Premieră în România: O primărie îi avertizează pe cumpărători despre un bloc construit ilegal

Data:

Primăria comunei Rediu îi sfătuiește pe cei interesați să cumpere un apartament într-unul dintre blocurile noi construite în localitate să ia în considerare că acestea se abat de la documentațiile tehnice și planurile autorizate.

„Aducem la cunoștință tuturor persoanelor care prezintă un eventual interes în a achiziționa un apartament pentru familiile lor în aceste blocuri că nu sunt respectate documentațiile tehnice și planurile autorizate, în sensul că la unul dintre aceste imobile deja s-a edificat un etaj suplimentar”, începe postarea de pe Facebook a celor de la primăria comunei Rediu.

Citește și: Cum a încercat Secția Specială să o acuze pe șefa Freedom House România de șantaj și legături cu Soros

Aceștia susțin că postarea are ca scop protejarea persoanelor care își doresc să facă o achiziție în acest imobil.

„Administrația publică locală își dorește să informeze cetățenii de bună credință că transferul dreptului de proprietate al apartamentelor din aceste imobile de tip “bloc” este condiționat de o eventuală intrare în legalitate, dacă aceasta este posibilă, respectiv dacă condițiile de urbanism permit acest lucru”, continuă postarea.

Citește și: Cum se politizează o companie de stat. Un studiu de caz

Autoritatea locală spune că vrea să limiteze și să descurajeze astfel de acțiuni în care dezvoltatorii de proiecte se abat de la planul inițial de construcție.

„În egală măsură, ne obligăm ca la momentul la care situația se va conforma la legalitate să revenim cu un nou mesaj în sensul aducerii la cunoștință a acestui aspect către aceeași cetățeni interesați potențial de achiziția de apartamente în aceste imobile”, încheie cei de la primărie postarea de pe Facebook.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lucrarea „Ecce Homo” de Tiţian, expusă în premieră la Iaşi

Lucrarea „Ecce Homo” de Tiţian face parte din colecția...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Războiul de Independență al României reconstituit de elevi | Știri Craiova

Războiul de Independență al României reconstituit de elevi, în...