Poșta Română va vinde produse alimentare în oficiile poștale, în urma unui parteneriat cu Auchan

Data:

Compania Națională Poșta Română va vinde produse alimentare și nealimentare în incinta oficiilor poștale din țară, după ce a încheiat un parteneriat în acest sens cu Auchan Retail România. Proiectul debutează cu o etapă pilot în 4 oficii poștale din Pitești, anunță compania de stat.

Gama selecționată este formată din aproximativ 150 de produse și este expusă pe o suprafață de vânzare de 10-12 mp în incinta oficiilor poștale. Clienții vor putea găsi aici produse de băcănie, dulciuri, băuturi, snacks-uri, dar și o selecție de articole nealimentare.

„Prin acest proiect deschidem o nouă perspectivă asupra pieței, prin diversificarea plajei de servicii oferite clienților în oficiile poștale. În același spațiu în care aceștia vor accesa serviciile noastre clasice, de astăzi, vor beneficia de o ofertă bogată de produse alimentare și nealimentare din portofoliul partenerului nostru, ceea ce va avea un efect pozitiv pentru consumatorii care îşi doresc să poată rezolva lucrurile repede şi uşor”, a spus Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română.

„În cadrul etapei pilot vom testa și evalua o selecție de gamă de ultra-proximitate adaptată specificului oficiilor poștale”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

În funcție de gradul de satisfacție înregistrat în rândul clienților în urma etapei pilot, cele două companii își propun o extindere la scară largă a proiectului care să acopere, treptat, cât mai multe oficii poștale din România.

Poșta Română are o rețea de 5.500 de oficii poștale.

Auchan România are în portofoliu 223 magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și 185 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care 176 în stațiile Petrom, cât și magazinul online. Compania are o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro, titrează ECONOMEDIA.RO.

spot_imgspot_img
Economedia.ro
Economedia.ro
Economedia este site de știri și analize economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un tânăr jandarm din Oradea a devenit campion european la arte marţiale | Bihoreanul

Un tânăr jandarm din Oradea a fost desemnat campion european...

Gara de Nord are de acum un sistem digital de informare extins

Sistemul digital de informare pentru călători a fost extins...

Grădina Zoologică din Sibiu îi așteaptă pe vizitatori cu o surpriză- animale noi

Sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni,...

Liderul chinez Xi Jinping a a fost primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée

Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită...