Vasile Costea, șeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO), a fost descoperită aparatură de înregistrare audio-video. Sistemul era ascuns în aparatul de aer condiționat din biroul polițistului.

Corupția din interiorul ministerului de Interne și rezultatele dezastruoase privind combaterea crimei organizate au legătură și cu faptul că suntem singura țară din UE care nu are un serviciu de informații specializat pe infracțiuni interne de ordine și siguranță publică.

„Era Direcția Generală de Informații și Protecție Internă pe care au transformat-o în Direcția Generală de Protecție Internă. Au dispărut informațiile din titlu și a rămas doar protecția lor, internă”, ne-a mai declarat ofițerul antidrog.

Pe 29 august, ministrul Cătălin Predoiu declara că la acest moment „bătălia cu drogurile la categoria adulţi este pierdută”, iar prioritară este „salvarea tinerei generații”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid. Printre...

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...

Clotilde Armand spune că aleșii locali PSD-PNL au încălcat legea atunci când au votat bugetul Sectorului 1

Prefectul Capitalei, Mugur- Mihai Toader, a constatat că aleșii...